Putin păstrează tăcerea asupra incursiunii în Rusia: Da, Rusia se confruntă cu vremuri dificile, dar azi este un moment special al consolidării noastre

Sursa: TASS

Preşedintele rus Vladimir Putin nu s-a exprimat marţi, la o ceremonie de înmânare de decoraţii, la Kremlin, pe tema incursiunii din Rusia şi s-a limitat să vorbească în mod general despre conflict, relatează AFP, citată de News.ro.

”Da, Rusia se confruntă cu vremuri dificile, dar azi (marţi) este un moment special al consolidării noastre”, a declarat el.

Luni, purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov anunţa că liderul de la Kremlin a fost informat despre incursiunea din regiunea rusă Belgorod.

 

Rusia a anunţat marţi că a ”zdrobit” cu aviaţia şi artileria grupul care a atacat începând de luni, din Ucraina, regiunea de frontieră Belgorod – cea mai gravă incursiune pe teritoriul rus de la începutul Războiului rus în Ucraina, la 24 februarie 2022.

Luni, combatanţi care au intrat în Rusia din Ucraina au atacat mai multe localităţi din regiunea Belgorod, care a fost vizată de asemenea în tiruri de srtilerie şi de atacuri cu dronă care au determinat locuitori să fugă.

Kremlinul şi-a exprimat ”îngrijorarea profundă” şi a îndemnat să se depună ”eforturi suplimentare” în vederea împiedicării acestor incursiuni, în plină multiplicare a atacurilor pe teritoriul rus în ultimele luni, care ridică întrebări despre soliditatea apărării Moscovei.

Ministerul rus al Apărării a dat asigurări marţi că a respins această incursiune în urma unei operaţiuni de o amploare fără precedent, care a mobilizat aviaţia şi artileria.

”Formaţiunile naţionaliste au fost blocate şi zdrobite”, a anunţat într-un comunicat ministerul rus, desemnându-i astfel pe combatanţii veniţi din Ucraina în această incursiune.

”Restul naţionaliştilor au fost respinşi pe teritoriul Ucrainei, unde atacurile (…) au continuat până la eliminarea lor totală”, a anunţat ministerul, precizând că a ucis ”peste 70 de teorişti ucraineni”.

Aceste declaraţii nu au putut fi verificate imediat din surse independentek, scrie AFP.

”LEGIUNE” RUSĂ

Rusia a acuzat Kievul de faptul că se află în spatele acestui atac, însă autorităţile ucrainene neagă orice implicare.

”Noi nu ducem război pe teritorii străine”, a dat asigurări marţi adjuncta ministrului ucrainean al Apărării Ganna Maliar, care vede în aceasă incursiune o ”criză internă rusă”.

Ruşi intervievaţi la Moscova de AFP marţi şi-au exprimat temerea cu privire la noi atacuri.

”Nu este doar Belgorodul, ci toate teritoriile de frontieră. Întreaga naţiune rusă este neliniştită la ideea că (bombardamente) pot avea loc mai departe, la Moscova”, declară Aleksandr, un inginer, în vârstă de 42 de ani, care preferă să nu-şi spună numele.

”Locuitorii din Belgorod trebuie să se gândească, nu să stea lungiţi pe canapea, ci să se scarpine în cap şi să se întrebe dacă merge totul bine în sânul statului rus”, denunţă Serghei Rusakov, un inginer pensionar, în vârstă de 70 de ani.

Ucrainenii intervievaţi la Kiev erau interesaţi mai mult de confruntările armate din propria ţară.

”Militarii noştri trebuie să recucerească ceea ce au cucerit ruşii – oraşele Ucrainei. Nu avem nevoie de Rusia”, tună Olga, în vârstă de 26 de ani, angajată la o grădiniţă.

”Vrem o victorie mai rapidă şi un succes mai mare la Bahmut, eliberarea Mariupolului, eliberarea Crimeei”, subliniază Oleksandr, un pensionar.

Atacul de la Belgorod a fost revendicat pe un canal de pe Telegram care se prezintă ca aparţinând ”Legiunii Libertăţii Rusiei”, un grup de ruşi care şuptă de partea Ucrainei, care a dat asigurări că se află la originea unor incursiuni anterioare în aceeaşi regiune.

Alt grup similar participa la operaţiune, ”Corpul Voluntarilor Ruşi”.

NOUĂ LOCALITĂŢI EVACUATE. 12 CIVILI RĂNIŢI

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat că această nouă incursiune arată că sunt necesare ”eforturi suplimentare”” în vederea asigurării securităţii Rusiei.

”Aceste eforturi continuă să fie furnizate, iar operaţiunea militară specială (în Ucraina) continuă pentru ca asta să nu se mai întâmple”, a declarat el.

Guvernatorul Belgorodului, Viaceslav Gladkov, a anunţat că mai multe localităţi – inclusiv Graivoron, capitala districtului cu acelaşi nume – au suferit ”multe” bombardamente, de artilerie, cu lansatoare multiple de rachetă şi drone.

Nouă localităţi au fost evacuate, a anunţat guvernatorul – care a anunţat în total cel puţin 12 răniţi civili.

Împotriva incursiunii, Rusia a decretat luni un regum ”antiterorist” în întreaga regiune Belgorod – o măsură care sporeşte puterile autorităţilor.

În contextul în care se profilează o vastă contraofensivă ucraineană, teritoriul rus a fost, în ultimele săptămâni, ţinta unui număr în creştere de sabotaje, atentate şi atacuri cu dronă imputate Kievului, însă niciodată revendicate de către Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here