De un an fără câteva zile (începând cu 7 octombrie 2023), lumea asistă la două mari războaie care se derulează simultan: între Ucraina și statul terorist Rusia, respectiv între Israel și trei grupări teroriste non-statale (în mod direct) plus un alt stat teorist, Iran (indirect).
Desigur, pe mapamond există la ora actuală mult mai multe conflicte armate care fac ravagii în rândul populațiilor civile și care condamnă zeci de milioane de oameni la un cotidian sub imperiul atrocității nesfârșite și a sărăciei perpetue.
Însă cele două războaie, din estul european și din Orientul Mijlociu, ies în evidență prin complexitatea operațiunilor, anvergura ciocnirilor și reverberațiile geopolitice neîngrădite (așadar, prin potențialul de a arunca în haos regiuni întregi sau lumea în ansamblu).
Dar asemănările dintre ele se opresc aici, la liniile mari și generale.
Pe fond, în schimb, războiul ruso-ucrainean, respectiv războiul dintre Israel, pe de o parte, și Hamas, Hezbollah (probabil în curând și Houthi), iar cotangent și Iran, pe de alta, sunt cum nu se poate mai diferite.
Prima observație, cumva panoramică, este că Israelul îi dă Rusiei lecții usturătoare și umilitoare de legitimare, concepere și conducere a unui război.
Întâi, prin însuși mobilul și rațiunea operațiunilor militare: Rusia a început conflictul pentru a cuceri un teritoriu pașnic, pe când Israelul l-a început pentru a se apăra după ce fusese invadat de hoarde desprinse parcă din negura Evului Mediu.
Apoi, Rusia a invadat Ucraina nu doar fără a fi fost provocată, ci bazându-se pe informații despre inamicul închipuit, care au reflectat imediat un eșec epocal de intelligence, căci inamicul imaginar s-a comportat fix opus modului în care se așteptau serviciile ruse.
Nu este și cazul Israelului, care odată ce și-a trimis militarii în teren (inițial în Gaza, în curând și în Liban) a dovedit o cunoaștere profundă a inamicului real și o capacitate extraordinară de exploatare a breșelor lui.
De pildă, acolo unde Moscova pare să acționeze în cel mai bun caz fără metodă, Tel Avivul operează în primul rând metodic.
A invadat Gaza pentru a destructura Hamas sau măcar pentru a-l slăbi suficient spre a-l face irelevant din punct de vedere operativ. În tot acest timp, a acționat agresiv, dar cântărit, împotriva Hezbollah, miza israelienilor fiind aceea de a descuraja gruparea teroristă să deschidă rapid un al doilea front anti-Israel, de data asta dinspre Liban. Misiunea a reușit, având în vedere că Israelul a putut concentra grosul forțelor sale doar pe Hamas atâta vreme cât a dorit și menținând Hezbollah într-o poziție de forță teribilă (bombardamentele grupării asupra teritoriului israelian au dus totuși la zeci de mii de refugiati), dar totuși una relativ marginală.
Iar acum, odată slăbit suficient Hamas, se pare că Israelul a decis că își permite demararea unei operațiuni cuprinzătoare, de anvergură și contra Hezbollah. Însă fără riscul de a fi prins în menghina a două fronturi uriașe în același timp și putând să ridice miza strategică în ceea ce privește Hezbollah, de pildă prin izgonirea sa din proximitatea periculoasă față de Israel, în care gruparea sprijinită de Iran operează în voie de atâta vreme.
Israelul a lucrat așadar metodic, zdrobind întâi Hamas și abia ulterior încercând să zdrobească Hezbollah. Procedând astfel, Israelul a reușit totodată să-i ridice și Occidentului mingea la fileu spre a sprijini Tel Avivul în efortul de a îndepărta odată pentru totdeauna amenințarea de decenii care plana asupra sa dinspre Liban.
Și tot cu metodă operează Israelul împotriva acestei din urmă grupări teroriste care a capturat statul libanez. În doar câteva zile – rod evident al unui concept de luptă bine definit și a unor planificări și pregătiri redutabile – a reușit să-i aplice, în concert, lovitură teribilă după lovitură teribilă (mijloace de comunicații compromise în prealabil, la pachet cu scoaterea din joc, prin respectivele explozii de pagere și walkie-talkie, a unui număr însemnat de luptători și lideri de diverse eșaloane), bombardamente chirurgicale împotriva structurii de comandă de vârf a Hezbollah, inclusiv lichidarea liderului atotputernic al teroriștilor, Hassan Nasrallah.
Acum, puneți în oglindă acest tablou cu modul în care a acționat și cu ceea ce a obținut Rusia în Ucraina, nu în câteva luni, săptămâni ori zile, ci în peste doi ani și jumătate. Veți vedea că oglinda se sparge instantaneu în dreptul lui Putin.
Cert este că zilele astea, comparată cu Israel, Rusia pare un amator cu pantalonii rupți, un bătăuș din epoca de piatră, o rușine fără căpătâi pentru arta militară și pentru praxisul de intelligence.
O comparație între aceste două mari războaie pune cum nu se poate de plenar în lumină veridicitatea vorbei de duh: cine se aseamănă se adună.
Israel seamănă atât de bine cu Ucraina la capitolele esențiale: legitimitate, inovație tehnologică, eficiență de intelligence, tactică și strategie militară, determinare și motivație.
Iar Rusia seamănă, ca un frate geamăn, cu Hamas, Hezbollah, Houthi, cu Iran.
O astfel de perspectivă asupra celor două mari războaie care zguduie lumea nu doar că reconfirmă faptul că Rusia este un stat terorist, un stat subdezvoltat, o țară înapoiată deopotrivă tehnologic, educațional, etic și moral; ci în același timp, o astfel de perspectivă poate ajuta Occidentul să înțeleagă mai bine și mai repede ce restanțe are față de Ucraina și mai ales care sunt, care pot fi consecințele.
Pentru a face față la superlativ agresiunii actualizate și potențiale de care este înconjurat, Israelul a avut nevoie, în aceste 12 luni fără câteva zile, nu doar de turarea la maximum a propriilor calități tehnologice militare și morale, ci și de un flux substanțial de sprijin occidental (în primul și în primul rând american).
Ucraina ar putea face o figură la fel de completă și la fel de “frumoasă” ca Israelul dacă Occidentul (dar în primul și în primul rând America) va înțelege să-i pună la dispoziție integral, nu mereu parțial, fluxul de sprijin de care este nevoie, așa cum a procedat cu Israelul.
- Despre aspectele (cel puțin) gri spre întunecoase ale unora dintre acțiunile din aceste 12 luni și nu numai ale Guvernului Netanyahu a scris pe larg, în paginile Universul.net, Dan Perry.
