Repornește Justiția!

Petrecerea s-a terminat

Se întâmplă lucruri. Mai întâi a fost autodetonarea binomului ”rezist” din guvernarea Dragnea-Tăriceanu: Tudorel Toader și Viorica Dăncilă. Fostul ministru al Justiției și fostul premier s-au apucat din senin să povestească despre cum i-au presat Dragnea și Tăriceanu (Nea Nicu și Coana Leana ai dictaturii PSD – ALDE) să dea o nouă Ordonanță pentru amnistie și grațiere, iar ei au rezistat eroic. Toader făcându-se că nu înțelege, iar Dăncilă, care chiar nu înțelegea, făcându-se că ascultă.

La nici 24 de ore distanță, ce a mai rămas din grupul parlamentar ALDE s-a topit oficial în PSD, partidul de care aparțineau oricum trup, suflet și portofel încă de la formare. Și cu asta, ultima aventură politică a lui Călin Popescu Tăriceanu a luat sfârșit.

Aproape concomitent, președintele Klaus Iohannis se întâlnea cu premierul Ludovic Orban pentru a porni procesul de ”reparare a legilor justiției,” distruse de PSD. Afirmația care merită reținută, în mod special: ”Este nevoie de un pas hotărât și curajos.”

De ce? Pentru că dă foarte multă greutate frazei care a urmat: ”Guvernul va veni cu inițiativă legislativă pentru a repara legile justiției.” În traducere: va urma o schimbare de substanță, care va remonta nu doar cadrul legislativ, ci și multe dintre legăturile instituționale distruse de triunghiul PSD + ALDE – Parlament – CCR. Scopul: crearea premiselor pentru revenirea în forță a luptei anticorupție.

Chiar dacă nu par din aceeași poveste, cele trei evenimente sunt, totuși, foarte strâns legate.

Odată cu instalarea la putere a coaliței conduse de Dragnea și de Tăriceanu, la sfârșitul lui 2016, România a traversat trei ani în care principala preocupare a puterii a fost să distrugă sistemul de justiție, pentru a oferi imunitate liderilor săi, dar și unei vaste rețele de parteneri politici, economici și cu influență mediatică.

Așa caraghioase cum sunt, declarațiile lui Tudorel Toader și ale Vioricăi Dăncilă vor fi consemnate de istorici. Pentru că, ne place sau nu, au fost ministrul Justiției și premierul României. Au contribuit din plin la un capitol mizerabil din istoria statului, iar acum își asumă, de fapt, scremut și întortochiat , răspunderea pentru ce au făcut.

Nu are nicio importanță că Toader și Dăncilă se văd, sau se prezintă, drept eroi și că în realitate au fost niște biete slugi. Ei, ca indivizi, nu au absolut nicio relevanță. Vorbesc ocupanții vremelnici a două funcții extrem de importante în stat. Pe de altă parte, mărturisirile lor, făcute la comandă, au un scop foarte important. Acela de a închide un capitol negru din istoria României, de a atribui vinovăția principală marilor ticăloși, cei care i-au angajat ca marionete și de a pregăti lansarea unui nou început.

Același lucru se poate spune și despre ”dezertarea” ultimelor rămășițe din ALDE la PSD. Se încheie un parteneriat politic devenit vizibil acum treisprezece ani, în 2007, odată cu formalizarea alianței PNL – PSD și care a intrat în comă odată cu condamnarea lui Liviu Dragnea și cu excluderea lui Călin Popescu Tăriceanu de la masa deciziilor importante luate de social-democrați. Semnificația: frontul anti-stat de drept, anti-justiție, anti-parteneriate profunde cu Occidentul, pro-Putin și pro-Viktor Orban s-a redus semnificativ. El este concentrat acum în câteva falange din PSD, care încearcă din răsputeri să revină la cârma partidului.

”Este nevoie de un pas hotărât și curajos” reprezintă mesajul deloc codat dat de Klaus Iohannis pentru restartarea justiției, pentru începerea marelui decont al jafurilor din anii de miere ai guvernării PSD – ALDE. Dar și pentru înfrângerea tuturor forțelor politice și a aliaților lor, care au crezut că pot întoarce România la status-quo-ul ante-2005. Justiția este chemată din nou nu doar să oprească asaltul castei hrăpărețe împotriva cetățenilor, dar și să restabilească echilibrul de forțe între cei care doresc binele României și cei care luptă pentru menținerea ei în subdezvoltare și în sfera de influență a unor puteri vecine și ostile.

Voi reveni în perioada următoare la această temă, care a devenit mult mai complicată din cauza schimbărilor geostrategice provocate de pandemie și de urmările ei. Până atunci, să ne întoarcem puțin în timp la resorturile care l-au determinat pe Tudorel Toader să îi refuze fostului lider PSD mult dorita Ordonanță pentru amnistie și grațiere. Pentru că pactul cu diavolul făcut în acei ani va fi punctul de unde va reînodată lupta anticorupție.

