”Sătul să fie doar o păpușă” – Dmitri Medvedev ar fi încercat să se sinucidă, susține presa din Ucraina

Dmitri Medvedev, ar fi încercat să se sinucidă. Jurnaliștii ucraineni au publicat un material potrivit căruia fostul președinte al Federației Ruse ar fi fost găsit de un membru al pazei sale de corp în stare de ebrietate și cu pistolul în mână, scrie unian.net.

Potrivit jurnaliștilor ucraineni, un membru al serviciului de protecție și pază l-ar fi convins pe Medvedev să renunțe la intențiile sinucigașe și să predea pistolul.

”Și femeia de serviciu ar fi găsit în coșul de gunoi cinci variante de bilețele de adio, în care Medvedev ar fi scris că s-a săturat să fie o păpușă, iar de moartea sa l-ar fi învinuit pe Vladimir Putin și pe cei din cercul apropiat al acestuia”.

Politicianul rus Ilia Ponomariov spune că nu este surprins de aceste zvonuri răspândite din interiorul Federației Ruse ca urmare a unei lupte interne pentru controlul puterii de la Kremlin.

Nu este un secret că Medvedev a ajuns la putere în Federația Rusă datorită lui Putin. Tot pentru Putin acesta a refuzat să candideze pentru a doua oară la președinție.

Se presupune că acum între Medvedev și Kirienko există o luptă internă pentru posibilitatea de a fi succesorul lui Putin. Experții susțin că recentul comportament demonstrativ al lui Medvedev este un semn de depresie profundă, care ar fi devenit motivul tentativei de sinucidere.

Ilia Ponomarev spune că s-au pus mari speranțe în Medvedev din punct de vedere politic, dar a ratat orice ocazie. Tocmai din acest motiv este acum criticat, ceea ce ar putea fi motivul depresiei lui.

Anterior, au scris că după începerea invaziei pe scară largă a Federației Ruse în Ucraina, Medvedev s-a transformat într-un politician rus amărât, scriind postări „furioase” împotriva Occidentului și Ucrainei. Toată activitatea sa pe Telegram și alte rețele de socializare nu ar fi nimic altceva de cât o încercare disperată de a ieși din umbră, deoarece în ultima perioadă a cam fost dat uitării. Totodată, un alt motiv din care acesta este atât de activ în spațiul online ar putea fi îndeplinirea sarcinilor stabilite de Putin, și nu o inițiativă personală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here