Până la urmă, ce dorește UEFA să afle în ancheta „amănunțită” legată de acuzațiile de rasism ce i se aduc arbitrului Sebastian Colțescu? Dacă a spus sau nu „tipul ăla negru”? Mai are importanță stabilirea unor date obiective privind incidentul, din moment ce presa internațională deja l-a ars pe rug, iar PSG și Istanbul BB au pecetluit momentul cu un flashmob #BlackLivesMatter pe gazon, punându-se într-un genunchi în timp ce în arenele goale a fost arborat mesajul „No to racism”?
Sunt gesturi și gesturi de taxare a unor comportamente umane, iar „faza” cu genunchiul, confiscată de mișcarea BLM, este deja o poziționare ideologică, nu una de blam sportiv în spiritul fairplay-ului sau de blam civic în spiritul nediscriminării.
Din ce relatează DigiSport, până să se ajungă la „tipul ăla negru” se pare că brigada de arbitri din România a fost ținută într-o oală cu presiune de către staff-ul turcilor.
Atmosfera din jurul expresiei „tipul ăla negru”, prezentată cronologic de DigiSport:
- În minutul 10 al partidei de pe Parc des Princes, Mahmut Tekdemir (32 de ani) l-a faultat dur pe brazilianul Neymar, în apropiere de centrul terenului. Hațegan a intervenit prompt și i-a arătat cartonașul galben turcului.
- În acel moment, turcii au răbufnit pentru prima oară la adresa arbitrilor români. Dinspre banca celor de la Istanbul Bașakșehir s-a auzit, în engleză. „E primul fault, hei! Primul fault! Ce socotești?”, a strigat banca turcilor.
- „Ce e asta? E baschet? E ca-n baschet, primul fault de echipă. Noi jucăm foarte curat”, au continuat membrii staff-ului formației din Istanbul. „E o tactică. Nu e român, nu e român (n.r. – turcii păreau că vorbesc între ei aici). O să vii tu în Turcia!”, s-a mai auzit dinspre tabăra lui Istanbul Bașakșehir, hotărâtă să pună presiune și să intimideze. În frunte cu Okan Buruk, antrenorul principal.
- În minutul 12, cu doar câteva zeci de secunde înaintea scandalului, turcii au fost din nou nervoși. Rafael, de la turci, l-a „rupt” pe Bakker, de la PSG, și a primit, la rândul său, cartonaș galben din partea lui Hațegan.
- Okan Buruk a început să țipe și să conteste decizia românilor, astfel că a primit și el avertisment. Tot atunci, se aude și vocea lui Pierre Webo, care comentează în spaniolă.
- Imediat după asta, turcii au devenit și mai agresivi, mai vocali, așteptând practic momentul să izbucnească. Moment care s-a ivit câteva pase mai târziu, când Gulbrandsen a fost faultat de Kimpembe, motiv pentru cei de la Istanbul Bașakșehir să se revolte iar.
- Mai târziu, în timpul discuțiilor aprinse dintre Colțescu și Neymar, se aude o voce care strigă spre brigada de arbitri români: „În țara mea, românii sunt țigani, dar eu nu am cum să-i numesc «țigani»”.
Nu redau cronologia pentru a relativiza faptele, ci pentru a arăta în ce context prielnic derapajelor de etică sportivă s-a produs episodul și că la fel de bine și echipa de arbitri români ar fi putut face tămbălău pe gazon, invocând discriminarea sau cerând oprirea partidei.
Nu pot să nu remarc o anumită diferență. În sezonul 2013-2014, Bănel Nicoliță a avut o trecere fulgurantă pe la echipa FC Nantes, unde a devenit ținta unor îndemnuri la violență rasială, chiar din interiorul echipei.
Antrenorul de atunci al portarilor FC Nantes, Willy Grondin, postase pe Twitter un clip numit „Noutăți despre Bănel Nicoliță”. În clip, un bărbat cerșește la o terasă din Franța cântând la acordeon. Unul dintre cei de la mese se ridică și îl lovește cu un scaun, lăsându-l lat pe asfalt.
