Rusia: Tratativele de pace cu Ucraina sunt în desfăşurare, de la distanţă

Negociatorul-şef rus Vladimir Medinski a declarat luni că tratativele de pace cu Ucraina nu s-au oprit şi că ele se desfăşoară de la distanţă, potrivit agenţiei de presă Interfax, citată de Reuters și Agerpres.ro.

În mai multe rânduri, Rusia a acuzat Kievul că blochează discuţiile şi că foloseşte relatările despre atrocităţi comise de trupele ruse în Ucraina pentru a submina negocierile.

Moscova respinge acuzaţia că acţiunile sale vizează ţinte civile în Ucraina în ceea ce ea numeşte drept ”operaţiune specială pentru denazificarea” ţării vecine şi pentru protejarea comunităţii rusofone din estul acesteia.

La negocierile desfăşurate pe 29 martie la Istanbul pentru găsirea unui acord pentru a pune capăt războiului provocat de invazia declanşată de Rusia pe 24 februarie, Ucraina i-a propus Moscovei ca, în schimbul neutralităţii, să primească garanţii de securitate din partea unui grup de ţări, iar aceste garanţii să nu acopere şi peninsula Crimeea.

O altă propunere formulată de Kiev către Moscova a fost negocierea într-un termen de 15 ani a statutului peninsulei anexate de Rusia în 2014.

Între timp, potrivit Rusiei, un nou document primit din partea Ucrainei nu mai conţine propunerea privind excluderea Crimeii din garanţiile de securitate, iar Moscova a acuzat Kievul de inconsecvenţă pentru că a revenit asupra acestei propuneri, dar şi asupra altora formulate la Istanbul, ministrul de externe Serghei Lavrov considerând că aceste schimbări sunt rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here