<< Dacă nu ar exista o bunică ucraineană cu păreri pro-ruse, ar fi necesar să o inventăm – sau cel puțin asta a decis guvernul rus în aprilie. La acea vreme, Anna Ivanova locuia într-un sat de lângă Harkov. Într-o zi, confundând cu rușii un grup de soldați ucraineni sosiți în sat, ea a scos un vechi steag sovietic și l-a fluturat cu putere spre ei pentru a le aminti de trecutul lor comun și pentru a-i descuraja să distrugă satul. În schimb, forțele ucrainene, revoltate la vederea ciocanului și a secerii, i-au luat steagul și l-au călcat în picioare >>, scrie Andrei Kolesnikov, pentru Foreign Affairs.
<< Filmat, episodul a fost imediat preluat de Kremlin. Curând, „bunicuța Anya”, așa cum a fost numită – deși are doar 69 de ani, deci de aceeași vârstă cu Putin – a fost luată drept un simbol puternic al sprijinului local pentru „operațiunea specială” a Rusiei. Aici, s-ar zice, era dovada vie că poporul Ucrainei așteaptă cu disperare să fie „eliberat”.
Nimic mai departe de adevăr. De fapt, în ciuda eforturilor Annei Ivanova, propria ei casă a fost ulterior avariată într-un atac cu un obuz rusesc, iar de ceva timp ea și soțul ei se află într-un spital din Harkov. „A fost într-adevăr rău din partea Rusiei să ne atace”, a spus ea, într-o declarație pe care a înregistrat-o de pe patul ei de spital. Acum, ea și soțul ei s-au întors în satul lor natal, Velikaya Danilovka.
Nimic din toate acestea nu contează, desigur, la Moscova. Sub supravegherea lui Serghei Kiriyenko, maestrul PR-ist al Kremlinului, un monument cu bunica Anya a fost construit și dezvelit rapid în orașul-port devastat, Mariupol, iar imaginea ei a devenit omniprezentă în propaganda de război rusă.
Acest război este plin de paradoxuri. Președintele rus, Vladimir Putin, insistă asupra faptului că luptă împotriva unei țări care invadată de naziști, deși cbhiar printre milioanele de ucraineni care au fugit de avansul rusesc s-au numărat 78 de supraviețuitori ai Holocaustului care au fost evacuați în Germania. Vanda Obyedkova, în vârstă de 91 de ani, a supraviețuit ocupației germane a Mariupolului, în al Doilea Război Mondial, doar pentru a muri în timpul asediului rusesc al orașului, în 2022. La Harkov, Boris Romancenko, în vârstă de 96 de ani, un supraviețuitor al lagărului de concentrare de la Buchenwald, a fost ucis când un obuz rusesc i-a lovit blocul. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldatul ucrainean Ivan Lisun a fost unul dintre soldații sovietici care au ajutat la eliberarea Belarusului și Poloniei de naziști. Acum, propria sa casă din regiunea Harkov a fost distrusă de armata rusă.
Bunica Anya este un personaj din lumea paradoxurilor de la Kremlin, o lume în care istoria însăși a fost întoarsă pe dos. După cum arată povestea ei, după aproape trei luni de violențe mortale, regimul rus s-a chinuit să găsească simboluri coerente și pozitive pentru „operațiunea sa specială” din Ucraina. Nu a capturat niciun nazist (deși Duma ar dori să-i prezinte ca atare pe luptătorii capturați ai batalionului Azov) și nici nu a reușit să vină cu un motiv clar pentru ceea ce face. În schimb, a „cufundat” o țară întreagă într-un „tărâm fantastic”, în care cuvintele și faptele au înțelesuri opuse: de exemplu, Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, a inventat conceptul de „fascism liberal”; Maria Zaharova, legendara purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe, raportează acum că 1984 al lui George Orwell fusese scris despre civilizația occidentală. Și acum, regimul Putin se confruntă cu o provocare și mai descurajantă: cum să-ți imaginezi o victorie dintr-un război care a adus țara în pragul dezastrului.
