România, la coada clasamentului într-un dosar crucial pentru UE

Sursa: Pixabay

Noi măsuri sunt necesare pentru a se face din Europa Centrală și de Est (ECE) o regiune sustenabilă, afirmă Raportul Dezvoltare Sustenabilă Europa 2019, care identifică prioritățile cruciale ale UE pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă (SDG), stabilite de către ONU și implementate prin Acordul Climatic de la Paris, scrie Emerging Europe.

  • Redăm, mai jos, textul integral

„Prin SDG, lumea a adoptat agenda Europei a unei economii de piață sociale”, a declarat Guido Schmidt-Traub, director executiv al Sustainable Development Solutions Network (SDSN), coautor al raportului.

„Este prin urmare esențial ca UE să conducă pe plan intern și internațional în privința implementării SDG. Noua Comisie a anunțat acțiuni curajoase în privința SDG. Raportul nostru arată cum poate fi transformată această ambiție în realitate, folosindu-se instrumentele existente și o mai bună coordonare a politicilor statelor membre în dimensiunile economică, socială și de mediu ale dezvoltării sustenabile. Acordul Verde european, un Semestru European aliniat la SDG și o diplomație curajoasă cu o cooperare eficientă în materie de dezvoltare vor fi pilonii unei asemenea strategii.”

Noua președintă a Comisiei, Ursula von Der Leyen, s-a angajat deja în privința unui
Acord Verde european pentru atingerea neutralității climatice până în 2050.

După cum a afirmat ea în manifestul ei: „Aceasta e calea europeană: noi suntem ambițioși. Noi nu lăsăm pe nimeni în urmă.”

Acordul Verde european trebuie să includă o strategie la nivel UE pentru de-carbonizarea deplină a sistemului energetic până în 2050, consolidarea economiei circulare, atingerea unei eficiențe mai înalte în utilizarea resurselor și reducerea drastică a deșeurilor, precum și pentru promovarea unei utilizări a pământului și a unor sisteme alimentare sustenabile până în 2050.

UE și statele ei membre se confruntă cu cele mai mari probleme în privința obiectivelor legate de climă, biodiversitate și economia circulară, dar și în privința convergenței nivelului de trai, atât între țări cât și între regiuni.

Statele vor trebui să-și accelereze în special progresul vizând schimbarea climei, consumul și producția sustenabile, protecția și conservarea biodiversității și agricultura și sistemele alimentare sustenabile. Mai mult, numeroase țări regresează la capitolul „a nu lăsa pe nimeni în urmă”, astfel încât strategia SDG a UE trebuie să pună accent pe consolidarea includerii sociale a tuturor persoanelor care trăiesc pe teritoriul ei.

Capacitățile de educație și inovație trebuie îmbunătățite în vederea ridicării nivelului de trai în statele membre mai sărace și a accelerării convergenței în materie de nivel de trai.

Toate țările care se află cel mai aproape de atingerea SDG sunt din Europa – Danemarca, Suedia, Finlanda, Franța, Austria, Germania, Norvegia, Olanda -, inclusiv trei state în curs de dezvoltare: Cehia, Slovenia și Estonia.

Însă nici una nu se află pe traiectoria adecvată pentru a atinge SDG până în 2030.

Cele trei țări în curs de dezvoltare menționate sunt și singurele cu scoruri peste media UE.

În urma lor vin Polonia (locul 16), Slovacia (19), Letonia (20), Ungaria (21), Croația (22) și Lituania (23). Bulgaria (26) și România (27) sunt la coada clasamentului.

Per total, statele din ECE se confruntă cu probleme considerabile de capital caracterizate de rate ale sărăciei mai mari și de privațiuni materiale, dar și decalaje în privința accesului unor segmente de populație la asistență de sănătate, educație de calitate și infrastructură (inclusiv internet de mare viteză).

Totodată femeile sunt deseori prea puțin reprezentate în instituțiile publice și raportează niveluri mai ridicate de insecuritate.

Sursa: RADOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here