<< În august, ministrul de externe al Japoniei, Hayashi Yoshimasa, a susținut un spectacol la o cafenea din Tokyo. Așezat pe scenă, la o claviatură, cu steagul ucrainean ca blazon pe peretele din spatele lui, a interpretat „Imagine”, imnul păcii al lui John Lennon. Apariția domnului Hayashi la evenimentul numit „Florile păcii” a fost un mic semn a cât de adânc a zdruncinat Japonia războiul din Ucraina, dus la 8.000 de kilometri distanță >>.
<< Ideile lui Lennon au modelat politica de securitate a Japoniei de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Constituția sa, redactată sub tutela americană după capitularea necondiționată a Japoniei, renunță la „războiul ca drept suveran al națiunii” și declară încredere în „dreptatea și credința popoarelor iubitoare de pace ale lumii”. Deși Japonia și-a construit forțele armate – pe care le numește Forțele de Autoapărare (SDF) – în deceniile următoare pacifismul a rămas o forță politică puternică.
Domnul Putin a oferit un semnal de alarmă pentru mulți dintre visătorii Japoniei. Invadarea neprovocată a unui vecin este o reamintire a faptului că regimurile autocratice pot fi extrem de periculoase. Recentul zdrăngănit de sabie al Chinei, în jurul Taiwanului, a evidențiat posibilitatea ca și în partea de lume a Japoniei să se întâmple ceva similar. „Ucraina de astăzi poate fi Asia de Est de mâine”, a repetat premierul Japoniei, Kishida Fumio.
Ca urmare, politica se schimbă. Apărarea a urcat pe lista cu preocupările alegătorilor și a pătruns în agenda știrilor. Sondajele efectuate la începutul acestui an de cotidianul liberal Asahi Shimbun au constatat că 64% dintre japonezi sunt în favoarea întăririi apărării insulelor lor, fiind pentru prima dată când cifra depășește 60%, de când ziarul a început să facă asemenea sondaje, în 2003. Yomiuri Shimbun, rivalul său conservator, a constatat că există un sprijin de 72% pentru o armată mai puternică; sub 10% simțeau astfel într-un sondaj similar, realizat în 1988. Alte sondaje arată că acum există o majoritate în favoarea achiziționării de rachete cu rază lungă de acțiune, care să permită SDF să lovească ținte dincolo de teritoriul Japoniei, aceasta fiind o altă ruptură de normele existente până acum.
Întrebarea, spune Tobias Harris, de la Center for American Progress, este modul în care această schimbare de dispoziție ar putea duce la schimbări de politică. Liderii japonezi nu s-au apropiat de a declara ceva la fel de dramatic precum „Zeitenwende”, sau „punctul de cotitură”, pe care cancelarul german, Olaf Scholz, l-a anunțat în februarie. Va fi mai multă claritate până la sfârșitul acestui an. Guvernul japonez urmează să lanseze versiuni actualizate ale documentelor sale cheie de securitate națională, inclusiv Strategia de Securitate Națională (NSS) și Orientările Programului Național de Apărare, care de ani buni conturează politica externă și de apărare.
Aceste analize de securitate națională crescuseră deja în importanță înainte de ultima invadare a Ucrainei de către Putin. NSS a fost elaborat pentru prima dată în 2013. De atunci, China, sub conducerea lui Xi Jinping, a devenit mai îndrăzneață și mai bine înarmată. Coreea de Nord a avansat cu programul nuclear. America a ajuns să pară mai puțin de încredere, mai ales în timpul președinției lui Donald Trump. Războiul din Ucraina a crescut și mai mult tensiunea. „Calculul nostru s-a schimbat drastic”, spune Otsuka Taku, care conduce comitetul de securitate națională al Camerei inferioare a Japoniei. „Trebuie să facem mai mult, mai repede”.
Asta înseamnă cheltuit mai mult pentru apărare. Japonia limitase de multă vreme cheltuielile la aproximativ 1% din PIB, o regulă informală, stabilită în 1976 pentru a-i liniști pe pacifiștii de acasă și pentru a potoli oarecum temerile vecinilor că creșterea economică rapidă va duce la reînarmare. Acum, Partidul Liberal Democrat (LDP), de guvernământ, urmărește o creștere a cheltuielilor în următorii cinci ani pentru a îndeplini standardul NATO de 2% din PIB. Un politician senior al PLD e îngrijorat de faptul că nivelurile actuale, slabe, ale cheltuielilor militare ale Japoniei vor face ca (răspunsul la) orice solicitare de sprijin occidental, în cazul unei crize în Taiwan, să pară „neconvingătoare”. La nivelurile actuale de cheltuieli, 2% din PIB ar oferi Japoniei al treilea cel mai mare buget de apărare din lume, după America și China (este al nouălea cel mai mare în prezent).