De la victorie la fantezie
Sărbătoarea anuală de 9 mai, când Rusia comemorează victoria sovietică din 1945, a fost în trecut o zi de comemorare solemnă. Este, de asemenea, singura sărbătoare care unește aproape toți rușii. După venirea lui Putin la putere, sărbătorile de 9 mai au început să capete un caracter mai pompos, însă le-a ținut deschise către restul lumii. La cea de-a 60-a aniversare, în 2005, de exemplu, l-a invitat pe președintele american George W. Bush să participe personal. În ultimii ani însă, pe măsură ce Putin și-a construit din ce în ce mai mult legitimitatea în jurul ideii că el singur este moștenitorul Marii Victorii, sărbătorile s-au transformat într-un spectacol militar răsunător. Este o tactică sigură pentru un dictator: echivalând propriile sale acțiuni cu triumful sovietic asupra nazismului, el a dat de înțeles că orice critică adusă lui echivalează cu o critică a victoriei sfinte din 1945.
Până în acest an, sărbătoarea a evoluat până la punctul în care o proporție semnificativă de ruși au anticipat-o cu o teamă evidentă. La Moscova, au existat zvonuri că Putin va declara în sfârșit „operațiunea militară specială” un adevărat război și că va anunța o mobilizare generală chiar de sărbători, așa cum Stalin a trimis soldați pe front direct de la parada de Ziua Revoluției din 7 noiembrie 1941.
Rușii au anticipat Ziua Victoriei cu o teamă evidentă.
Pe atunci, exista o justificare pentru astfel de măsuri: Uniunea Sovietică ducea un război defensiv împotriva unui inamic atacator care reprezenta o amenințare existențială pentru țară. Astăzi, însă, o mobilizare generală, într-un război în care continuă să lipsească un scop sau un punct final coerent, nu ar fi fost pe placul poporului, chiar și în rândul celor care îl susțin pe Putin și „operațiunea specială” — și chiar în rândul războinicilor leneși care de trei luni „aplaudă” catastrofa ce se desfășoară, dar nu au intenția de a muri chiar în tranșee. Poate conștient de potențiala reacție și de pericolul unor pierderi și mai mari ale soldaților nepregătiți și lipsiți de motivație, Kremlinul a decis împotriva unei mobilizări complete. Și în loc de al Doilea Război Mondial, trebuie să se mulțumească cu o analogie mai logică pentru „operațiunea specială”: invadarea sovietică a Afganistanului. Dar asta este ceva ce regimul nu va recunoaște niciodată.
Rușii s-au obișnuit să ridice „vocea”. Pe canalele de televiziune controlate de Kremlin, care sunt acum una dintre principalele metode de formare a opiniei publice, gazdele talk-show-urilor țipă în loc să vorbească. Certurile cu prietenii și rudele sunt combătute folosind mai degrabă decibeli decât fapte. Propaganda, între timp, este cât se poate de primitivă: prin propria sa agresiune, Rusia îi apără pe ucraineni de inamicii neo-naziști și eliberează teritoriul de „Banderiți”, susținători ai liderului naționalist ucrainean din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Stepan Bandera. Există, de asemenea, acum un nou argument: Occidentul poartă un război împotriva Rusiei folosind mâinile „slavilor”. Cei mai „aprinși” Putiniști numesc acum Ucraina o „entitate secesionistă” și vorbesc deschis despre „dez-ucrainizarea” lumii ruse.
Putin a transformat Ziua Victoriei într-o sărbătoare personală, însă chiar și rușii au putut vedea că ediția din acest an a venit fără o victorie și că a fost complet singur. Niciun alt lider nu a venit la celebrărirle din acest an, nici măcar conducătorii de multă vreme ai aliaților Rusiei din Asia Centrală. De data aceasta, Putin a fost izolat, furios și a rostit cuvinte lipsite de sens despre o „lovitură preventivă”. Și în loc de „Niciodată din nou!” – temelia sacrelor sărbători – auzim acum: „Putem să o facem din nou!” Acesta este sloganul principalilor susținători ai lui Putin, cei care, cu câțiva ani în urmă, au început să pună autocolante cu mesajul „La Berlin!” pe spatele Mercedes-ului lor. Mai puțin clar, însă, este dacă rușii sunt gata să se gândească la exact ce anume a „făcut din nou Putin”.
