Replici în rafală de la Moscova, după ce Maia Sandu a cerut retragerea trupelor ruse din Transnistria. Moscova își încalcă de peste 20 de ani cuvântul dat

Sursa: Facebook

Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut retragerea trupelor ruse de pe teritoriul transnistrean, scrie RADOR, aceștia trebuind a fi înlocuiți cu observatori OSCE.

RADOR citează, în acest context, replica Moscovei la declarațiile Maiei Sandu. Ea a venit prin vocea lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin: „O schimbare a status quo-ului în Transnistria ar putea duce la o destabilizare”.

„Rusia îndeplinește funcții foarte importante și, bineînțeles, o modificare a unui status quo, care se bazează pe spiritul și litera dreptului internațional, poate duce la o destabilizare gravă”, a declarat Peskov, într-o conferință de presă.

Kremlinul se așteaptă ca „toate acestea să fie discutate și să nu se facă mișcări bruște”, a mai transmis Peskov, o reacție venind și de la ministerul rus de Externe: „poziția doamnei Sandu subminează eforturile de a ajunge la o soluționare pașnică”.

Rusia și-a luat încă din 1999 angajamentul de a-și retrage trupele și munițiile din Transnistria, dar nu l-a respectat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here