Reuniune informală a miniştrilor de Interne şi de Justiţie din UE. O șansă de a aduce în discuţie subiectul Schengen

O reuniune informală a miniştrilor de Interne şi de Justiţie din UE este progrmată în 25 – 27 ianuarie, la Stockholm, existând posibilitatea abordării subiectului extinderii spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria, anunță News.ro.

Preşedinţia suedeză a UE a anunţat o reuniunea informală a miniştrilor justiţiei şi afacerilor interne, 25-27 ianuarie 2023.

Reuniunile oficiale ale Consiliului sunt organizate de Consiliul UE şi sunt prezidate de Preşedinţia Consiliului.

Cu toate acestea, fiecare preşedinţie a Consiliului organizează şi reuniuni informale ale miniştrilor pentru a purta discuţii privind iniţiative legate de un anumit subiect sau de o anumită formaţiune a Consiliului.

Admiterea României în Spaîiul Schengen a fost respinsă în 8 decembrie 2022 de Consiliul JAI, ca urmare a votului negativ al Austriei.

Austria a votat împotriva admiterii României în Schengen, iar Olanda a votat împotriva admiterii Bulgariei care e cuplată cu România fiind evaluate împreună.

Cancelarul austriac Karl Nehammer şi preşedintele bulgar Rumen Radev au convenit, la începutul acestui an, asupra unei vizite a lui Nehammer şi a ministrului său de interne Gerhard Karner la frontiera bulgară, la 23 ianuarie.

Veto-ul Austriei împotriva aderării României şi Bulgariei la Schengen a provocat nemulţumire în ambele ţări, iar cancelarul federal Karl Nehammer încearcă acum, în mod evident, să repare porţelanurile sparte, comenta cotidianul „Die Presse”, menţionând că preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a fost invitatul lui Nehammer la concertul de Anul Nou de la Viena.

 

Schengen | Roberta Metsola: Vreau să privesc 2023 ca pe anul în care cetăţenii români obţin în final ceea ce merită

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here