Înregistrările care răstoarnă cazul avionului MH17 doborât în Ucraina. Mana dreaptă a lui Putin, implicat în tragedie

Echipa internaţională de anchetatori (JIT) care anchetează cu privire la cauzele exploziei deasupra Ucrainei a avionului care efectua zborul MH17 în 2014, soldată cu moarte celor 298 de persoane de la bord, a dezvăluit joi noi convorbiri telefonice între suspecţi şi oficiali ruşi de rang înalt, relatează AFP. Echipa de investigatori i-a și numit pe oficialii ruși de rang înalt pe care îi consideră implicați în această tragedie: Vladislav Surkov, fost strateg al Kremlinului și vicepremier, Sergey Aksyonov, omul-cheie plasat de Vladimir Putin la conducerea Crimeei atunci când regiunea a fost ocupată de Rusia, cu câteva luni înainte. De asemenea, Ministrul rus al Apărării, Sergei Shoigu, și mâna dreaptă a lui Vladimir Putin este menționat în mai multe conversații.  

JIT – condusă de Olanda – a lansat, într-un nou comunicat, un ”nou apel la martori” cu privire la circumstanţele catastrofei şi a dezvăluit noi ”apeluri telefonice înregistrate între conducători (separatişti) din DNR (”republica populară doneţk”) şi ofociali ruşi de rang înalt”.

Boeingul aparţinând companiei Malaysia Airlines care a decolat de la Amsterdam către Kuala Lumpur în 2014, la bordul căruia se aflau 196 de cetăţeni olandezi, a fost atins în plin zbor de o rachetă, deasupra zonei conflictului armat între forţe ucrainene şi separatişti propruşi, în estul Ucrainei.

”Analiza recentă a declaraţiilor unor martori şi alte informaţii a dezvăluit că influenţa Rusiei în DNR depăşea susţinerea militară”, a declarat şeful unităţii criminale a poliţiei olandeze Andy Kraag.

”Indicii cu privire la legături strânse între reprezentanţi ai Guvernului rus şi liderii DNR ridică întrebări despre eventuala lor implicare în desfăşurarea (sistemului de rachete antiaeriene de fabricaţie rusă de tip) BUK-Telar care a cauzat distrugerea avionului”, a adăugat el.

JIT a anunţat în iunie inculparea de crime a trei ruşi şii unui ucrainean, al căror proces urmează să înceapă în martie 2020 în Olanda

Inculpaţii probabil că vor fi judecaţi în contumacie, în contextul în care Rusia şi Ucraina nu îşi extrădează cetăţenii inculpaţi în străinătate.

JIT a anunţat în 2018 că a stabilit că avionul care efectua zborul MH17 a fost doborât cu o rachetă de tip BUK de concepţie sovietică, provenind de la Brigaza antiaeriană rusă 53, cu baza la Kursk, în sud-vestul Rusiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here