Republica Moldova | Irina Vlah a promulgat legea care permite utilizarea panglicii Sf. Gheorghe pe teritoriul Găgăuziei

Irina Vlah, guvernatoarea Găgăuziei – regiune autonomă din sud-vestul Republicii Moldova – a promulgat legea prin care se permite utilizarea panglicii Sfântului Gheorghe – considerat un semn al susţinătorilor preşedintelui rus Vladimir Putin, dar şi al separatiştilor proruşi din Ucraina – pe teritoriul regiunii, după ce la 29 aprilie parlamentul local a aprobat un proiect de lege în acest sens, relatează marţi Unimedia.info, potrivit Agerpres.ro.

Pe teritoriul Găgăuziei – conform documentului – ‘este permisă fabricarea, depozitarea şi folosirea panglicii Sf. Gheorghe, a steagurilor roşii ale Victoriei şi a altor simboluri asociate Victoriei împotriva nazismului în Marele Război pentru Apărarea Patriei’, aşa cum se numeşte în Rusia cel de-al Doilea Război Mondial.

Legea permite, de asemenea, desfăşurarea pe teritoriul Găgăuziei a unor ceremonii în memoria participanţilor la război şi dezvoltarea educaţiei patriotice a tinerei generaţii.

Deputaţii Adunării Populare a Găgăuziei (parlamentul local) au adoptat vineri o lege prin care permit utilizarea panglicii Sf. Gheorghe pe teritoriul unităţii teritorial-administrative. Legea a fost adoptată în regim de urgenţă. În aceeaşi zi, ministrul moldovean al justiţiei, Sergiu Litvinenco, a criticat decizia şi a spus că aceasta ar putea avea consecinţe grave, dacă va fi supusă controlului de legalitate.

La 8 aprilie, Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat o declaraţie prin care a cerut anularea proiectului de lege aprobat anterior de Parlamentul Republicii Moldova prin care se interzicea folosirea panglicii Sf. Gheorghe pe teritoriul republicii.

Şi-a exprimat nemulţumirea şi fostul preşedinte socialist Igor Dodon, care a criticat şi interdicţia afişării literelor Z şi V, precum şi liderul comuniştilor moldoveni Vladimir Voronin.

La 19 aprilie, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat legea prin care se interzice utilizarea panglicii Sfântului Gheorghe, precum şi afişarea literelor Z şi V, simboluri ale invaziei Rusiei în Ucraina.

Maia Sandu şi-a justificat interdicţia, argumentând că aceste simboluri divizează societatea.

„Simbolurile îşi schimbă sensul în funcţie de context, de realităţi. Simbolurile pe care le incriminăm nu sunt simboluri despre războiul de acum 77 de ani – ele se referă la războiul de azi din Ucraina. Nu putem tolera promovarea unor imagini şi acţiuni care sunt asociate războiului din Ucraina, care sunt asociate cu uciderea a mii de oameni, cu suferinţele altor milioane de refugiaţi şi care îndeamnă la teroare, distrugeri şi violuri”, a declarat Maia Sandu, citată de media de la Chişinău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here