Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, a produs miercuri un document sobru prezentat drept “acord pentru Justiţie şi stabilitate instituţională”.
Păcat de timpul celor puși să-l redacteze ! Păcat de timpul celor nevoiți să-l citească ! Păcat de paralelismul total al demersului și al textului cu dezbaterea publică în curs și cu esența esenței problemei: reforma pensiilor magistraților, respectiv inechiățile și dezechilibrele pe care actuala stare de fapt le injectează în societate și în plan bugetar.
Nu putem decât să bănuim motivele pentru care conducerea ICCJ a ieșit în față cu zisul “acord” – de la o falsă atitudine constructivă și până la poluarea unei dezbateri legitime cu tot felul de forme fără fond, totul e posibil.
Cert este însă că documentul trădează mai degrabă o criză de idei în zona Savonea, în posibila tentativă a grupării anti-reformiste de la vârful justiției nu doar de a nu contribui corect la reformă, ci de a-i și
încetini dinamica.
Cert este totodată că documentul trădează și o posibilă conștientizare de către gruparea mai sus menționată a slăbirii poziției sale inițiale de negociere – direct prin și numai prin forță.
Așa-zisul “acord” a fost scos de Savonea pe piață într-un moment de trei ori delicat pentru tabăra sa:
- A fost scos pe piață într-un moment în care ICCJ și CSM, ca și Savonea însăși, se află sub un torent crescând de critici.
- A fost scos pe piață în ziua în care urmau să aibă loc noi discuții la Palatul Cotroceni pe reforma pensiilor magistraților.
- A fost scos pe piață cu doar două zile înaintea unui protest de stradă anunțat, în care se cere revocarea din funcție a Liei Savonea.
În orice caz, sentimentul creat prin publicarea numitului “acord” este mai degrabă acela că șefa ICCJ și restul găștii par iremediabil tributari filosofiei toxice de la baza combinațiilor sulfuroase – acea filosofie conform căreia, principalul e să pui mâna pe ce vrei chiar dacă nu-ți aparține sau nu ți se cuvine, dar esențialul e să te acoperi de hârtii și să faci pe cinstitul.
E drept, genul acesta de abordare le-a mers-brici ani în șir, dovadă că s-a și ajuns în punctul în care s-a ajuns cu privilegiile de castă. Dar la fel de drept este și faptul că orice armăsar la un moment dat devine gloabă.
Societatea românească e azi într-un punct în care se simte ca niciodată sufocată de vechile metehne și filosofia de borfaș; economia țării e tot mai vânătă de la tălpile ce i se pun din toate direcțiile; iar finanțele statului pur și simplu au fost aduse într-un punct vecin cu colapsul.
Bineînțeles că justiția nu a creat singură toate aceste probleme, dar modul în care a funcționat și jocurile obscure de interse din interiorul ei îi rezervă o contribuție însemnată.
Doar reforma pensiilor, discutată acum intens între magistrați și politicieni (din fericire, sub ochii tot mai atenți ai societății civile) nu va mai fi îndeajuns. Urgent și vital a devenit și un impuls reformist în ceea ce privește calitatea celor care se află la conducerea principalelor organisme din sistem – de la marile instanțe și marile parchete până la forurile executive, reprezentative și de control ale breslei.
Deja șefele ICCJ și CSM sunt cazuri-școală de alimentare a suspiciunilor cu privire la nivelul de igienă profesională și morală din acest sistem. Discuția despre reforme trebuie, așadar, să capete un spectru larg.
De altfel, miercuri, președintele Nicușor Dan a sugerat că asemenea preocupări se află și pe radarul său și al instituției prezidențiale. Așa să și fie, căci șeful statului are și atribuții, și destule pârghii pentru a se implica eficient.
Colaboratori și unii politicieni din coaliție l-au caracterizat în ultima vreme pe Nicușor Dan ca pe un președinte și un om care știe să nu pună gaz pe foc (la Primăria Capitalei, a reușit de altfel să meargă destul de bine pe sârma subțire a faptului de a rămâne combativ, dar și de a colabora cu cei pe care îi combate, căci altfel nu și-ar fi putut avansa măcar o parte dintre proiecte).
Miercuri, Nicușor Dan și-a arătat, la un moment, dat această față, atunci când s-a referit ușor împăciuitor la situația magistraților, dând chiar și un exemplu ușor lacrimogen în acest siaj, pe cel al unei doamne magistrat ostenită de nivelul de ostilitate existent în societate față de magistrați.
Cine știe, poate că pentru o clipă exercițiul acesta de comunicare publică o fi înmuiat până și suflete oțelite, precum Savonea (ICCJ) sau Costache (CSM). Așadar, Nicușor Dan a demonstrat o dată în plus că știe să nu pună sau când să nu pună gaz pe foc.
Dar tot miercuri, președintele a exprimat unele mirări și unele intenții care au arătat că, pe de altă parte, ar ști să se joace cu focul aprins de alții (iar asta sună promițător).
De pildă, a arătat asta atunci când:
- A declarat că abia așteaptă să se încheie discuția despre pensiile magistraților ca să “începem discuţia serioasă despre sistemul de justiţie”.
- A declarat că “abia aştept să le discutăm împreună cu CSM-ul la nişte şedinţe la care voi participa”.
- A declarat că e vremea să “ne ocupăm de ce e înăuntrul sistemului”.
- S-a întrebat și ”cum funcţionează Inspecţia Judiciară? Dacă nu cumva pe speţe similare dă soluţii diferite. Cum se fac promovările în sistemul de justiţie?”
• Ca observator, mediator și jucător (trei roluri pe care i le conferă funcția prezidențială), Nicușor Dan s-a întrebat și “de ce nu mai anchetăm magistraţi?”
• Pentru ca, imediat, olimpicul internațional la matematică din el să identifice esența problemei: “Statistic, nu se poate întâmpla ca o întreagă categorie profesională să nu aibă uscăturile ei”.
Probabil deloc întâmplător, la tactica dușului rece aplicat magistraților, președintele Dan a recurs, miercuri, cu puține ore înainte de a-i primi la Cotroceni pe reprezentanții lor (alături de cei ai coaliției și ai guvernului), pentru discuții menite să deblocheze reforma pensiilor din justiție; și cu doar două zile înaintea protestului anti-Savonea.
Respectivele discuții s-au întins ulterior pe trei ore, dar la capătul lor, minunea depășirii blocajului (în termeni rezonabili pentru întreaga societate, nu doar pentru magistrați) nu a devenit realitate.
Un semn în plus că șeful statului, coaliția și societatea civilă, în cadru instituțional și în termenii dezbaterii democratice firești, vor trebui să escaladeze ca să dezescaladeze, pentru ca “pacea” corectă să aibă într-adevăr o șansă.
- PS: Despre faptul că o reformă reușită a pensiilor magistraților are potențial implicit inclusiv de a da startul unei primeniri la vârful sistemului, am scris nu demult AICI.
- Un indiciu: << Dacă forțele politice ghidate (măcar pe acest dosar) de bun simț și simțul datoriei vor reuși să-și joace inteligent cărțile și totodată să facă front comun cu opinia publică, rezultatele au șanse de a fi chiar peste așteptări: în imediat, reașezarea cuantumului și vârstei de pensionare, iar în plus de asta și pe termen lung, destabilizarea juntei care a transformat justiția românească într-o uriașă țeapă financiară, morală și profesională dată milioanelor de români.Momentul e grav, dar tocmai această gravitate a fost în măsură să creeze spațiile necesare pentru o nesperată oportunitate. >>
Bizar de puțină înțelepciune: CSM a căzut rapid în groapa săpată altuia