UEFA nu a lansat nicio anchetă, nimeni n-a stat în genunchi. Știrile cu Bănel s-au risipit ca ambalajele în vânt. Sigur, nimeni nu cunoștea atunci simbolul noii îngenuncheri templiere, fiindcă nu se vărsase peste Ocean feuda „Woke”. Nu reamintesc de momentul Bănel Nicoliță pentru a sugera faptul că românii ar fi discriminați în politicile UEFA, ci pentru că nu exista încă presiunea feroce de-a gândi în termeni de război cultural.
Bun. Legat de „tipul ăla negru”, am mai multe nelămuriri. Și cred că și UEFA ar trebui să aibă.
În ce limbă a rostit Colțescu „tipul ăla negru”? În română sau în engleză? „Tipul ăla negru” ar trebui să sune în engleză astfel: „That black dude”, cu efect de slang. Mă îndoiesc că, dacă a folosit engleza, arbitrul a spus „black dude”, poate „black man” sau „black guy”. Dar dacă a folosit engleza, ce fel de rasism avem? De exemplu, mai este rasism în descrierile pe care le fac polițiștii din Anglia sau SUA când patrulează noaptea și transmit prin stație semnalmentele: „I’ve spotted a tall black african male” sau „… a tall black man”? Ori în acest caz cuvintele îndeplinesc doar un caracter strict descriptiv? Dacă da, atunci de ce în cazul lui Colțescu ar fi considerat rasism și nu identificarea descriptivă a unei persoane de pe banca tehnică? Pentru că staff-ul celeilalte echipe susține asta? Dacă „black man” sau „black dude” exprimă rasism, „negro” ce mai este? Există și o departajare de limbaj convențional privind rasismul, ești mai rasist dacă folosești argoul? Sau ești rasist în mod egal în ambele variante?
Dar dacă a vorbit în română, atunci cum poți măsura rasismul lui Colțescu? Cum poți măsura în engleză, ca limba internațională, fonetica cuvântului „ăla”, din moment ce acest cuvânt are o altă semnificație fonetică pentru români, fiind un banal pronume demonstrativ de apropiere, folosit însă în varianta familiară și nu în cea elevat/curentă? Fără „ăla” în context, era „negru” mai puțin rasist?
Czaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, spune că măcar ar fi putut să folosească „acela” sau „el”? Dar când zice asta șeful CNCD, este conștient că o gândește raportat la limba română? Presupunând că Sebastian Colțescu ar fi spus în engleză „tipul ăla negru”, ar fi trebuit să sune așa, cum spuneam mai sus: „that black dude/guy”, ceea ce s-ar traduce în română fie prin „tipul ACELA negru”, fie prin „tipul ĂLA negru”. Deci, învârtindu-ne în jurul cozii, ajungem tot la pronumele nostru demonstrativ de apropiere.
Atunci, rămâne rasismul doar în pronunțarea culorii de piele, în combinația fonetică legată de culoarea pielii, în partea de vorbire folosită, în militarizarea rasială a limbajului pe care o aduce grila corectitudinii politice, în ce anume?
În ceea ce mă privește, Sebastian Coțescu se află deocamdată sub incidența regulamentului UEFA. A greșit pentru că, din slabă pregătire sau ba, n-a ținut cont de sensibilitățile tot mai acute la nivelul UEFA legate de tema rasismului, neînțelegând că folosirea unui cuvânt precum „negru” poate declanșa nu doar o penalizare din partea UEFA, ci un întreg vacarm ideologico-politicianist.
UEFA are, prin regulament, o anumită interpretare a rasismului. Repet, prin regulament! Dar cum aș putea să-l acuz pe Colțescu de rasism în afara regulamentului UEFA, din moment ce nu-i cunosc convingerile intime? Doar pentru că a sfeclit-o procedural și a folosit „ăla” sau „negru”? Nu e un pic de exces de zel în treaba asta, un pic de paranoia? Când jucătorii echipelor PSG și Istanbul BB îngenunchează pe iarbă în stil BLM, o fac în numele regulamentului UEFA sau că, în afara regulamentului UEFA, îl consideră în unanimitate un rasist pe Sebastian Colțescu?
