Reacția Prefecturii Prahova şi a primarului oraşului Buşteni, după ce instanța a decis că Babele şi Sfinxul din Bucegi aparțin județului Dâmbovița

La o zi după ce preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a anunţat, într-o postare pe Facebook, că un complet de judecată a decis că monumentele naturale Babele şi Sfinxul din Munţii Bucegi se află pe teritoriul judeţului Dâmboviţa, oficialii Prefecturii Prahova şi primarul oraşului Buşteni, Mircea Corbu, au reacţionat. ”Dosarul soluţionat de Curtea de Apel Piteşti vizează delimitarea teritorială dintre cele două localităţi, oraşul Buşteni şi comuna Moroieni, respectiv dintre cele două judeţe, Prahova şi Dâmboviţa, şi nu dreptul de proprietate asupra monumentelor naturale Sfinxul şi Babele”, transmite, joi, Instituţia Prefectului judeţului Prahova. Primarul din Buşteni susţine şi el acelaşi lucru, arătând că ”oraşul Buşteni este in continuare proprietar al celor două monumente naturale Sfinxul şi Babele, iar orice încălcare a dreptului de proprietate publică asupra acestora va fi aspru sancţionată prin efectuarea tuturor demersurilor legale necesare”, relatează News.ro.

Prefectura Prahova transmite, joi, la o zi după ce preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat pe Facebook faptul că monumentele Babele şi Sfinxul aparţin judeţului Dâmboviţa, că dosarul invocat de oficialul CJ Dâmboviţa nu face referire la dreptul de proprietate asupra monumentelor, ci stabileşte linia de hotar dintre cele două judeţe vecine.

”În urma soluţiei dată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr.4994/120/2015, având ca obiect STABILIRE LINIE DE HOTAR, Instituţia Prefectului Judeţul Prahova face următoarele precizări: Dosarul soluţionat de Curtea de Apel Piteşti  nr. 4994/120/2015 vizează delimitarea teritorială dintre cele două localităţi, oraşul Buşteni şi comuna Moroieni, respectiv dintre cele două judeţe, Prahova şi Dâmboviţa, şi nu dreptul de proprietate asupra monumentelor naturale Sfinxul şi Babele. Menţionăm că limita teritorială între cele două localităţi din judeţe diferite nu modifică ceea ce este deja stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1359/2001, prin care se atestă apartenenţa celor două monumente naturale – Babele şi Sfinxul la domeniul public al oraşului Buşteni (Hotărârea de Guvern fiind în vigoare la acest moment)”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Prahova.

Oficialii instituţiei susţin că, în aceste condiţii, ”dreptul de proprietate asupra monumentelor naturale Sfinxul şi Babele nu a fost în niciun caz stabilit în favoarea comunei Moroieni”, arătând că delimitarea dintre cele două localităţi şi, respectiv, judeţe ”nu afectează în niciun fel drepturile de proprietate anterior stabilite în mod legal”.

”Ca o concluzie, aşa cum aminteam şi într-un comunicat anterior, monumentele naturale Babele şi Sfinxul sunt două dintre cele mai importante simboluri naturale ale României, aflate în Parcul Naţional Bucegi, ceea ce înseamnă că din punct de vedere turistic şi cultural, ele aparţin tuturor românilor”, precizează sursa citată.

Şi primarul oraşului Buşteni, Mircea Corbu, a reacţionat la anunţul preşedintelui CJ Dâmboviţa.

”Luptam în continuare pentru apărarea proprietăţii publice a oraşului Buşteni asupra celor două monumente naturale Sfinxul şi Babele prin toate formele pe care legea ni le pune la dispoziţie. Dosarul soluţionat de Curtea de Apel Piteşti nr. 4994/120/2015 vizează delimitarea teritorială dintre cele doua localităţi Busteni şi Moroieni şi nu dreptul de proprietate asupra Monumentelor naturale Sfinxul şi Babele drept stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1359/2001. În cadrul dosarului 4994/120/2015 Comuna Moroieni a atacat aceasta Hotărâre de Guvern susţinând nelegalitate sa, însă aceasta excepţie a fost respinsă prin încheiere pronunţată în acest dosar rămasă definitivă.  Prin urmare dreptul de proprietate asupra Monumentelor naturale Sfinxul şi Babele nu a fost in nici un caz stabilit în favoarea Comunei Moroieni.  Dimpotrivă confirmarea acestui drept face obiectul unui alt dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Ploiesti, şi anume dosarul nr. 754/42/2022. Delimitarea dintre cele două localităţi şi, respectiv judeţe nu afectează în nici un mod drepturile de proprietate anterior stabilite în mod legal”, a scris primarul din Buşteni, joi, pe Facebook.

Mircea Corbu mai susţine că ”în mod abuziv susţine Comuna Moroieni faptul că prin această delimitare monumentele naturale trec in proprietatea lor, această interpretare fiind nelegală şi contrară hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză”.

”Menţionăm că limita teritorială a fost stabilită în baza unui raport de expertiza întocmit în anul 2017 anterior preluării mandatului de către actualul Primar. Din păcate acest raport a prezentat multe deficienţe care însă nu au putut fi remediate din cauza faptului că ele trebuiau contestate la momentul efectuării raportului de expertiza. Raportul de expertiza a fost făcut prin vectorizare şi nu a respectat hărţile IGFOT anterioare. La momentul preluării dosarului de către actuala conducere a Oraşului Buşteni întregul probatoriu fusese administrat în mod defectuos, şi procedural nu s-au mai putut încuviinţa probe suplimentare şi un nou raport de expertiză. Totodată menţionăm că acest raport de expertiza a avut la baza un act de delimitare a cărui nelegalitate urmează a fi analizată în cadrul dosarului nr 754/42/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel, încă nesoluţionat. În concluzie Oraşul Buşteni este in continuare proprietar al celor două monumente naturale Sfinxul şi Babele, iar orice încălcare a dreptului de proprietate publică asupra acestora va fi aspru sancţionată prin efectuarea tuturor demersurilor legale necesare”, adaugă primarul oraşului Buşteni.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat, miercuri seară, pe Facebook, că judeţul Dâmboviţa a obţinut în instanţă cele două monumente naturale din Bucegi, prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

”Victorie pentru Dâmboviţa! După ani întregi de procese, mă bucur să vă anunţ că Sfinxul şi Babele din Bucegi aparţin judeţului Dâmboviţa! Problema teritorială asupra celor două monumente, care se află pe raza comunei Moroeni, a fost tranşată astăzi fără a mai lăsa loc de interpretări. Disputa dintre judeţul nostru şi Prahova se închide astăzi! Definitiv!”, a scris Corneliu Ştefan.

Justiţia a decis definitiv după şapte ani: Babele şi Sfinxul din Bucegi aparţin judeţului Dâmboviţa

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here