Sursa foto: wikipedia

Ieșirea din vigoare a Acordului privind programul de asistență nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro din partea României pentru Republica Moldova reprezintă o situație regretabilă ce putea fi evitată, scrie stiri.md, citând radiochisinau.md. „În românofobia lor, autoritățile rusofile din Republica Moldova își sacrifică proprii lor cetățeni, numai ca România să nu fie pusă într-o lumină pozitivă prin asemenea ajutoare nerambursabile”, afirmă analistul politic Vlad Țurcanu.

Încetarea acordului de finanțare în mărime de 100 de milioane de euro din partea României pentru Republica Moldova putea fi evitată, însă lipsa de acțiune a Chișinăului la acest capitol poate fi explicată prin preferințele politice ale celor care s-au aflat și se mai află la conducere, consideră analistul politic Vlad Țurcanu.

Este posibil ca strict în relațiile umanitare dintre România și Republica Moldova să fi intervenit un soi de rea-voință, care nu este surprinzătoare pentru noi, știind care sunt reflexele autorităților moldovenești și fostul premier Ion Chicu și-a permis anul trecut, cel puțin de două ori, să atace România pentru niște motive care nu aveau loc în discursul unui personaj care se considera premier. Această situație regretabilă, având în vedere reflexele unor autorități înclinate mai curând spre Rusia decât spre Occident, ar trebui să fie semnalul unui nou ciclu care ar trebui să înceapă nu numai în relațiile dintre Republica Moldova  și România, dar și în relațiile Republicii Moldova  cu Occidentul”, a declarat Vlad Țurcanu.

Analistul mai spune că politicienii au preferat să-și sacrifice proprii cetățeni, decât să recunoască ajutorul oferit de peste Prut.

În românofobia lor, care este o boală, autoritățile rusofile din Republica Moldova își sacrifică proprii lor cetățeni, numai ca România să nu fie pusă într-o lumină pozitivă prin asemenea ajutoare nerambursabile. Bineînțeles efectul este contrariu și toți moldovenii trebuie să înțeleagă că nicio țară europeană nu donează vaccinuri, așa cum face România”, a menționat analistul politic. 

România a anunțat că pe 28 martie a expirat termenul când putea fi semnat protocolul de prelungire a acordului de finanțare nerambursabilă, din care Republica Moldova a folosit 40 de milioane de euro din totalul de 100. De altfel, diplomația de la București menționează că a făcut toate demersurile pentru a prelungi acest acord și a anunțat despre acest lucru încă din luna noiembrie a anului trecut. Însă, a primit un răspuns de la Chișinău abia în luna februarie, în care nu se regăseau și condiționalitățile de reformă pe care le-a dorit partea română. Ulterior, Guvernul interimar a anunțat că nu mai avea dreptul să se semneze un astfel de document internațional de finanțare.

Președinta Maia Sandu a anunțat că va relua discuțiile cu partea română pentru un nou program de asistență. Ea a acuzat Guvernul Chicu de faptul că a refuzat să semneze protocolul adițional și actualul guvern interimar – că nu a făcut nimic pentru a păstra acest acord cu partea română. Șefa statului menționează că astfel au fost ratate 60 de milioane de euro, bani care ar fi putut utilizați pentru a îmbunătăți viața oamenilor.

Într-un mesaj pe rețelele de socializare, fostul premier Ion Chicu a respins acuzațiile și îi cere președintei Maia Sandu să prezinte probe.

Până la această oră Guvernul în exercițiu nu a oferit niciun comentariu la acest subiect, mai notează radiochisinau.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here