Reacții internaționale la planul de pace propus de Trump pentru Orientul Mijlociu: Germania – precaută, Turcia – agresivă

Foto: Yang Jing/ Unsplash

Reacții mixte la nivel interanțional după ce liderul de la Casa Albă, Donald Trump, și-a anunțat planul de pace conceput pentru Orientul Mijlociu.

Numai o soluţie „acceptabilă pentru cele două părţi” poate conduce la „o pace durabilă între israelieni şi palestinieni”, a reacţionat marţi ministrul german de externe, Heiko Maas.

„Propunerea americană anunţată de mult timp este în prezent disponibilă. Vom studia propunerea cu interes şi pornim de la principiul că toţi partenerii vor face acelaşi lucru”, a subliniat demnitarul german într-un comunicat.

„Numai o soluţie negociată cu două state, acceptabilă pentru cele două părţi, poate conduce la o pace durabilă între israelieni şi palestinieni”, a adăugat Heiko Maas.

„Pe această bază, orice impuls pentru a pune pe drumul cel bun procesul de pace din Orientul Mijlociu, mult timp blocat, merită a fi salutat”, a continuat şeful diplomaţiei de la Berlin.

Marea Britanie

Planul prezentat de preşedintele american, Donald Trump, pentru a rezolva conflictul israeliano-palestinian este „o propunere serioasă”, a apreciat marţi ministrul britanic de externe, Dominic Raab, citat de AFP.

„Este clar vorba despre o propunere serioasă” necesitând „mult timp şi eforturi”, a declarat şeful diplomaţiei de la Londra într-un comunicat.

Anterior, premierul Boris Johnson a afirmat că planul „ar putea constitui un pas pozitiv”, după ce a discutat telefonic cu liderul de la Casa Albă.

Turcia

Turcia se situează însă la antipod. Ministerul de Externe de la Ankara a etichetat planul de pace propus de Administrația Trump ca „născut mort”.

„Pretinsul plan de pace al Statelor Unite este născut mort”, a declarat Ministerul turc de Externe într-un comunicat. „Este un plan de ocupaţie urmărind să ucidă o soluţie cu două state şi să obţină prin forţă teritorii palestiniene.”

„Poporul palestinian şi pământul său nu pot fi cumpărate”, se mai afirmă în comunicatul de presă. „Nu vom accepta nimic care să legitimeze ocupaţia israeliană şi persecuţiile. Îi vom sprijini întotdeauna pe fraţii noştri palestinieni”, potrivit comunicatului.

„Nu va fi niciodată pace în Orientul Mijlociu fără să fie pus capăt politicii de ocupaţie”, a adăugat ministerul turc de externe. „Nu vom sprijini niciodată niciun plan care nu va fi acceptat de palestinieni”, a menţionat diplomaţia de la Ankara.

Emiratele Arabe Unite

Planul prezentat marţi de preşedintele american, Donald Trump, este „un important punct de pornire pentru revenirea la masa negocierilor”, au apreciat Emiratele Arabe Unite (EAU), salutând această „iniţiativă serioasă”.

Arabia Saudită

Orice dezacord cu planul american trebuie să fie rezolvat pe calea negocierilor „pentru a face să avanseze procesul de pace astfel încât să se ajungă la un acord care să consacre drepturile legitime ale poporului palestinian”, a venit reacția Arabiei Saudite.

„Regatul apreciază eforturile administraţiei preşedintelui Trump de a acţiona pentru un plan de pace complet între părţile palestiniană şi israeliană”, a scris Ministerul de Externe într-un comunicat publicat de presa oficială.

Rusia

Rusia a făcut apel marţi la israelieni şi palestinieni să declanşeze „negocieri directe” pentru a ajunge la un compromis „reciproc acceptabil”, după prezentarea planului de pace al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, relatează AFP.

„Trebuie declanşate negocieri directe pentru a ajunge la un compromis reciproc acceptabil. Nu ştim dacă propunerea americană este reciproc acceptabilă sau nu. Trebuie să aşteptăm reacţia părţilor”, le-a declarat agenţiilor ruse de ştiri adjunctul ministrului rus de externe, Mihail Bogdanov.

„Important este ca palestinienii şi arabii să-şi exprime părerile”, a adăugat el, precizând că Moscova va „studia” planul american.

UE

Uniunea Europeană a reafirmat marţi angajamentul său „ferm” în favoarea „unei soluţii negociate şi viabile cu două state”, la puţin timp după ce preşedintele american, Donald Trump, a prezentat planul de pace pentru Orientul Mijlociu foarte favorabil Israelului în detrimentul palestinienilor.

UE „va studia şi evalua propunerile avansate”, a dat asigurări şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, într-o declaraţie făcută în numele celor 28 de ţări membre. Va face însă acest lucru pe baza a aceea ce deja a exprimat, a precizat el, lansând un apel la „relansarea eforturilor de care este urgent nevoie” în vederea soluţiei negociate.

Este vorba, a subliniat declaraţia, de „a ţine cont de aspiraţiile legitime atât ale palestinienilor, cât şi ale israelienilor, respectând toate rezoluţiile ONU pertinente şi acordurile internaţionale”.

„UE reafirmă că este pregătită să acţioneze pentru reluarea negocierilor serioase în vederea rezolvării tuturor problemelor relative la statutul permanent şi ajungerea la o pace justă şi durabilă”, a adăugat comunicatul.

ONU

ONU respectă rezoluţiile Naţiunilor Unite şi acordurile bilaterale privind crearea a două state, Israel şi Palestina, „trăind alături în pace şi securitate în frontierele recunoscute pe baza liniilor definite în 1967”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Stéphane Dujarric.

„Poziţia Naţiunilor Unite legată de soluţia cu două state a fost definită de-a lungul anilor prin rezoluţii pertinente ale Consiliului de Securitate şi Adunării Generale de care trebuie să ţină cont secretariatul general” al ONU, a precizat într-un comunicat Stéphane Dujarric după publicarea planului american de pace pentru Orientul Mijlociu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here