În Ucraina, avansul forțelor ruse rămâne lent, nesustenabil și falimentar, raportat la pierderile umane și materiale înregistrate. În Rusia, pentru regim, riscurile politice cresc necontenit, odată cu întețirea crizei carburanților tocmai în cel mai sensibil punct, la pompă (urmare bombardamentelor suferite de jumătate dintre rafinării), și odată cu majorarea TVA și a altor taxe, decisă de Kremlin pentru a mai putea susține bugetul și în 2026.
În realitate, fiecare nouă zi de război îngustează marja de manevră pe care o are Putin, deopotrivă în relația cu propriul popor și în relația cu negociatorul-șef occidental, Donald Trump.
Privitor la acest ultim aspect, pe de o parte, liderul de la Casa Albă își pierde accelerat răbdarea, întrucât Moscova i-a dus în derizoriu planurile-fulger de pace. Pe de alta, liderul de la Casa Albă vorbește azi sub imperiul maximei surescitări ocazionate de succesul avut în dosarul Israel-Gaza (un succes încă parțial și încă fragil, în teren, dar extrem de sclipicios și de răsunător, în narațiunea propagată de MAGA-Trump).
În contextul acesta, discuția despre eventuale livrări de rachete americane Tomahawk către armata Ucrainei este pe cât de interesantă și, deja, de un oarecare efect, pe atât de alambicată și înclinată spre un deznodământ capabil să surprindă.
- Este interesantă, întrucât marchează un punct major de inflexiune în retorica și perspectiva lui Trump asupra războiului ruso-ucrainean, iar asta deja prin simplul fapt că liderul american a permis apariția temei în spațiul public și apoi persistența ei.
- Este deja de un oarecare efect, întrucât chiar a sensibilizat Kremlinul, fapt manifest și prin atenția acordată de propaganda rusă, și prin graba cu care Putin s-a arătat din nou deschis la discuții “constructive” cu partea americană, după ce tocmai declarase, sfidător, decesul reuniunii din Alaska.
- În fine, e înclinată spre un deznodământ ce poate fi surprinzător (pentru toate taberele implicate în negocierea unei încheieri a războiului), întrucât pe cât de clar este de ce își dorește Kievul rachete Tomahawk și pe cât de clar este de ce nu dorește Moscova ca așa ceva să ajungă pe mâna Kievului, pe atât de neclar rămâne ce anume vrea Washingtonul vânturând promisiunea/amenințarea Tomahawk. Altfel spus, cât de departe este dispus Donald Trump să meargă cu rachetele acestea? Chiar are în vedere o instrumentalizare militară a lor sau, din contră, joacă la bluf, doar pentru a încerca să-și creeze noi spații de “dialog” cu Putin? Până în acest moment, cel puțin din declarațiile lui Trump și ale șefului Pentagonului, știm că povestea e pe masă, dar în ultimele zile și ore am aflat, din nuanțarea de ultim moment a pozițiilor inițiale, și că povestea poate foarte ușor să dispară de pe masă.
Cu privire la punctele 1 și 2, Moscova nu are dileme, nu e în ceață. Cu privire la punctul 3, Moscova e, în mod clar, în căutare alertă de indicii și informații suplimentare pentru a-și definitiva analiza.
De altfel, pentru Putin, miza urgentă e tocmai asta: de a decripta necunoscuta legată de intențiile adevărate ale lui Trump cu privire la tipul de instrumentalizare a Tomahawk avut în vedere.
Dacă Kremlinul va trage concluzia că Trump nu are nicidecum și nu avusese nicio clipă gândul de a merge până la capăt cu Tomahawk, vom afla-o curând, din evoluția atitudinii părții ruse legat de noul impuls pe care Trump încearcă să îl dea negocierilor de pace.
O nouă respingere categorică și noi exerciții de sfidare din partea Moscovei vor sugera că ochii de la Kremlin nu au văzut și nu văd potențial de transfer.
Iar atâta vreme cât Moscova va încerca să mimeze dialogul cu Washingtonul, va fi semn că Moscova fie încă nu s-a lămurit pe deplin, fie, din contră, că apreciază ca persistând un risc suficient de ridicat ca un astfel de transfer de astfel de rachetă să aibă loc la un moment dat.
În clipa asta, rușii par ferm orientați spre a câștiga iarăși timp în relația cu SUA; iar cel puțin un buffer de câteva săptămâni sunt pe cale să fi obținut – căci peste două săptămâni, după cum sună declarațiile oficiale, va avea loc un nou summit. Iar după summit, indiferent de rezultatele lui, probabil ar mai putea fi securizate, de către Moscova, alte câteva săptămâni.
Este însă interesant faptul că Trump ar fi acceptat (asta, dacă nu cumva a propus chiar el) ca întâlnirea cu Putin să se desfășoare în Ungaria.
Poate că unora locul le sună natural, dat fiind faptul că Orban e prietenul-vasal al lui Trump. Dar poate că ar trebui să le sune și mai natural faptul că Orban este, înainte de toate, troianul lui Putin și inamicul lui Zelenski. Ca atare, Ungaria va fi, întâi de toate, terenul de “acasă” pentru Rusia, abia apoi terenul de “acasă” pentru SUA și va fi, profund, terenul ostil, “din deplasare”, pentru Ucraina.
În acest context, opțiunea Ungaria, pentru viitorul summit, sună mai degrabă descurajant din perspectiva celor care sperau că Trump chiar are în vedere să expedieze Tomahawk armatei Kievului.
Pentru a-l readuce pe Putin la discuții, Trump a forțat lucrurile ventilând amenințarea Tomahawk. Dar faptul că discuțiile vor avea lor în Ungaria mai degrabă sugerează că Trump ar înclina să nu viseze prea departe cu aceste livrări.
Pentru ruși ar fi o veste excelentă, dar până una-alta mai au de săpat până la a se și convinge, dincolo de dubiu, că așa stau într-adevăr lucrurile.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a deplasat vineri la Washington tocmai în toiul acestui context nebulos și aflat în plină dinamică. În mod tradițional, misiunea sa nu este în general ușoară, dar în ceea ce privește dosarul Tomahawk e chiar mai dificilă decât pare. Iar rușii au azi o atitudine față de americani, care să le facă ucrainenilor misiunea imposibilă.
De altfel, cu ocazia primirii la Washington a delegației conduse de Zelenski, în faza deschisă presei, Donald Trump a lăudat virtuțile rachetelor Tomahawk – mesaj pentru Rusia -, dar a și precizat că America are ea însăși nevoie de Tomahawk- mesaj pentru Ucraina (după cum, tot un mesaj deloc comod pentru Zelenski a fost și gestul lui Trump de a-i spune în față că America lui Trump l-a ținut în viață, căci numai rachetele Javelin, livrate de Trump, iar nu de Obama, au oprit tancurile lui Putin în faza inițială a invaziei).
Tonul lui Trump, în general, a părut cel mult precaut față de Zelenski și cel puțin necaustic față de Putin.
Motiv tocmai bun pentru ca rușii să amâne deschiderea sticlei de vodcă, dar încă să viaeze la acel moment, dar și pentru ca ucrainenii să nu se repeadă la șampania pe care o țin la rece, dar nici să nu le fie clar cât de mult pot visa la momentul destupării ei.
Kievului nu îi rămâne decât să își consolideze relația cu europenii pentru a rămâne cât mai relevant în relația cu americanii și, astfel, pentru a face față, pe mai departe și atâta vreme cât va fi necesar, valurilor ofensive ale armatelor Moscovei.
