Acasă Diverse Salvarea lui Rayan | Eforturi disperate pentru a scoate un copil căzut...

Salvarea lui Rayan | Eforturi disperate pentru a scoate un copil căzut în puț acum cinci zile

Sursa: Twitter

Angajaţi într-o cursă contra cronometru din ce în ce mai urgentă, salvatorii marocani au lucrat toată noaptea de vineri spre sâmbătă pentru a încerca să-l salveze pe micuţul Rayan, un copil de cinci ani care a căzut într-un puţ adânc în urmă cu cinci zile, transmite News.ro.

Lucrările de foraj continuă, însă foarte încet, în acest sat dintr-o regiune săracă din nordul Marocului. Ultimii doi metri pentru a ajunge la băieţelul aflat în puţul de 32 de metri adâncime şi diametrul de 45 cm sunt cei mai dificili din cauza riscului de alunecare de teren.

Potrivit presei internaţionale, nu sunt prea multe informaţii despre soarta micuţului Rayan, dar cu cât trec orele, cu atât se instalează mai multe îndoieli cu privire la şansele de a-l găsi în viaţă. Totuşi, o cameră plasată în puţ arată că băieţelul este în viaţă, pare slăbit şi rănit. Salvatorii au reuşit să-i trimită şi un tub de oxigen şi apă.

Un elicopter militar este pregătit să-l preia pe băieţel, după ce va fi scos.

Autorităţile locale au precizat că salvatorii sapă un tunel orizontal de trei metri, în paralel cu securizarea perimetrului de către echipele tehnice, pentru a se apropia de locul în care este blocat copilul.

În condiţii dificile, aceştia au lucrat fără întrerupere în ultimele ore, la lumina reflectoarelor puternice. Comunicaţiile sunt extrem de dificile în această zonă izolată.

Băiatul a căzut accidental, marţi după-amiază, într-un puţ secat de 32 de metri, îngust şi greu accesibil, săpat în apropierea locuinţei familiei din satul Ighrane, lângă Bab Berred, în provincia Chefchaouen.

Accidentul lui Rayan a generat multă simpatie şi solidaritate pe reţelele de socializare din întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here