Saeb Erekat a murit din cauza Covid-19

Sursa: Xinhua

Proeminentul politician palestinian Saeb Erekat a decedat marţi, în urma unor complicaţii, după ce în octombrie a contractat noul coronavirus, a anunţat un reprezentant al partidului Fatah, transmit Reuters, AFP şi dpa, preluate de Agerpres.

Erekat, în vârstă de 65 de ani, a confirmat la 8 octombrie că a fost infectat cu noul coronavirus.

La 18 octombrie, el a fost transportat de la locuinţa sa din Cisiordania la centrul medical Hadassah din Ierusalim, unde a fost pus pe ventilaţie artificială şi ulterior în comă indusă, după ce starea sa s-a deteriorat.

Medicii au indicat atunci că tratarea lui Erekat reprezintă „o provocare enormă”, fiind un pacient cu un sistem imunitar slăbit, care în afară de virus a dezvoltat şi o infecţie bacteriană.

Erekat, care era secretar general al Organizaţiei pentru eliberarea Palestinei, suferea de BPOC – bronhopneumopatie obstructivă cronică – şi fusese supus în 2017 unui transplant de plămân, care i-a suprimat sistemul imunitar.

Saeb Erekat a fost negociator şef în tratativele de pace cu Israelul – soldate cu eşec în 2014 – şi un ferm susţinător al „soluţiei cu două state” pentru conflictul cu statul evreu, precum şi un critic dur al politicii acestuia de colonizare, despre care a insistat că poate distruge perspectivele unui stat palestinian viabil.

El a criticat cu aceeaşi fervoare politica israeliană de a nu returna corpurile neînsufleţite ale palestinienilor ucişi de armată. În iunie, un nepot al lui a fost ucis la un punct de trecere în Cisiordania ocupată, iar sicriul său este păstrat în continuare în Israel.

A fost unul din apropiaţii liderului istoric palestinian Yasser Arafat, devenind apoi un apropiat al succesorului acestuia, Mahmoud Abbas, şi fiind considerat drept unul dintre potenţialii săi succesori în fruntea Autorităţii palestiniene.

A fost de asemenea unul din responsabilii palestinieni cei mai comunicativi pe Twitter, unde difuza aproape zilnic mesaje în arabă şi engleză.

Este autorul mai multor cărţi despre diplomaţie şi rezolvarea conflictelor şi a contribuit la un volum publicat în mai a.c. privind efectele pandemiei cu noul coronavirus asupra societăţii palestiniene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here