Sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Secretarul de stat Raed Arafat susţine că regulile care sunt acum în vigoare nu vor fi înăsprite, însă autorităţile nici nu au în plan, la acest moment, să le relaxeze, în sensul permiterii circulaţiei până la ora 1:00 în noaptea de Crăciun şi Anul Nou, aşa au propus reprezentanţi ai industriei ospitalităţii.

Eu ştiu că nu avem intenţia, la acest moment, să modificăm regulile şi nu ştiu de o discuţie de a modifica regulile, la acest moment, şi este logic. Pentru că eu înţeleg că HoReCa vrea până la ora 1.00, dar este exact situaţia care o să facă oamenii să meargă la petreceri şi peste tot, la lucruri care sunt greu de controlat şi să se infecteze. Deci eu înţeleg HoReCa, situaţia lor financiară, dar în acelaşi timp ei trebuie să înţeleagă că astfel de recomandare poate că nu este foarte bună pentru populaţia care va merge în astfel de locaţii. Deci eu, din ce pot să vă spun la acest moment, regulile care au fost aprobate, ele rămân”, a susţinut Raed Arafat, miercuri seară, într-o intervenție la Digi 24, potrivit agenției News.ro.

Pe de altă parte, Arafat a precizat că nici nu vor fi impuse reguli mai dure decât cele care sunt deja în în vigoare.

Nu avem intenţia să înăsprim regulile, dar nu avem intenţia să relaxăm regulile. Cam aşa se pune problema”, a adăugat Arafat.

Secretarul de stat din MAI a menţionat că în noaptea dintre ani nu vor fi petreceri sau concerte.

Ieşim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor, unii sunt convins că vor coborî în faţa blocului, dar va trebui să fie cu mască, pentru că asta este regula în spaţiul public. Dar nu petreceri şi nu concerte şi aşa mai departe. Acest lucru se ştie că nu va fi posibil”, a menţionat oficialul.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here