Unde este țara mea?
Potrivit unui sondaj al Centrului Levada, în martie 81% dintre rușiau declarau că susțin „operațiunea specială”. Până în aprilie, această cifră a scăzut la 74%. De asemenea, rata de aprobare a lui Putin a scăzut, iar procentul său de încredere – câți ruși spun că au încredere în el – a scăzut ușor. Dar, deși nimeni nu este destul de sigur ce ar putea defini victoria, 73% dintre respondenți spun că ei cred că Rusia o va obține. Nu mulți respondenți cred că Ucraina ar putea câștiga, deși 15% spun că „niciuna dintre părți nu ar putea învinge”.
Aceste cifre indică instalaruea unui soi de echilibru: susținătorii agresivi ai lui Putin vor în continuare să vadă o campanie intensificată a armatei ruse și preluarea Ucrainei, neluând în considerare complet obiectivele declarate ale operațiunii, care însă se schimbă tot timpul. Pe de altă parte, rușii care sunt mai sceptici sau mai îngrijorați de direcția războiului ar înclina în acest moment pentru un tratat de pace. Totuși, mai mult de două treimi dintre respondenții sondajului Centrului Levada au considerat că operațiunea se desfășoară cu succes, deși 50% au ales răspunsul mai vag, „în mare parte succes”. Când li s-a cerut să definească succesul, majoritatea respondenților au indicat cu respect aceleași mantre plictisitoare despre tot ce va fi planificat și despre teritoriile care sunt eliberate de fasciști și „Banderiți”. Dintre cei 17% dintre respondenții care nu consideră operațiunea un succes, mulți menționează caracterul prelungit al campaniei militare și faptul că un număr mare de civili și copii din Ucraina și soldați ruși sunt uciși.
Indiferent dacă ei cred că este un succes sau nu, totuși, rușii dau vina pe Statele Unite și pe NATO pentru război; doar șapte la sută dintre ruși dau vina pe propria țară. Cu toate acestea, chiar și această lipsă de judecată, intenționată, nu reprezintă o salvare de la îndoiala apărută treptat: 82% dintre respondenți spun că sunt îngrijorați de evenimentele din Ucraina și, în majoritatea cazurilor, motivul acestei îngrijorări nu sunt „Banderiții”, ci moartea, suferința și distrugerea provocate (46%) și chiar faptul că a avut loc războiul în sine (26%). Cu alte cuvinte, o întrebare indirectă dezvăluie cât de mari sunt preocupările emoționale și psihologice ale rușilor cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu țara lor din februarie. Acest lucru se întâmplă în ciuda îndoctrinării neîncetate din partea presei oficiale ruse și a statului.
Este puțin probabil ca Putin să înțeleagă felul în care a fost înlăturat brusc sprijinul susținătorilor săi „aprinși”, care caută modalități de a justifica coșmarul ce se desfășoară. Psihologii ruși au observat deja o creștere îngrijorătoare a pacienților care suferă de anxietate cronică, depresie și atacuri de panică. Ciocnirile din ce în ce mai dese cu realitatea încep să-i oblige pe ruși să iasă din zona de confort a propagandei lui Putin.
În viața de zi cu zi, războiul a devenit un cadru familiar, dar unul deprimant, pe care oamenii și-ar dori să-l vadă dispărut. Mulți tânjesc după vechea normalitate, dar noua normalitate a venit pentru a rămâne. Oamenii nici nu realizează că noua normalitate este anormală și va rămâne așa pentru anii următori. Nimeni nu pare să se îndoiască de victorie, dar este o convingere bazată mai mult pe auto-hipnoză decât pe fapte reale.
