Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că pandemia reprezintă încă o urgenţă majoră de sănătate publică, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, chiar dacă, în acest moment, România se află într-o situaţie favorabilă. Rafila a precizat că avem 10.000-12.000 de cazuri de Covid-19 săptămânal.
Întrebat, duminică seară, la Antena 3, dacă mai avem pandemie de Covid-19, Alexandru Rafila a răspuns că zilnic sunt sute de mii de cazuri sau chiar mai mult, potrivit News.ro.
Alexandru Rafila a explicat că, dacă încă mai e transmitere comunitară, atunci vorbim de pandemie.
„Dacă ai o transmitere comunitară şi ea încă există în multe ţări, pe mai mult de un continent sau două, atunci discutăm despre o pandemie. Noi avem o pandemie şi de alte boli, există o pandemie de HIV. Este declarată urgenţă de sănătate publică. Pandemia nu însemană neapărat urgenţă de sănătate pubică, noi avem această asociere între pandemie, adică o boală care se transmite comunitar pe mai multe continente, dar care pune probleme sistemelor de sănătate publică. Din cauza asta, această pandemie de Covid este declarată urgenţă majoră de sănătate publică”, a subliniat ministrul.
„Doar OMS poate scădea nivelul de pandemie”, a adăugat Alexandru Rafila.













