În timp ce statele membre NATO încearcă la summitul de la Vilnius să ajungă la un acord cu privire la aderarea Ucrainei, o întâlnire anterioară a liderilor alianţei, din urmă cu 15 ani, care a avut loc la Bucureşti, încă aruncă o umbră lungă asupra dezbaterii şi stârneşte controverse, relatează Reuters, citată de News.ro.
La summitul desfăşurat la Bucureşti în aprilie 2008, NATO a declarat că atât Ucraina, cât şi Georgia vor adera la alianţa militară defensivă condusă de SUA, dar nu le-a oferit niciun plan sau vreo perspectivă concretă pentru a ajunge acolo. Declaraţia liderilor NATO de atunci a reflectat fisurile existente atunci între Statele Unite, care doreau să admită ambele ţări, şi Franţa şi Germania, care se temeau că acest lucru ar antagoniza Rusia.
Deşi este posibil să fi fost un compromis diplomatic ingenios, unii analişti consideră că a fost cel mai rău lucru pentru ambele lumi: Moscova a fost anunţată că două ţări pe care le-a condus cândva ca parte a Uniunii Sovietice vor adera la NATO, dar ele nu au fost aduse mai aproape de protecţia pe care le-ar oferi-o statutul de membru.
Acum, preşedintele Volodimir Zelenski face presiuni asupra NATO pentru a clarifica cum şi când poate adera Ucraina, după ce războiul declanşat de invazia Rusiei se va încheia.
Încă o dată, există diviziuni în cadrul NATO. Iar oficialii citează adesea Declaraţia de la Bucureşti ca punct de referinţă.
Există un acord larg că NATO ar trebui să meargă „dincolo de Bucureşti” şi nu doar să reafirme că Ucraina va adera într-o zi la alianţă. Dar există şi diferenţe substanţiale cu privire la cât de departe trebuie mers.
De data aceasta, Statele Unite şi Germania au fost cele mai reticente în a susţine orice ar putea fi considerat o invitaţie sau un proces care să conducă la o aderare automată. Între timp, membrii est-europeni ai NATO, care au petrecut cu toţii decenii sub controlul Moscovei în secolul trecut, fac presiuni pentru ca Kievul să obţină o foaie de parcurs clară şi în acest sens există acum un anumit sprijin din partea Franţei.
Deşi ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a anunţat luni că o serie de condiţii formale pentru aderare au fost eliminate, Declaraţia de la Vilnius va fi în mod inevitabil un alt compromis. Afirmaţiile că „locul de drept al Ucrainei este în NATO” şi că va adera „atunci când condiţiile o vor permite” se numără printre frazele discutate, spun diplomaţii, în timp ce oficialii încearcă să găsească o formulare acceptabilă pentru toţi cei 31 de membri ai NATO. S-ar putea ca, la fel ca la Bucureşti, să fie lăsată la latitudinea liderilor să rezolve problema.
Paralelele cu summitul din 2008, care a avut loc în uriaşul Palat al Parlamentului, comandat de dictatorul comunist român Nicolae Ceauşescu, au fost reliefate de mulţi observatori, notează Reuters. Orysia Lutsevych, expert în politica ucraineană la think tank-ul Chatham House, a declarat că Zelenski şi consilierii săi au lucrat pentru a asigura un rezultat cât mai lipsit de ambiguitate pentru Kiev de data aceasta. „Summitul de la Bucureşti a lăsat un gust neplăcut şi a creat de fapt ambiguitatea strategică: sala de aşteptare permanentă a NATO pentru Ucraina şi Georgia”, subliniază ea.
PRESIUNI DIN PARTEA LUI PUTIN
Multe s-au schimbat din 2008, dar o constantă rămâne: Vladimir Putin.
În 2008, la Bucureşti, liderul rus a făcut personal presiuni asupra liderilor pentru a nu aduce Ucraina şi Georgia în NATO.
De data aceasta, Zelenski este cel care are şansa de a-şi expune cazul în persoană. Dar Rusia va fi în continuare un factor important în discuţii.
La baza tuturor acestor dezbateri se află întrebarea dacă NATO ar fi pregătită să ia apărarea Ucrainei împotriva Rusiei, declanşând un conflict direct între puteri înarmate nuclear. Până în prezent, tot sprijinul militar occidental pentru Kiev a venit din partea statelor membre individuale, nu din partea alianţei transatlantice ca ansamblu.
Ţările est-europene spun că cel mai bun mod de a se asigura că Rusia nu va ataca din nou Ucraina este de a aduce Kievul, imediat după război, sub umbrela de securitate colectivă care însoţeşte aderarea la NATO. Aceste ţări subliniază că formularea din Declaraţia de la Bucureşti nu a contat prea mult în ceea ce priveşte intenţiile pe termen lung ale lui Putin.
Însă alţii susţin că promisiunea de aderare a Ucrainei la NATO după război l-ar putea încuraja pe Putin să continue conflictul. Ei spun că Declaraţia de la Bucureşti l-a determinat, de fapt, pe Putin să testeze militar Vestul Uatât în Ucraina, cât şi în Georgia. La patru luni după summit, bombardamentele din regiunea separatistă Osetia de Sud din Georgia, susţinută de Rusia, au determinat guvernul pro-occidental de la Tbilisi să trimită armata. Aceasta a fost rapid zdrobită de o forţă de invazie rusă, consolidând astfel controlul Moscovei asupra unei părţi a Georgiei. Apoi, în 2014, Rusia a preluat Crimeea de la Ucraina cu forţa şi a sprijinit revoltele separatiste din regiunea Donbas din estul Ucrainei. Iar în februarie anul trecut, Moscova a lansat invazia pe scară largă în Ucraina.
La rândul său, Moscova spune că Declaraţia de la Bucureşti a arătat că NATO reprezintă o ameninţare pentru Rusia.
Dar Ucraina spune că NATO a făcut o promisiune şi că acum trebuie să o respecte.
„Indiferent dacă în 2008 a fost sau nu decizia corectă, putem lăsa asta deoparte şi putem spune doar că a căpătat în continuare o importanţă cu adevărat simbolică”, a declarat Timothy Sayle, profesor la Universitatea din Toronto, autor al unei cărţi despre istoria NATO. “Diplomaţii trebuie să le reamintească liderilor că ceea ce NATO spune sau scrie în comunicările sale are o semnificaţie de durată şi poate genera obligaţii neaşteptate”, subliniază profesorul.
