Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că, în cazul în care autoritățile nu comunică despre situația de la Spitalul Județean din Suceava, social-democrații vor iniția o comisie specială pentru aflarea adevărului cu privire la acest subiect.

„Ipocrizia trebuie să aibă o limită. Eu nu am auzit nimic ce s-a întâmplat cu managerul de la Suceava, decorat sau nedecorat, cum e el. Nu am auzit nimic despre ce se întâmplă cu domnul Flutur. Acolo s-au luat niște decizii în urmă cărora au murit niște oameni. Lucrurile astea vor trebui foarte clar aflate. Românii trebuie să știe ce s-a întâmplat. Dacă continuă acest ritm, vom iniția o comisie specială să aflăm adevărul și vor fi instituțional și constituțional obligați să spună Parlamentului adevărul”, a spus Ciolacu la Antena 3, citat de Agerpres.

El a adăugat că „oamenii mor acum în administrațiile controlate de PNL”.

„Domnul Florin Român a atacat astăzi anumite administrații locale (conduse de membri ai PSD – n.r.) gratuit. Oamenii trăiesc în aceste administrații și știu adevărul. Am văzut în Moldova trei județe – Bacău, Piatră Neamț și Iași – care s-au unit să cumpere un spital tampon pentru a nu se răspândi coronavirusul din focarul de la Suceava”, a afirmat Ciolacu.

Doctorul militar col. Daniel Ionuț Derioiu a preluat pe 2 aprilie funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență (SJU), a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Viorel Seredenciuc.

Patru ofițeri din Ministerul Apărării Naționale vor asigura managementul medical și operațional al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

Echipa va fi constituită din manager – colonelul medic Daniel Derioiu, director medical – locotenent-colonel medic Dinu Chioralia, șef al logisticii – maior Lupașcu Bebi, iar ofițer de stat major locotenent-colonel Cristian Mihoci, precizează MApN, pe pagină de Facebook.

Liderul deputaților PNL, Florin Român, susține că majoritatea consiliilor județene sau primăriilor conduse de reprezentanți ai PSD nu au alocat fonduri pentru achiziționarea de aparate de testare PCR pentru coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here