Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Caracal, că prefecţii şi subprefecţii vor fi schimbaţi în 48 de ore de la învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, iar ulterior va începe evaluarea şefilor instituţiilor deconcentrate. Rareş Bogdan, a mai declarat și că este un susţinător al alegerilor anticipate şi că nu are motive de îndoială privind organizarea acestora anul viitor, posibil în luna mai, informează Agerpres.

Întrebat când ar urma să aibă loc schimbarea şefilor instituţiilor deconcentrate, după învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, Rareş Bogdan a răspuns că „foarte repede, prefecţii”.

Pot să vă spun ceva, că foarte repede, prefecţii. În secunda în care vom avea guvernul valid, Ludovic Orban şi echipa domniei sale, cred că, sper din tot sufletul să nu treacă, (…) mai mult de 48 de ore pentru a schimba toţi prefecţii şi subprefecţii, după care să evalueze fiecare şef de deconcentrate, pentru că puterea PSD este periculoasă tocmai prin această încrengătură pe care o au la nivelul tuturor instituţiilor statului”, a spus Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan a punctat, referitor la personalul din sistemul bugetar, că se va face „audit” în fiecare instituţie şi nu vor fi îndepărtaţi oamenii competenţi.

Dar vă asigur că noi nu dăm afară oameni doar pentru că au lucrat în vremea guvernării PSD. Nu. Dacă sunt slabi, dacă au avut lipsă de performanţă, dacă au ajuns prin nişte concursuri trucate, dacă s-au dovedit a fi captivi ordinelor primite de la partid şi nu a slujirii cetăţeanului, atunci vor pleca. Dacă sunt foarte buni şi dacă se dovedesc competenţi în poziţiile pe care le ocupă, vă asigur că nimeni nu vrea să îndepărteze competenţii, vrea să atragă competenţii. (…) Ca să fie lucrurile extrem de clare: vom face audit în fiecare instituţie, în fiecare companie a statului, în fiecare minister, în fiecare instituţie din subordine şi vom vedea exact competenţele şi modul în care aceşti oameni au fost promovaţi şi modul în care aceşti oameni au fost angajaţi. Vom face mai mult o redistribuire, pentru că sunt instituţii în statul român unde este penurie de personal, unde e nevoie de angajaţi, şi alte instituţii supraîncărcate„, a mai declarat Rareş Bogdan.

Acesta a mai afirmat că alegeri anticipate vor fi organizate probabil în primăvara anului viitor. „Sunt un susţinător total al anticipatelor. (…) Acum (preşedintele Klaus Iohannis – n.r.) spune simplu: câştigăm alegerile prezidenţiale şi anticipatele, n-am niciun motiv să mă îndoiesc că vor fi anticipate, mai ales că sunt absolut convins că aceste anticipate pot fi organizate undeva în luna mai”, a spus europarlamentarul.

Rareş Bogdan a afirmat că viitorul guvern va face câteva lucruri „esenţiale”: organizarea alegerilor prezidenţiale, adoptarea bugetului pentru anul 2020, pregătirile pentru iarnă şi organizarea de alegeri parlamentare anticipate.

Acest guvern (…) în primul rând va organiza alegerile prezidenţiale, va pregăti Legea bugetului de stat, va pregăti intrarea României în iarnă şi administrarea treburilor ţării într-o perioadă complicată (…) şi pregăteşte alegerile. Ăsta nu e un guvern de patru ani, care să stea patru sau cinci ani de zile şi să vină astăzi cu programul pentru patru ani de zile”, a adăugat Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan a fost prezent miercuri, la Caracal, unde a participat la o întâlnire cu activul de partid. 

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here