Românii, printre „idioţii” Europei, potrivit unui ziar din Germania

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Românii, bulgarii şi ucrainenii sunt numiţi „idioţii Europei” de un ziar din Germania. Nemţii semnalează că în special în aceste ţări din estul Europei foarte mulţi oameni refuză să se vaccineze, deşi situaţia pandemică este delicată.

Tabloidul german Hamburger Morgenpost scrie despre ratele mici de vaccinare din România, Bulgaria şi Ucraina. Într-un articol cu titlul „«Idiotii Europei»: De ce situaţia corona din Est escaladează masiv”, nemţii notează că deşi criza sanitară a atins vârful în această parte a continentului, foarte mulţi oameni refuză să se vaccineze.
Situaţia din spitalele României este descrisă în culori sumbre, iar jurnaliştii germani scriu că sistemul sanitar este depăşit de numărul de cazuri grave de Covid-19. Pentru a sublinia asta, sunt prezentate filmări din Spitalul Universitar din Bucureşti, preluate de la Recorder.
„«Cei care sunt într-o stare pe jumătate acceptabilă rămân pe scaun. Doar pacienţii în stare critică primesc un pat», explică o asistentă într-un reportaj filmat, pregătind un scaun de birou deformat pentru un nou pacient. Un alt membru al personalului spune: «Este un iad, ca într-un război». Unii pacienţi se împing unii pe alţii pe coridoare pentru a lua echipamentul de oxigen, relatează medicul Victoria Aramă. Ea califică situaţia din Bucureşti drept «apocaliptică».Ridicând din umeri, o asistenţă rezumă frustrarea «Nu sunt toţi vaccinaţi»“, arată publicaţia citată.

Vinovații, în opinia germanilor

În radiografia făcută de Hamburger Morgenpost este arătată cu degetul Biserica Ortodoxă Română care a evitat să îi îndemne pe credincioşi să se vaccineze şi nu a luat măsuri pentru a pune capăt teoriilor conspiraţiei. „Arhiepiscopul Teodosie de la Constanţa, de exemplu, susţine că nimeni nu este responsabil pentru efectele vaccinului. Cei care se vaccinează «îşi semnează propriul mandat de condamnare la moarte», predică Teodosie Paraschiv, un călugăr de la mănăstirea Durău. Biserica Ortodoxă, căreia îi aparţin 86% dintre români, este extrem de influentă în ţară”, subliniază Hamburger Morgenpost.
Nemţii nu i-au uitat nici pe politicienii români care au transmis mesaje contradictorii, iar preşedintele Klaus Iohannis este arătat cu degetul. „«Practic, am oprit pandemia», spunea preşedintele Klaus Iohannis în iunie, când incidenţa era scăzută“, mai arată Hamburger Morgenpost.

În Ucraina și Bulgaria e și mai rău

„Este un iad, ca într-un război”: aproape nimeni nu îşi poate imagina ce se confruntă în prezent cu medicii şi asistentele în Europa de Est. Situaţia corona este catastrofală, pandemia face furori la o scară fără precedent. Cum s-ar putea întâmpla asta?”, mai scriu nemţii.
Tabloidul german arată şi situaţia critică din Ucraina, ţară în care au murit miercuri 765 de oameni, un record pentru valul 4 în Europa.
O femeie din oraşul Doneţk povesteşte ce a trăit într-un spital: „Ni s-a spus că la un etaj sunt 44 de pacienţi, toţi puţin mai în vârstă. Pentru 44 de persoane a fost o asistentă, un medic de gardă şi un medic şef care i-a tratat pe toată lumea”.
Situaţia din Bulgaria este asemănătoare. Aici, scriu nemţii, politicienii poartă în primul rând vina pentru rata scăzută de vaccinare. În timp ce bulgarii mor în secţiile ATI ale spitalelor, partidele naţionaliste bulgare insistă că pandemia este o problemă falsă, inexistentă şi îşi sfătuiesc alegătorii să nu se vaccineze.
Nu întâmplător, cifrele arată prost în aceste trei ţări. Dincolo de faptul că în toate cele trei ţări valul 4 este mai puternic decât toate celelalte valuri anterioare, mulţi oameni evită în continuare să se imnunizeze. Astfel, mai puţin de 40% dintre români sunt complet imunizaţi (37.6%), iar în Bulgaria şi Ucraina lucrurile stau şi mai prost. În Bulgaria doar 24,8% din populaţie s-a vaccinat, iar în Ucraina situaţie e cumplită: abia 16% dintre oameni sunt complet imunizaţi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here