Mai precis, să ne întoarcem în noiembrie 2018, când Tudorel Toader încerca printr-un atac abject la adresa Procurorului General să reediteze succesul avut cu demiterea Laurei Codruța Koveși:

”Sordidă povestea cu ministrul Justiției care îl acuză pe Augustin Lazăr pentru închiderea unui dosar al lui Klaus Iohannis, în 2014! Dosarul a fost clasat, de fapt, de un procuror care poartă același nume de familie cu procurorul general. De ce se coboară atât de jos Toader? (…)

A făcut-o, în primul și în primul rând, pentru a se apăra de Liviu Dragnea. A creat o diversiune pentru a-și mai păstra o vreme funcția, fără să-i pese nici că mânjește reputația procurorului general și nici că va fi dovedit un mincinos fără scrupule. Să intrăm în detalii.

De la bun început, de când a cerut revocarea lui Augustin Lazăr, ministrul Justiției a urmărit două scopuri. Primul este cel asumat oficial, fără jenă: înlăturarea de la conducerea Ministerului Public a unei persoane care s-a încăpățânat să reziste furiei demolatoarea anti-justiție a coaliției PSD-ALDE. A unui magistrat care a îndrăznit să-l înfrunte public de mai multe ori. A unui șef de instituție care îl încurcă foarte tare pe Călin Popescu Tăriceanu, sponsorul și dirijorul ministrului Justiției.

Însă al doilea scop, cel ascuns, l-a determinat pe Toader să transforme încercarea de revocare a lui Lazăr într-un circ jenant, pe care îl alimentează cu bună știință, prin noi și noi acuzații inventate și atacuri grosoloane: consolidarea imaginii de luptător înverșunat împotriva ”statului paralel”, care nu ezită să mintă cu nerușinare ca să doboare un presupus vector al influență al ”statului paralel” în justiție.

De ce își sacrifică Toader bruma de credibilitate care i-a mai rămas ca să dea o dovadă și mai stridentă de angajare totală în lupta împotriva justiției independente? Pentru că se află într-o poziție mai vulnerabilă decât oricând. Dragnea, nu Klaus Iohannis sau Augustin Lazăr, a devenit cel mai mare dușman al său, iar eforturile sale de a-l debarca din fruntea ministerului Justiției se intensifică pe zi ce trece. Toader este azi obsesia lui Dragnea.

De ce? Pentru că îi refuză singurul lucru care îl mai poate salva, o nouă Ordonanță de Urgență privind amnistia și grațierea. Nimic altceva, nici măcar înlocuirea lui Koveși și a lui Lazăr, nu îi vor fi de folos, în final, dacă nu reușește să scape de condamnări. Iar la cum merg lucrurile la Curtea Supremă, sunt șanse mari ca în câteva luni să primească o nouă condamnare, de data asta cu executare.

De ce a făcut Toader o mie de porcării de când este ministru a Justiției și refuză să mai facă una în plus, care i-ar garanta recunoștiința veșnică a lui Dragnea, funcții și bani? Pentru că îi este frică de consecințele penale ale unei noi Ordonanțe nucleare (la cum îi este și Vioricăi Dăncilă), dar mai ales pentru că nu îl lasă Tăriceanu. Și cum Dragnea nu se poate dispensa de Tăriceanu, pentru că altfel pierde majoritatea în Parlament și odată cu ea și guvernarea, a pus toate tunurile pe Toader, pe care se chinuie de luni bune să îl înlocuiască cu cineva care își va asuma o nouă OUG 13.

Cum a rezistat Toader în tot acest răstimp? În primul rând, prin susținerea totală primită de la Tăriceanu, care vrea ca Dragnea să piardă șefia PSD, pentru că altfel, în 2019, nu va putea candida cu șanse la prezidențiale. Doar dacă Dragnea părăsește arena politică Tăriceanu are o șansă să fie susținut de social-democrați în cursa pentru Cotroceni.

Dar susținerea lui Tăriceanu nu ar fi fost suficientă dacă Toader nu ar fi făcut paradă de lupta sa împotriva lui Koveși și a președintelui pentru a-i convinge și pe aleșii PSD că slujește și interesele lor, fiind un soldat devotat sută la sută războiului cu ”statul paralel.”

Da, nu dă OUG privind amnistia și grațierea, dar în rest le face pe toate! Este suficient? Pentru Dragnea, Vâlcov și alți câțiva servanți obedienți ai liderului PSD, nu. Dar pentru grosul armatelor PSD și ALDE, da. Pe această fractură din ce în ce mai vizibilă care s-a căscat între interesele lui Dragnea și ale camarilei și cele ale restului liderilor PSD a mizat Toader când a început atacul josnic împotriva lui Lazăr.

Știa că pe fondul asaltului regizat isteric împotriva celei mai importante redute a procurorilor îi va fi imposibil lui Dragnea să convingă suficienți membri CEx să susțină remanierea sa, sau suficienți parlamentari ca să voteze la vedere moțiunea depusă de PNL împotriva sa. De ce să dai afară din Guvern un ministru atât de curajos și de loial cauzei anti-justiție?

