Reportaj EFE: Meniu complet la 1 euro, un ajutor nesperat pentru studenţii din Franţa, măcinați financiar din cauza pandemiei

Daria Shevtsova/ Unsplash

Un meniu complet la un euro reprezintă un ajutor nesperat la care apelează mulţi studenţi din Franţa, care şi-au pierdut locurile de muncă informale din cauza măsurilor antiepidemice, scrie sâmbătă EFE într-un reportaj din Paris, potrivit Agerpres.

După protestele din ianuarie, în care studenţii denunţau nesiguranţa economică în care se află, dar şi emoţională, dat fiind că nu pot merge la ore şi nici nu se pot întâlni cu colegii, guvernul a decis să permită cantinelor universitare să ofere hrană la un euro pentru cei mai nevoiaşi dintre ei.

Însă au apărut şi alte iniţiative private, cum este cazul restaurantului parizian Le Reflet, situat în cartierul Le Marais, unde „s-a pus în mişcare un întreg lanţ al solidarităţii”, datorită furnizorilor şi donatorilor, a declarat pentru EFE responsabilul localului Le Reflet, Olivier Vellutini. Cu atât mai mult cu cât acest restaurant este un proiect social şi are, în rândul personalului său, tineri cu sindromul Down cărora le oferă pregătire în domeniul HORECA. Dintre cei 13 angajaţi ai restaurantului, opt au sindromul Down. Spiritul acestui proiect este „să ajutăm persoanele cu trisomia 21” să-şi găsească un loc de muncă, explică Vellutini.

Acum, această solidaritate se extinde în fiecare joi şi vineri şi către alte categorii, prin oferirea a 100 de meniuri unor studenţi aflaţi în situaţie precară, care nu au altceva de făcut decât să prezinte carnetul de student pentru a avea acces la meniul de un euro, acelaşi preţ oferit şi de cantinele universitare. Fiecare din cele o sută de recipiente de plastic, care apoi sunt puse în pungi de hârtie de culoare maro, conţine de exemplu o salată de dovleac şi păstârnac, aripioare de pui cu cartofi şi orez cu lapte.

La 12:00, oră la care se ia prânzul în Franţa, începe să se formeze o coadă de studenţi care îşi aşteaptă rândul în stradă pentru a plăti un euro şi a primi în schimb un meniu echilibrat şi variat. Toţi clienţii sunt de părere că meniul oferit de Le Reflet este de calitate şi variat. Există inclusiv opţiunea unui meniu vegetarian. În Franţa, restaurantele sunt închise încă de la sfârşitul lui octombrie 2020, aminteşte EFE.

„Nu-mi este ruşine să cumpăr acest meniu. Situaţia este complicată. Şi, în plus, ajut astfel acest restaurant, pe care îl cunoşteam dinainte de pandemie şi care este fantastic”, spune Adelaide, 22 de ani, din Nantes, care povesteşte că este nevoită să supravieţuiască într-un oraş atât de scump precum Parisul cu cei 840 de euro lunar pe care îi câştigă dintr-un program mixt de studiu şi muncă din care face parte. Înainte de criza coronavirusului, Adelaide, care studiază moda, câştiga nişte bani în plus ca bonă.

O altă studentă care vine pentru meniul la un euro al restaurantului Le Reflet este Ines, din Madrid, care studiază biologia la Paris, în cadrul programului Erasmus, de unde primeşte şi singurul său venit, circa 500 de euro lunar. „Este un oraş foarte scump şi, odată cu carantina, opţiunile de a mânca în afară sunt limitate. O astfel de iniţiativă îi ajută foarte mult pe toţi studenţii aflaţi în dificultate”, spune ea.

Luis Alberto, francez de origine peruană care studiază un master în matematică la Sorbona, nu lucrează şi trăieşte din salariul fratelui mai mare, şi de aceea acest meniul îl ajută „destul de mult” pentru că-i permite să nu fie o povară. „Într-o săptămână cheltuiesc cam 50 de euro pe mâncare, aşa că atunci când poţi mânca cu un euro este bine să profiţi de acest lucru”, comentează el, care are doar cuvinte de laudă la adresa restaurantului: „sunt ca un lanţ de ajutor: ajută persoane care întâmpină dificultăţi în a-şi găsi un loc de muncă, iar acum aceştia ajută studenţii”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here