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan nu are, însă, nicio dilemă. Scandalul i s-a potrivit mănușă. O minge centrată cu boltă de UEFA și numai bună pentru a executa o foarfecă sultanistă în careul lui Eammanuel Macron.
„Condamn cu tărie remarcile rasiste făcute împotriva lui Pierre Webo, unul din membrii staff-ului tehnic al echipei Başakşehir, şi cred că UEFA va face demersurile necesare. Suntem necondiţionat împotriva rasismului şi discriminării în sport şi în toate domeniile vieţii. #Nurasismului”, a venit prima reacție pe Twitter a lui Erdogan.
După care, se gândește el ce se gândește, și mută accentul spre conflictul pe care îl are cu președintele francez: „Başakşehir a avut o poziţie hotărâtă, nu a mai revenit pe teren şi a acceptat decizia de a schimba toate brigada de arbitri. Franţa, în mod lamentabil, a devenit un loc în care discursul rasist se întăreşte.”
Amuzant tare faptul că tocmai Erdogan dă țanțoș cu piatra în cazul Colțescu. Erdogan, barosul unui mediu politic în care kurzii și sirienii sunt considerați suboameni. Erdogan, care vine dintr-o țară în ale cărei telenovele era la modă hăhăitul pe seama acelei baci kalfa, guvernanta arabă cu pigment negru, un stereotip echivalent al „coanei mari” de Mississippi din perioada sclavagismului.
Cam picantă fudulia pentru un șef de stat care ascunde în șifonierul națiunii masacrarea armenilor.
O mizerie absoluta, iar blmeu’ ma-sii a venit la export din America idiotilor democrati, si-acum tampeste si Europa. Evident ca jigodiile turce au speculat intregul incident si si-au tras spuza pe turta, pai cand nu fac turcii asa???
Sunt sincron logicii dumneavoastra si a lui Radu Paraschivescu si va felicit din nou pentru claritatea mintii. Eu am ajuns relativ simplu la aceeasi concluzie, cum altfel daca nu experimentand personal aproximativ aceleasi ironii ce limbile ne-educatilor (si la fel a ne-stiutorilor) ne “zambesc “ sub forma de capcane.
Eram in pauza de la 10 intr-un oras mic din Italia dar industrializat mai ceva ca ca un oras de 10 ori mai mare din Romania. “Muntii Clari “se numea, caci noi acei munti clari , Dolomiti fiind de ei chemati, vedeam de pe lemnele pe care stateam incalziti de soare in acea nu tocmai friguroasa zi de iarna. Eram romani (nu toti la fel de albi) si negrii prieteni laolalta, prieteni in ale saraciei si sperantei de mai bine muncind cot la cot pentru binefacatorii nostrii patroni italieni. Negrii erau majoritar din Ghana dar prezenti erau si din Burkina Fasso, Niger (doamne fereste de adaugat un g) si cred ca erau cativa si din Coasta de Fildes. Era o liniste ca de obicei asteptata dupa atatea ciocane, flexuri , suduri si injuraturi incat era si concordata printr-o lege nescrisa contemplarii. Eu contemplam muntii albi, altul soarele , altul propria sa ceasca de cafea, un altul cocheta cu linistea rebel aratandu-si dintii perfect albi intr-un ras spontan ce inveselea pe toti de fiecare data. Nimeni insa nu vorbea. Eram intinsi la soare perfect aliniati si stiam ca 10 minute de pauza efectiv erau 9 dar nu ne pasa, noua ne era de ajuns poate prea mult de suportat acea bunavointa a sortii in care puteam si noi sa respiram aerul curat din afara propriei noastre mizerii fumegand.
