Regulile pentru noul an școlar. Ce se întâmplă când rata de infectare depășește 6 la mie

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri, că până la 6 la mie rată de infectare, toate creşele, grădinițele şi şcolile funcţionează cu prezenţă fizică, iar după depăşirea acestui prag, rămân deschise doar creşele şi grădiniţele şi toţi elevii trec în online, cu excepţia învăţământului special. Ministrul a anunţat că a fost elaborat ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii privind măsurile pentru începerea şcolii, dar va fi semnat după avizul CNSU.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihărilă, a precizat că măsurile de prevenţie se menţin: distanţarea fizică, aerisirea spaţiilor închise în şcoală, locurile de luat masa, sălile de sport, purtarea măştii în interior.
Ea a precizat că s-a ajuns la un consens privind tipul de mască purtat, astfel că, deşi MS a recomandat purtarea măştii de tip medical, a revenit cu condiţiile pe care măştile textile trebui să le îndeplinească pentru a fi acceptate, inclusiv aceea de a acoperi corect faţa şi bărbia. „Sunt interzise alte tipuri de dispozitive care mai sunt folosite”, a subliniat ministrul.
„Testăm în şcoli şi ne pregătim să vaccinăm”, a anunţat Mihăilă.
Conform ministrului Sănătăţii, când apare un caz pozitiv,  dacă vorbim de clase de învăţământ preşcolar şi până la clasa a 6-a, elevii din clasa celui depistat pozitiv vor continua online 14 zile, dar se poate reveni începând cu ziua a opta prin testare antigen rapidă, dacă testele sunt negative. Testarea are loc în şcoli. Pentru părinţii copiilor care refuză testarea în ziua a opta se prelungeşte învăţământul online până în ziua 14.
Pentru cei de la clasa a 7-a până la liceul, dacă apare un caz, copiii vaccinaţi sau trecuţi prin boală în ultimele 180 de zile pot continua să înveţe faţă în faţă. Ceilalţi copii trec pe online pentru 14 zile, cu posibilitatea testării cu ziua a opta.
Purtarea măştii în curţile şi în aer liber aferente şcoli nu mai e obligatorie, cu excepţia festivităţii de deschidere a şcolii.
Festivităţile de deschidere a anului şcolar vor fi, de asemenea, limitate la o oră şi jumătate.
„Pe 1 august, în Bucureşti aveam 0,13 la mie rata de infectare. Pe 31 august rata era de 0,78 la mie, de şase ori mai mare. Şi în situaţia în care s-ar păstra acelaşi ritm de evoluţie a ratei de infectare, având în vedere acţiunile prin care susţinem importanţa vaccinări, vom reuşi să coborâm acest ritm de multiplicare cu şase pe lună. Dacă ajungem la 6 la mie, nu am competenţe medicale, dar din perspectivă matematică va fi o perioadă scurtă până când ne vom întoarce la 6 la mie. Îmi exprim speranţa în nume personal”, a declarat ministrul Educaţiei.

Cum se vor desfășura orele și activitățile sportive în noul an școlar 2021-2022

– organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze;

– intervalele aferente pauzelor pot fi stabilite în mod eşalonat, astfel încât timpul de suprapunere al acestora să fie minim;

 – elevii vor fi supravegheaţi pe toată durata pauzelor de către cadre didactice sau alte categorii de personal, pentru menţinerea distanţării fizice. Orice activităţi care presupun formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei dintre elevi;

 – elevii nu vor schimba între ei alimente și obiecte de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.);

– este recomandată desfășurarea orelor de educație fizică în exterior.

–  orele de educație fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activităţi sportive care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice maxim posibile şi a unei aerisiri permanente;

– pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, elevii vor fi instruiţi ca pe tot parcursul activităţii să nu îşi atingă faţa, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate;

– la începerea şi la finalul orelor de educaţie fizică, toţi elevii trebuie să respecte normele de igienă a mâinilor;

– se vor efectua curăţenia, dezinfecţia şi aerisirea sălii de sport după fiecare grupă de elevi;

– activităţile sportive în cadrul liceelor cu program sportiv şi cluburilor sportive şcolare se vor desfăşura în conformitate cu prevederile ordinului comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

Reguli pentru preșcolarii și elevii care fac parte dintr-o grupă de risc

Preşcolarii/elevii cu vârstă mai mică de 12 de ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticaţi cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecţiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiţi de prezenţa fizică în şcoală.

Elevii cu vârsta de peste 12 ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv sunt diagnosticați cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare) cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților pot fi scutiți de prezența fizică în școală, chiar dacă sunt vaccinați cu schema completă.

Măsurile care se iau când se îmbolnăvește un elev sau un profesor

Suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se  dispune pentru o perioada de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.

În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile cu prezență fizică pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.

Elevii din schimbul următor continuă cursurile cu prezență fizică după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.

Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezență fizică începând cu a 8-a zi  de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care se testează și rezultatul este negativ.

Testarea elevilor se realizează în a 8- a zi de la data confirmării cazului pozitiv de către cadrul medical din unitatea de învățământ sau, acolo unde nu este posibil, de către o echipă mobilă din cadrul DSPJ/DSPMB. Până la efectuarea testului, elevii continuă activitatea didactică în regim online. Elevii care nu se prezintă la testare reiau cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la suspendarea acestora.

Prin excepție de la prevederile alin (1), elevii claselor VII- XII/XIII,  vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și elevii care au fost confirmati pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv,  pot continua cursurile cu prezența fizică.

DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacții direcți ai cazurilor confirmate și va decide, cu informarea conducerii unității de învățământ, dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar.

La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul grupei/clasei sau unității de învățământ. Măsura suspendării este dispusă prin hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al  DSP/DSPMB.

În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) – b) și alin (3) procesul de învățământ continuă în sistem online.

Decizia de suspendare a activităţii didactice pentru unitățile de învățământ universitar care desfășoară activitate didactică ce presupune prezenţa fizică a studenţilor se dispune prin hotărâre a senatului universitar, în raport cu numărul de îmbolnăviri şi cu rezultatul anchetei epidemiologice realizate, cu avizul direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ din prezentul ordin nu se aplică și unităților de învățământ preuniversitar din subordinea Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, care vor lua deciziile care se impun conform regulamentelor/procedurilor aplicabile acestora.

Activităţile ce presupun prezenţa fizică din unităţile de învăţământ preuniversitar din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei vor fi gestionate în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice realizate la nivelul direcţiilor medicale din cadrul acestora şi stabilite prin decizie a conducătorilor acestora şi nu se supun dispoziţiilor prezentului ordin.

Stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual se desfășoară cu prezența fizică a elevilor, cu respectarea procedurilor privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire practică și prevederile prezentului ordin, indiferent de scenariul epidemiologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here