Raport IISS: Puterea cibernetică a Chinei, „clar inferioară” celei a SUA

„Puterea cibernetică” a Chinei este „clar inferioară” celei a principalului său rival, Statele Unite, în pofida informaţiilor despre atacuri cibernetice chinezeşti asupra unor guverne şi companii occidentale, afirmă Institutul Internaţional pentru Studii Strategice la de Londra (IISS), într-un raport dat publicităţii luni.

Potrivit IISS, „este improbabil (ca Beijingul) să egaleze capabilităţile cibernetice ale Statelor Unite cel puţin în următorul deceniu”.

Raportul, care analizează „capabilităţile cibernetice” a 15 ţări, relevă că Statele Unite sunt principala putere cibernetică a lumii, şi plasează China în categoria a doua, alături de Australia, Marea Britanie, Canada, Franţa, Israel şi Rusia.

În pofida îngrijorărilor în creştere legate de atacuri cibernetice orchestrate de Phenian, Coreea de Nord a fost inclusă într-o a treia categorie de ţări cu „puncte tari sau potenţiale puncte tari în anumite domenii, dar slăbiciuni semnificative în altele”.

Din această a treia categorie fac parte mai ales state din Asia, printre care India, Indonezia, Iran, Japonia, Malaezia şi Vietnam, IISS concluzionând că „economiile industriale avansate” deţin „avantaje cibernetice semnificative” care ar putea linişti preocupările occidentale că vor rămâne în urma rivalilor cu regimuri autoritare sau mai puţin dezvoltaţi.

Potrivit institutului londonez, puterea cibernetică naţională este bazată în parte pe „capacitatea de a atrage capital investiţional şi abilităţi tehnice” şi pe crearea de condiţii care să permită afacerilor digitale să se dezvolte, condiţii care pot fi mai uşor întrunite în Statele Unite şi aliaţii săi.

Cu toate acestea, SUA nu pot lăsa garda jos, avertizează IISS, dată fiind „forţa în creştere a economiei digitale a Chinei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here