În „coșul de gunoi”
În propria mea familie, de Ziua Victoriei ne amintim de bunica soției mele, Maria Șatilova, un corespondent care a acoperit războiul din prima linie; de unchiul meu, Eduard Traub, care s-a oferit voluntar să lupte și a fost ucis la vârsta de 18 ani în bătălia de la Kursk, în 1943, cea mai mare bătălie cu tancuri din istorie, în care sovieticii au învins aproape un milion de trupe ale lui Hitler; și de bunicul meu, Ivan Kolesnikov, care a ajuns acasă după război, după ce a luptat în Divizia 43 de pușcași de gardă letonă, care a eliberat Riga. (Putin, echivalând 2022 cu 1945, a provocat o atitudine mai complicată față de memoria eliberării sovietice chiar în Letonia: Parlamentul leton a decis acum să dărâme Monumentul Eliberatorilor, ridicat de sovietici în anii 1980).
Ca parte a efortului de a îndoctrina cu putinism tinerii ruși, școlile rusești le-au cerut de ani de zile copiilor să scrie scrisori către sau dinspre front, de parcă ar trăi atunci când avea loc războiul. Când fiicei mele i s-a spus la gimnaziu să scrie o scrisoare de pe front cu „vocea” bunicului ei (chiar dacă copiii de vârsta ei ar mai putea avea doar un stră-străbunic sau un străbunic care a luptat în război), i-am sugerat în schimb să scrie o scrisoare cu „vocea” străbunicului ei, David Traub, din lagărul de prizonieri Gulag, din nordul îndepărtat al Rusiei, unde fusese trimis pentru „activitate contrarevoluționară”.
Înlăturarea amintirii lui Stalin a făcut posibilă invadarea Ucrainei
Dar în Rusia de astăzi, nu ar trebui să ne amintim de acești oameni. Nu se potrivesc sărbătorii lui Putin. Acesta este motivul pentru care, înainte de începerea „operațiunii speciale”, regimul său a decis să distrugă cea mai importantă organizație civică din țară – Memorial – ONG-ul cu sediul la Moscova, care a lucrat neobosit pentru a păstra memoria publică a represiunii din epoca lui Stalin. Eliminarea acestei istorii prin închiderea Memorialului la sfârșitul anului 2021 a făcut posibil să mergem și mai departe în 2022. Eliminarea Memorialului a fost cea care a deschis calea către „operațiunea specială” în Ucraina. Memoria noastră colectivă a fost înlocuită cu o istorie artificială, imaginară.
În familia mea există victime ale tuturor tragediilor sovietice din secolul trecut: al Doilea Război Mondial, asediul Leningradului și represiunile lui Stalin acasă. Nimeni nu poate lua asta de la familia mea sau de la multe alte familii rusești. Putin și anturajul său au readus acum sentimentul de dezastru și groază în Rusia. Încă o dată, ne trezim prinși în istorie, chiar dacă ea este ștearsă. În urma părinților mei răposați, pentru care victoria asupra naziștilor a însemnat totul – tocmai terminau școala în 1945 – noi rostim acum cuvintele groaznice: „Slavă Domnului că n-au trăit să vadă asta”.
Putin a dat totul peste cap. El a distrus toate realizările ultimelor decenii, inclusiv pe ale lui. El a realizat exact opusul obiectivelor sale declarate: în loc să demilitarizeze Ucraina, a făcut ca țara să se înarmeze ca niciodată; în loc să țină NATO departe, el a adus alianța până la granițele Rusiei; în loc să facă Rusia mare din nou, el a reușit să o transforme, și pe poporul său, într-o națiune de evitat. Încercând să-și impună versiunea despre istoria națiunii, el a privat-o de istoria ei. Și privând-o de istorie, i-a distrus viitorul. Rusia se află acum la capăt de drum, la un capăt de drum istoric. >>
