„Reducerea de Black Friday” a lui Dumitrescu se amână: Concedierile în masă de la CJ Prahova, blocate în instanță de angajații instituției

Salariaţii Consiliului Judeţean Prahova au obţinut în instanţă suspendarea unei hotărâri a aleşilor judeţeni care prevedea reducerea cu 101 funcţii a aparatului propriu al Consiliului Judeţean, fapt ce presupune concedierea a aproape o sută dintre angajaţi. Între timp, angajaţi ai instituţiei au cerut în instanţă şi anularea hotărârii adoptate, la propunerea noului preşedinte al CJ Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, în prima jumătate a lunii noiembrie la scurt timp de la constituirea noului Consiliul Judeţean.

Patru angajate ale Consiliului Judeţean Prahova, care au atacat în instanţă o hotărârea adoptată de consilieri judeţeni în luna noiembrie, au obţinut în instanţă suspendarea punerii în aplicare a documentului care prevedea reducerea cu 101 posturi a organigramei aparatului propriu a Consiliului Judeţean.

Decizia pronunţată de secţia de contencios administrativ a Tribunalului Prahova, este executorie şi poate fi atacată cu recurs în cinci zile de la comunicare.  

Surse din CJ Prahova a declarat pentru News.ro că acţiunea în instanţă a fost iniţiată de patru salariate ale CJ, între care trei juriste, precizând că mulţi alţi angajaţi s-au temut de eventuale repercusiuni dacă participă la acţiunea iniţiată de cele patru angajate.  

În paralel, a fost introdusă în instanţă o altă acţiune care are ca rol anularea hotărârii în urma căreia aproximativ 90 dintre salariaţii Consiliului Judeţean Prahova ar urma să fie concediaţi.  

În 13 noiembrie, consilierii judeţeni din Prahova au votat o hotărâre care prevede reducerea cu 101 posturi a aparatului propriu al administraţiei publice judeţene. Dintre cele 101 posturi care ar urma să dispară din organigramă zece nu sunt ocupate, declarau la acel moment oficiali ai instituţiei.  

Decizia votată de aleşii judeţeni ţa iniţiativa noului preşedinte al CJ Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, a fost anunţată de instituţie în aceeaşi zi, drept „reducere de Black Friday”. Preşedintele CJ Prahova a anunţat de asemenea că doreşte desfiinţarea a două direcţii din cadrul Consiliului Judeţean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here