În public, domnul Kishida a fost circumspect, promițând doar o „creștere substanțială” a cheltuielilor. Cu toate acestea, cererea de buget a Ministerului Apărării pentru anul fiscal următor reflectă noua dispoziție: se așteaptă să depășească 6 trilioane de yeni (42 de miliarde de dolari) când sunt luate în calcul și articole nespecificate, o creștere de peste 10% față de anul precedent.
Ceea ce cumpără Japonia contează mai mult decât cât cheltuiește. Agresiunea lui Putin a schimbat și lista de cumpărături. Un fost oficial din domeniul apărării vorbește despre o trecere de la „descurajarea tigrului de hârtie” la „descurajare reală”. Factorii politici de securitate japonezi se interesează din nou de șuruburile și piulițele luptei. „Când ne uităm la Ucraina, vedem că trebuie să fim capabili să ne susținem capabilitățile în luptă”, spune o persoană care cunoaște discuțiile. „Gândim în termeni mai practici”. Menținerea liniilor de aprovizionare reprezintă acum o preocupare primordială: stocuri de muniție, piese de schimb, depozite de combustibil. Măsurile pentru a rezista unui atac, cum ar fi buncărele întărite la bazele aeriene și logistica îmbunătățită, sunt un alt obiectiv, în special în insulele Nansei, un arhipelag care se întinde pe 1.100 km de-a lungul Pacificului, de la coasta de est a Taiwanului până în sudul Japoniei.
Pe hârtie sau nu, sub-investiția cronică în apărare a lăsat Japonia cu o listă lungă de nevoi. Gestionarea priorităților concurente va fi o provocare. „Este ca și cum ți s-au adunat toate sarcinile, după vacanța de vară”, spune domnul Otsuka. Oficialii sunt îngrijorați de arsenalul de rachete în creștere al Chinei; Japonia intenționează să dezvolte propriile rachete cu rază lungă. Multă vreme, Japonia a eșuat în a ține pasul în domeniile mai noi ale războiului, cum ar fi spațiul, cibernetica și vehiculele autonome, toate acestea trebuind să concureze pentru fonduri.
Și de unde Rusia fusese în mod obișnuit tratată ca o pacoste, planificatorii își fac acum griji că își unește forțele cu China. Acest lucru complică planurile de a transfera resursele din părțile de nord ale Japoniei. Într-o zi senină, Kurilele controlate de ruși (pe care Japonia le numește Teritoriile de Nord) sunt vizibile peste apă. „Acum este necesar să avem grijă de ambele capete [ale țării]”, spune Kishi Nobuo, care a fost ministrul apărării până în august.
Japonia s-ar putea lupta să își finanțeze ambițiile. Spre deosebire de o Germanie „uliu-fiscal”, țara a acumulat datorii publice echivalente cu peste 200% din PIB, într-o epocă a banilor ușori. Unele voci familiarizate cu sfera militară chestionează înțelepciunea de a sparge bani pe securitate într-un moment în care costul îngrijirii persoanelor în vârstă crește fără încetare. Mulți membri ai Komeito, partenerul de coaliție pacifist al PLD, sunt de acord. „De câte ori creștem bugetul SDF, industria de apărare din SUA crește prețurile”, reproșează un parlamentar Komeito. Slăbirea yenului face achizițiile de peste mări încă mai scumpe.
Numai achizițiile nu vor face Japonia mult mai sigură. SDF are nevoie de o reformă mai profundă. De prea multe ori, armata, marina și forțele aeriene operează ca ramuri separate, mai degrabă decât ca o mașină de luptă integrată. O populație în scădere și piața forței de muncă strânsă fac dificilă recrutarea. Opoziția de tip NIMBY (Not in My Backyard – n.tr.) limitează locurile în care SDF se poate antrena și desfășura trupe. Oficialii americani doresc ca Japonia să îmbunătățească modul în care gestionează informațiile sensibile, astfel încât să poată împărtăși mai ușor informații.
Din păcate, gândirea macro este mai puțină decât entuziasmul pentru cheltuieli mari. Schimbările de politică aflate acum în discuție reprezintă o accelerare a tendințelor preexistente, nu o abordare nouă. Politicienii încă nu au transformat sprijinul public sporit pentru o armată mai puternică într-o conversație mai largă despre ce ar însemna asta pentru civilii japonezi. O transformare semnificativă a politicii de securitate a Japoniei va necesita mai multă imaginație. >>