Augustin Lazăr nu este nici pe sfert la fel de iritat de acuzațiile pe care i le aduce Tudorel Toader pe cât este Liviu Dragnea, cel care în mod normal ar fi trebuit să jubileze. Parte din nervozitatea pe care nu și-a mai putut-o ascunde în ultimele zile este provocată de jocul abil al ministrului Justiției. Demonstrația spectaculoasă de josnicie făcută de Toader l-a dezarmat complet.

A-l da afară acum ar fi însemnat ca Dragnea să confirme acuzațiile pe care i le aduc toți rivalii săi, că a fost agentul secret al ”statului paralel” și că nu ar avea nicio ezitare să fie din nou, dacă asta l-ar scăpa de închisoare. Și cum altfel decât ca pe un cadou făcut lui Augustin Lazăr și ”statului paralel” ar fi fost perceput votul în Parlament dat de parlamentarii lui Dragnea pentru debarcarea lui Toader?

Toți pesediștii știu că ar fi fost imposibilă o asemenea trădare fără încuviințarea și chiar implicarea activă a lui Dragnea. În acel moment, narațiunea sa că nu luptă doar pentru propria salvare s-ar fi năruit definitiv. Iar dacă îl va detrona ceva pe Dragnea din fruntea PSD va fi această ruptură de interesele marii majorități a liderilor cu greutate.

Pentru Dragnea, OUG privind amnistia și grațierea a devenit o chestiune de viață și de moarte. Așa o considerau și ceilalți baroni ai partidului în ianuarie 2017. Astăzi, nu mai este așa. Chiar și pentru cei care mai au dosare penale deschise, a devenit clar că menghina justiției nu îi mai strânge la fel de tare ca pe Dragnea și pe Vâlcov. Paul Stănescu este relaxat, la fel Gabriela Firea și foarte mulți din grupul lor.

Din acest punct de vedere, între contestarii lui Dragnea și majoritatea membrilor CEx care încă ezită să li se alăture există o punte de înțelegere care nu are nevoie de explicații. Absolut toți își doresc să scape de orice urmă de teamă că DNA îi va lua dimineața din pat sau că procesele pe care le au îi vor duce, în final, în închisoare. Dar pe de altă parte, dacă pun în balanță faptul că, practic, de când au venit la putere nu a mai existat luptă anticorupție și că marea majoritate a dosarelor spre care arată cu degetul Dragnea și televiziunile pe care le finanțează sunt din altă epocă, rezultatul nu le este atât de defavorabil.

De aproape doi ani, au făcut cam ce au vrut cu purcoiul de bani pe care ”rebelii” Grindeanu, Tudose și Dăncilă i-au revărsat peste ei și nimeni nu i-a întrebat de sănătate. Și atunci, chiar este atât de rău ”statul paralel”, împotriva căruia îi montează Dragnea, încât să merite să riște totul luptând împotriva sa cu armele unei forțe de ocupație străine?

Nu cumva acest fantasmagoric ”stat paralel” are o problemă doar cu cei care vor să distrugă toată arhitectura instituțională care a asigurat evoluția României în ultimii 13 ani?…” – editorialul ”Ce ascunde atacul ministrului Justiției împotriva Procurorului General” a fost publicat pe 2 noiembrie 2018.

Articolul precedentAdrian Vasilescu, consilier BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu nu a colaborat cu Securitatea
Articolul următorAmbasadoarea României în Serbia, numită șefa delegației UE în Muntenegru
Dan Turturică este redactorul-șef al publicației online www.universul.net. Cu o experiență de trei decenii în presa scrisă și audiovizuală, a debutat în 1990 la săptămânalul „Expres”. A condus timp de aproape opt ani redacția cotidianului „România liberă”, iar între anii 2000-2004 a fost redactor-șef al ziarului „Evenimentul zilei”. Tot din poziția de redactor-șef a condus și redacția săptămânalului „Prezent”. În perioada 1995-1997, Dan Turturică a fost corespondent special al ziarului „Ziua” din SUA. În acest timp a urmat și Masterul în Comunicare de Masă al Universității din California. Experiența în presa scrisă este completată de cea în audiovizual și online. A fost producător și prezentator al emisiunii „Reporter incognito” (Prima TV) și a moderat talk-show-urile „Prim Plan” (TVR) și „Arena Media” (Realitatea TV). În perioada 2015-2019 a fost redactor-șef al site-ului www.digi24.ro. Facebook - https://www.facebook.com/dan.turturica?ref=br_rs, https://www.facebook.com/DCTurturica/; Twitter - https://twitter.com/danturturica

4 COMENTARII

  1. Vedeți că ați omis al 4-lea semn: hotărârea CSAT care a eliminat „marea corupție” – adică se poate interpreta alfel vorba: ”Este nevoie de un pas hotărât și curajos” !!! Acum e liber la first la nivel înalt și trebuie preluată puterea singuri cu susținerea acoperită a PSD

    • Comentariul asta vine din analiza desteptului de tapalaga de la g4 media, care nu scapa o ocazie sa-l mai trozneasca in moalele capului pe presedinte, cu tot felul de aberatii.
      Inca un articol excelent, d-le Turturica, citesc cu cea mai mare atentie si placere articolele si analizele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here