Reuters: Washingtonul monitorizează schimbările din UE, în timp ce victoriile extremei drepte în Franţa şi Germania ridică îngrijorări în privinţa NATO

Oficialii guvernamentali americani urmăresc îndeaproape consecinţele alegerilor pentru Parlamentul European, în urma cărora partidele de extremă dreapta au înregistrat victorii semnificative în Franţa şi Germania, fiind atenţi la impactul asupra alianţelor internaţionale, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Statele Unite nu se aşteaptă la schimbări majore în politica externă din partea Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce priveşte Ucraina, a declarat luni un oficial american, adăugând că Washingtonul se aşteaptă ca Ursula von der Leyen să poată rămâne în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

Cu toate acestea, un al doilea consilier al preşedintelui Joe Biden, şi-a exprimat îngrijorarea că partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen ar putea adopta o poziţie mai sceptică faţă de NATO decât au făcut-o oficialii francezi până acum, ceea ce ar reprezenta un risc pentru o alianţă esenţială, pe care Biden doreşte să fie consolidată, scrie Reuters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here