Nu eram omogenizati intre noi de o lingura magica ca intr-un cappuccino ce albul innegrea sau la fel negrul il albea. Nu puteam fi la fel toti impreuna colorati la fel ,un fel de gri, cu siguranta nu … Eram intinsi pe acel “stendino” in sir, albi si negri, albii cu dintii negri, multi stricati si tenuri repropabile sanatatii lor, negrii cu dinti albi dar cu ochii rosii injectati. Nu de ura nu, ei doar sudau continuu, non stop catarati pe acele metereze in care camioane (si) ei creeau . Totul era sublim zilei de seninatate si de sfarsit de saptamana caci altfel intr-o alta zi nu cred ca puteam fi asa de detasati de noi de munca visand la betiile si imbracamintele curate ce pentru doua zile puteam purta in liniste. Totul se desfasura planului SAPTAMANII si pentru noi si pentru ei daca asa e corect sa facem o delimitare intre noi si ei (cum fotbalisti ipocriti milionari vor sa ne categoriseasca) . Eu nu cred ca eram de-acord de aceste conventii, caci si atunci acele suflete atat de apropriate naturii lor imi pareau mai intime si mai legate de propria fiintare si curiozitate. Pe albi deja-i cunosteam, prin limba naturala deja incepeam sa fac diferenta dintr-un oshan din Satu Mare si un moldovean din Neamt, prin purtare faceam diferenta dintr-un om si neom convential tradus impus. Caci la fel ca ei albanezii si italienii si noi eram albi iar la fel intre ei erau buni si rai cum si noi eram buni sau rai intre noi, nici o deosebire majora virtutiilor ori viciilor a priori selectate. In schimb pe ei pe negri vazandu-i tot timpul zambind , abia identificandu-i in iernile triste in care intr-un colt scantei zburau si nu stiai daca este un scurt circuit sau doar un ganez aplecat umil suda… oricum stralucind in preajma luminii solare fizic si metaforic in ambele sensuri ei acei oameni ma fascinau. Vorbeam si engleza cu ei, o engleza peste nivelul lor de cunoastere atunci desi limba perfidului Albion era limba “oficiala” a tarii de cacao (la propriu Ghana inca este #1 in acest sector), eram interesat de casele si vietile lor, de ce-au lasat in urma, cum au ajuns si alte de-acum de mult trecute banalitati.
Eram prietenul lor si eu si Raul, eu prin vorbe si gesturi prietenesti, umile… chiar fratesti , Raul prin meseria si ascensiunea rapida in bunavointa stapanilor destinului nostru indiferent de culoare atunci …Economia. De multe ori ne purtam reciproc cu automobilele, eram purtati de ei la lucru sau invers noi purtam pe ei in masinile noastre si era totul natural. Acum cand ma gandesc ca port masca voluntar in prezenta colegului la alergare imi dau seama ce timpuri bune si simple au fost acelea in care totusi suferind am fost , dar asta poate doar o alta povestire, caci povestea este despre Dolomiti priviti de mine stand pe-o stiva de lemne inconjurat de familia mea la acea data, cum altfel sa-i fi privit pe acei oameni ce dimineata de dimineata si albi si negri iti dau dimineata intr-o limba convenita, obligata de altfel, straina pana candva timp mie… cafeaua italiana. Despre acel moment sublim mi-am amintit subit la incoltirea lui Coltescu in meciul dintre niste anonimi ce pasau haotic-regular sfera neputintei lor , dar totusi anonimi (in timp).
Reactia exagerata de la acest haiduc prost gatit al turcilor ce-l vedem stupid degenerand, Erdogan fie-i numele uitat, m-a facut sa scriu aceste randuri caci ganduri noi “publicului larg” suntem si “lideri” ca cel de sus mentionat avem nu doar opinii ci si trairi finite si revelatorii a noastrei intime fiinte.
