Universul.net a scris recent pe larg despre documentarul lui Vitali Manski – „Martorii lui Putin” (2018), o excepțională istoriografie a putinismului. Unul dintre personajele pe care regizorul își focusează atenția este Dmitri Medvedev, fostul premier al Rusiei, care și-a depus miercuri demisia de la șefia Executivului rus. Dintre toți cei care au pus, la începutul anilor 2000, umărul la propulsarea „democrației controlate” a lui Vladimir Putin, Medvedev a rămas unicul „supraviețuitor”.
Evoluția politică a lui Dmitri Medvedev este legată ombilical de traseul fulminant al lui Vladimir Putin, care a făcut saltul de la un agent KGB anonim din Dresda Războiului Rece la cel mai puternic om din Rusia, marcând de 20 de ani destinul acestei țări complicate, iredentiste și paradoxale.
Cine sunt „martorii”
„Martorii lui Putin” redă, în cheie aproape biblică, printre alte episoade din geneza putinismului, noaptea alegerilor din 2000, când Putin câștiga prima oară alegerile prezidențiale.
Ei sunt „martorii” identificați de Vitali Manski în sediul de campanie:
- Mihail Lesin, poreclit „Buldozerul”, ministrul pentru Presă, proprietarul celei mai mari agenții de advertising, boss-ul care supraveghea întregul pesiaj media din Rusia – mort în circumstanțe misterioase, în 2015, într-o cameră de hotel din Washington; un raport FBI a concluzionat că a fost bătut până la moarte la ordinul unui oligarh din cercul lui Vladimir Putin;
- Gleb Pavlovsky, fost disident sovietic, consulantul politic principal al Kremlinului la începutul anilor 2000 – în al doisprezecilea an de domnie a lui Putin a hotărât să treacă în opoziție;
- Xenia Ponomariova, fosta directoare a Pervîi Kanal – la scurt timp după victoria lui Putin, a trecut în opoziție;
- Mihail Kasianov, premier în primul mandat al lui Putin – mai târziu a trecut în opoziție; a fost umilit public după ce o televiziune a difuzat imagini compromițătoare de natură sexuală cu acesta;
- Vladislav Surkov, considerat teoreticianul putinismului – timp de treisprezece ani a fost unul dintre consilierii cei mai intimi ai lui Putin, alunecând apoi într-un con de umbră;
- Valentin Iumașev, fostul șef de cabinet al Administrației Elțîn – în 2002, Iumașev s-a căsătorit cu fiica lui Boris Elțîn, Tatiana;
- Anatoli Chubais, unul dintre arhitecții reformelor economice postsovietice, unul dintre asociații lui Boris Nemțov – la sfârșitul primului mandat al lui Putin, a trecut în opoziție;
- Liudmila Putina, soția de atunci a lui Putin – acum fosta Liudmila Putina.
- Și Dmitri Medvedev, singurul personaj din acea noapte care a rămas lângă Vladimir Putin până în prezent.
Viața unei „marionete”
Marginalizat şi nepopular după o trecere fecundă pe la conducerea Rusiei, Dmitri Medvedev nu a căutat niciodată să iasă din umbra mentorului său Vladimir Putin, scrie AFP trasând portretul „eternului” acolit al liderului de la Kremlin.
Dmitri Medvedev, în vârstă de 54 de ani, s-a şters treptat pe scena politică în cei opt ani la şefia Guvernului.
Considerat unul dintre conducătorii aripii „liberale”, el a fost marginalizat de ascensiunea puterii clanului siloviki – militari şi din serviciile de securitate – şi ocupa un loc limitat la chestiuni tehnice.
De mai multe luni, nivelul aprobării sale a scăzut sub 30%.
În 2017, o anchetă a opozantului Aleksei Navalnîi cu privire la presupusul său imperiu imobiliar a fost elementul declanşator al unor manifestaţii de o amploare neaşteptată a opoziţiei, care a văzut odinioară în el vectorul unei inflexiuni a puterii.
Numeroasele sale derapaje verbale l-au costat aversiunea ruşilor. „Nu există bani, dar descurcaţi-vă”, le-a răspuns el, de exemplu, în 2018, unor pensionari care se plângeau de scăderea nivelului lor de trai.
Cariera politică a lui Dmitri Medvedev s-a lansat atunci când a fost propulsat la preşedinţie, în 2008. La început, acest brunet scund şi zâmbitor nu ezita să-şi afişeze faptul că-i place muzica rock, voia să aibă imaginea unui lider modern, diferită de cea a lui Putin.
Adept al noilor tehnologii, el a făcut fin modernizarea Rusiei leimotivul său.
