Şase copii s-au intoxicat cu clor în piscina unui resort din Mamaia

Foto: Unsplash
Şase copii cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani s-au intoxicat cu clor, vineri, la o piscină dintr-un resort din staţiunea Mamaia, ei fiind duși la Spitalul Judeţean din Constanţa.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, cadrele medicale au fost solicitate să intervină la un resort din staţiunea Mamaia, după ce şase copii s-au intoxicat cu clor de la piscină, scrie News.ro. Aceştia au vârste cuprinse între 3 şi 9 ani.
La fața locului au fost trimise 4 ambulanțe SMURD și două ambulanţe ale Serviciului Judeţean. Cei şase copii au fost duși la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean, ei au acuzat dureri în gât şi vărsături.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here