E vorba despre o neintelegere pana la urma, de semantica cum altfel caci nu de prost am scris ne-educati ori mai degraba ne-stiutori. Cum la fel daca un croat ar invita-o sfios pe mama unui concetatean de-al meu sa vina la el in al sau sublim oras mediteraneean sanatos, profund istoriei sale si la fel deschis turistic si peiorativ de noi de ne-inteles…. “Pula”… la fel si acesti intimi co-frati asimilati sudorii mele de o culoare stralucitoare in soare si de neidentificat in amurgul zilei cand obosit pe rand mastile curajoase de ras si incruntat le schimbam cu cele de zombi abia umbland, au inteles gresit sensul cuvintelor si dorintelor si al agitatiei dintre mine si Raul pe aceleasi banci improvizate din lemn “Da-mi si mie !!”
“Da-mi si mie !!” a stricat acea zilnica si maiestoasa pauza de 8-9 minute caci alarma ce o pregatea si aceeasi ce o finea facea parte din acele convenite 10 minute odihnirii noastre sindicale. Oricum era un infinit gratuit, noua nu ne pasa… Atunci insa nu doar ca s-a scurtat odihna “macchiata” dintre lapte si cafea mai mult s-a prelungit cu 2-3 minute sau poate infinite zile de ne-identificare reciproca intre noi familiarii, cum altfel cafei si lapti muncitori sarguinciosi aceleiasi caste cesce pline cu appuccino…
Eram in mijlocul acelei lactee de cafele ne-omogenizate, si azi sunt sublim complimentat ca sunt bronzat in iarna (de la schi nu de la natura, departe de mine acea justificare prematura) cand abia despartit de adolescenta si iubita-mi de azi sotie, intr-un trup schilod cu par lung caruia soarta credea atunci ca i-a frant fiece fir de par NU poetic in vant cat sub camioane si flexuri gemand a fier ori suduri/sudori nterminabile, caci lucrezi nu doar povesteti NUuuu ? Sa nu ma pierd cu propria-mi neputinta de-a fi condus de spirite, conventii ori mediocri muncitori (lor multumitori) sa revin la Muntii Clari, acei Dolomiti care daca as fi prost crescut as zice nici una nici alta ca i-am “domolit” (alta expresie contrariara fiintei noastre din Carpati) la pas ori cu bicicleta. Ce mi-s Domolitii cu Dolomitii daca ratiunea m-a evitat ? Sa fie ei domol/dolom inicipienti rasismului montaniard in plan altimetric ?!?!
Cumva in timpul “certei” de pe lemne cu iubitul meu frate ce de la “aparat”, acel DUMNGHEZO ce doar cu fisa de-un EURO penitentele stomacale ni le ierta, chipsuri si-a cumparat si “stoic nu” sfidand conventia italiana de-acum de noi personalizata in traditie, caci la 10 in orice dimineata nu se manca, NEGRII frati au fost socati, no nu…. Nu de Raul si a lui blasfemie ce Italica cizma, chiar continentul sfida cat de reactia mea contrariati au inceput sa se mire gen “ Si tu Cristus (ori Brutus, ce mai conteaza) ???” Tu cel care adormi in masina cu noi (era frig totusi si la amiaza dormeam in camioane gramada, interzis de altfel), tu care povestesti oficial cu noi (engleza lor stricata), tu care si sus si jos imbrancit ai fost cu noi… de pe scari. Uimit la fel ca fratele meu ce dinainte imi statea, carui corespunzator si prin natura si prin gesturi ( de obicei) eu priveam inferior, nu doar varstei cat si a recunostintei oficial recunoscute de toti al meseriasului meu frate de el mandru succesor al nostru “Padre”…meserias la toate… in aceeasi fabrica de fier buna de toate.