Celălalt vârf de lance era corupţia, un rău endemic. Un jurist de formaţie, Dmitri Medvedev a destituit numeroşi generali şi oficiali de rang înalt. Însă a recunoscut în 2011 „puţinul succes” obţinut, iar la finalul mandatului său economia rusă nu reuşise încă să se elibereze de problemele sale structurale.
Una din rarele dăţi în care a deviat de la linia predecesorului său a fost în 2011, când s-a abţinut să se opună prin veto unei rezoluţii ONU care a permis NATO să intervină în Libia. Această decizie a fost ulterior larg criticată.
În vreme de criză, ca în timpul Războiului cu Georgia, în august 2008, sau când îşi admonesta în mod public subordonaţii, Medvedev urma cu un succes fără egal stilul mentorului său. Opoziţia nu a mai avut dreptul la cuvânt în preşedinţia sa, iar televiziunea a rămas o purtătoare de cuvânt a puterii.
Pentru mulţi a fost o dezamăgire totală atunci când accepta, în 2012, să nu candideze la un al doilea mandat la Kremlin şi să facă rocada cu postul lui Putin, după un scenariu bine stabilit dinainte.
Născut în 1965 la Leningrad – în prezent Sankt Petersburg – într-o familie de dascăli, Dmitri Medvedev a crescut într-un cartier popular din fosta capitală imperială.
El şi-a făcut studiile de drept înainte de a intra în Comitetul pentru Relaţii Externe al muncipalităţii, condus pe atunci de un anumit Vladimir Putin.
Cariera sa se construieşte în siajul fostului ofiţer KGB, care l-a transferat la Moscova în 1999. Ales preşedinte în 2000, Vladimir Putin l-a numit curând şeful administraţiei prezidenţiale.
În 2005, el devine brusc vicepremier, o promovare percepută ca vizând să-l aducă în primplanul scenei, înainte să fie propulsat la Krelmlin.
Pe când era preşedinte, cota sa de popularitate nu a depăşit-o niciodată pe cea a premierului său Vladimir Putin, care prelua marile crize interne şi nu ezita să se exprime în politica internaţională.
Dat în mai multe rânduri pe picior de plecare, după ce s-a întors ca premier, Dmitri Medvedev a rămas însă în post. Acum, el urmează să rămână în cercurile puterii, devenind vicepreşedinte al Consiliului de Securitate rus, un post creat special pentru el.
O „ieșire improvizată” din scenă
Putem vorbi în cazul furtunoasei demisii a lui Medvedev despre o cădere a acestuia din grațiile lui Vladimir Putin?
Armand Goșu, expert în spațiul ex-sovietic, a tradus gestul fostului premier pentru Universul.net în felul următor:
- Pare mai degrabă o ieșire – și aia improvizată – din scenă. Sunt și comentatori care spun că el va rămâne în continuare o figură importantă, că va continua să conducă partidul pro-prezidențial Rusia Unită. Însă nu cred că e un argument în favoarea lui. Mai ales pentru cei care urmăresc atent viața politică din Rusia, cu toate detaliile ei, demisia a fost rezultatul pierderii unor bătălii importante. Nu Putin a forțat-o, în discursul său n-a criticat guvernul. Demisia lui Medvedev vine după ce acesta a pierdut competiția cu Serghei Kirienko, adjunctul șefului administrației prezidențiale, pentru controlul asupra scenei politice. Medvedev a cerut susținere pentru consolidarea partidului său, Rusia Unită, în timp ce Kirienko dorește o coaliție pro-Putin compusă din mai multe partide, considerând că Rusia Unită și-e epuizat potențialul politic.
- În același timp, îndepărtarea lui Medvedev din fruntea guvernului e și urmarea unui mandat neobișnuit de lung, opt ani, perioadă în care toate proiectele de reformă au eșuat, fără excepție. A fost o perioadă complicată, sancțiunile economice occidentale în urma ocupării Crimeei și războiului din Donbas, scăderea dramatică a încasărilor din exportul hidrocarburilor, toate acestea au creat un mediu ostil pentru orice tentativă de reformă.
- Numai că reforma pensiilor, reformele din sănătate, educație etc. au ciobit serios din zestrea de încredere a lui Putin din sondaje. Nemulțumirea populației este foarte mare în Rusia, iar acest lucru s-a putut constata în vara trecută cu ocazia alegerilor locale. Parte din elita rusească a intrat în panică și a insistat pentru schimbări politice care să detensioneze situația din țară. Ieșirea din scenă a lui Medvedev poate fi o supapă pentru nemulțumirea populației.
Deputaţii ruşi l-au confirmat joi pe Mihail Mişustin în postul de premier, la o zi după numirea sa surpriză de către Vladimir Putin, în vederea impulsionării unor „schimbări” în Rusia.
