Foto: INQUAM/George Calin

Robert Cazanciuc, președintele Senatului, a ținut să fie primul lider politic român care îl felicită pe Joe Biden. El a postat și o fotografie în care dă mâna cu noul președinte al SUA.

Democratul Joe Biden, care a candidat împotriva președintelui în exercițiu Donald Trump la scrutinul prezidențial din SUA din 3 noiembrie, s-a declarat onorat că americanii l-au ales să conducă țara, într-un mesaj postat sâmbătă pe Twitter, transmite Reuters.

Am candidat ca democrat, dar voi fi președintele tuturor americanilor!” a declarat Joe Biden în primul discurs de după alegeri. Asta înseamnă să te ridici la înălțimea funcției prezidențiale! Cu siguranță vor reveni vremurile când o strângere de mână însemnă onoare! Congratulations Mister President!”, a scris Cazanciuc pe Facebook.

Biden a avertizat că îl așteaptă o muncă grea, dar a promis să fie președintele tuturor americanilor.


America, sunt onorat că m-ai ales pentru a conduce marea noastră țară. Ne așteaptă o munca grea, dar vă promit: voi fi președintele tuturor americanilor – fie că ați votat pentru mine, fie că nu. Voi pastra încrederea pe care v-ați pus-o în mine”, a scris fostul vicepreședinte american pe contul sau de Twitter.

Mass media americane l-au anunțat drept câștigător al alegerilor din 3 noiembrie pe Joe Biden, cu 273 de mari electori, grație succesului înregistrat în statul-cheie Pennsylvania.

Biden va deveni astfel cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here