“Da-mi si mie” razand compulsiv, am strigat sarind de pe acei druji de lemn de noi tociti de fund. “Si io vreau “ si el Raul razand se prefacea ca fuge de mine si energic se eschiva stransorii mele, ne jucam ca frati in fata acelei echipe arbitrare disjunct egal impartite, una pricepea prost, una nu pricepea nimic. Practic eram semnul de logic egal… Albii creadeau ca noi ne prosteam, ne maimutaream artistic pentru o faima ce nu avea sa dureze amintirii reale mai mult de 4 minute in schimb negrii, ei prietenii, erau inversunati contrariati de acele gesturi teatral in salopete unse ce salteau dinamicii noastre trupale, erau strapunsi de sageti ancestrale, al rasismului milenar…
…cred…
Pornind ei in acele cautari aventuriere in peninsula cea mai frumoasa din lume, nu doar ca se adaptau, ei se pregateau, se antrenau, vroiau sa devina rezilienti asupririi lor cognitive sa nu mai vorbim de cele fizice. Cea mai inversunata arma cu care se poate lovi un continent sau altul este cel a limbii. Nu bombe atomice sau catastrofe biologice, virusi, bacterii, foamete si alte asemanate leganate detalii. NU, cuvintele dor cel mai tare deci in fata lor ei trebuiau sa fie imunizati-vaccinati . Asa-dar au invat limba italiana caci doar in italiana puteau fi jigniti, ori oropsiti , lucrand in Italia ei s-au aparat de aceleasi probleme ce parintii lor cu dictoane naturiste pe ei au vrut feri.
Din pacate nu a fost asa in cazul meu si al frateului meu dezvoltator de emotii. Am fost tabariti dupa imense energii si seculare senatoriale polemici cele cat puteau sa incapa pauzei noastre de cele 10, mai putin de 10 ori saizeci batai de inima indiferent de culoarea externa….rosii eram toti in interior dar cumva din negru vinrti erau (aproape) toti carora eu luni de zile inainte cerseam atentie si mai presus de asta cerseam in-radacinare mentalitatii lor.
Ne-au reprosat intens si mult (doua minute) si surprinzator la fel de inestetic caci erau contrariati de ei caci pana atunci parerea lor despre noi acei doi frati albi (asta e rasist) ce sudeaza si zambesc la fel ca ei cu dinti intacti si salopete murdare, cu par carliontz ori zambet pus in pauza de vre-o mijire de ulei ars ce imagina la fel cafeaua din “aparat”…eram frati. Eram si eu si Raul, mai ales RAUL, prietenul continentului lor industrial eu prietenul lor emotional. Eram ai lor cei mai aproape frati si ei noua contrariati la fel acum cei mai aproape “legami” fiintelor noastre parasite temporar (poate definitiv), noi ce capsunari numiti din guri ce inca cultivam, sudam si innodam mastodonti din aluminiu si fier pe roti, noi morti ce alte “bestii” la abator purtau. Criminali prin nesabuinta, necunoastere si utili judecatorului macelar…eram. Si noi si ei la fel de nesabuite fiinte ce egoist isi priveau arogant culoarea pielii. Eram de fapt toti criminali altor fiinte, “capucinii” mantuirii spre un pantec si mai gras neputintei noastre de intelegere…de atunci
Dar totusi eu cu fratele meu am fost apoi “rastigniti” mental in acea clipa caci jucausa este ironia cand cu soarta “norocos” la aceeasi masa blufeaza in partida nu contrar cum logic omenirii pare rand pe rand… de fiecare data.
“Da-mi si mie” sau mai ales “… dhhhaa shiimie” a fost interpretat arbitrar de alte forte agresive voluntar peiorativ fiintei lor. “Scimia” (cititi pe sci cu “shi”) inseamna doar si fara de pacat maimuta, ei jigniti s-au simtit de vointa mea in alei pungi cu Chips-uri mentionate mai sus al fratelui meu. Dorinta mea de a-mi astampara la 10 in 9 minute in “Muntii Clari” din Brescia, Lombardia, Italia, Europa nu foamea cat necredinta pantecului, a pornit o revolutie dintre albi si negri pana atunci acea familie docila suferintei zgomotului eter(n) intre compresoare, ciocane, rasete si machiavelice infernuri colaterale.
Coltescu nu pe el vreau sa apar cat limba romana, acea a 5-a roata a lumii latine ce poate fi asa de grabit umilitor identificata…
„în care kurzii și sirienii sunt considerați suboameni” – ai uitat de armeni.
o mica si necesara corectie pentru autorul articolului :”‘ala „‘ este pronume demonstartiv de departare nu de apropiere care in fapt este „asta” / elevat „acesta „