Scandal în mediul intelectual francez. Michel Foucault, emblema războiului cultural din SUA, abuza copii în cimitirele din Tunisia

Influentul filosof francez Michel Foucault, un far al ideologiei „woke”, care face ravagii în mediul universitar american și din care se revendică și războiul cultural purtat de Black Lives Matters (BLM), a devenit subiectul unei retrospective morale post-mortem, aducându-i-se acuzații de pedofilie.

Un intelectual francez, Guy Sorman, a declanșat o furtună printre „intelii” parizieni, susținând că Foucault, care a murit în 1984 la vârsta de 57 de ani, a fost un violator pedofil, care a întreținut relații sexuale cu copii arabi în perioada în care a locuit în Tunisia la sfârșitul anilor 1960, relatează The Times.

Sorman, în vârstă de 77 de ani, a spus că îl vizitase Foucault împreună cu un grup de prieteni într-o excursie de vacanță de Paște în satul Sidi Bou Said, lângă Tunis, unde locuia filosoful în 1969. „Copii mici alergau după Foucault spunând «Și cu mine cum rămâne? Ia-mă, ia-mă pe mine»”, a declarat recent Sorman într-un interviu pentru The Sunday Times.

„Aveau opt, nouă, zece ani, el le dădea bani și le zicea: «Să ne întâlnim la 22:00 la locul obișnuit».” S-a dovedit că locul era cimitirul local: „Îi abuza acolo pe pietrele funerare. Chestiunea consimțământului nici măcar nu intra în discuție.”

Guy Sorman a susținut că „Foucault n-ar fi îndrăznit să facă așa ceva în Franța”, comparându-l cu Paul Gauguin, pictorul impresionist care se lăuda că întreținuse relații sexuale cu minorele pe care le-a pictat în Tahiti, și cu Andre Gide, romancierul care profita de copiii din Africa. „Există o dimensiune colonială în acest sens. Un imperialism alb.”

Sorman regretă că nu l-a raportat pe Foucault poliției la acea vreme și că nu l-a denunțat în presă, numind comportamentul său „josnic” și „extrem de hidos din punct de vedere moral”.

Dar, potrivit lui Sorman, mass-media franceză știa deja de comportamentul lui Foucault. „Au fost jurnaliști prezenți în acea călătorie, au fost mulți martori, dar nimeni nu aborda astfel de subiecte în acele vremuri. Foucault a fost regele filozofilor. El este zeul nostru din Franța.”

Cu emblematice sale malete polo, capul ras și ochelarii cu rame groase, Foucault, fiul unui chirurg, a fost unul dintre primii intelectuali celebri din secolul al XX-lea, amintit nu numai pentru analizele sale controversate despre închisori, nebunie și sexualitate, ci și pentru semnarea unei petiții în 1977 pentru legalizarea sexului cu copii de 13 ani.

Cea mai cunoscută biografie a sa, The Passion of Michel Foucault (1993) de James Miller, descrie interesul său pentru băile sado-masochiste ale homosexualilor din America – filosoful a fost unul dintre primii intelectuali care a impus homosexualitatea ca temă în viața publică; a decedat din cauza SIDA -, dar nu face nicio mențiune privind „capriciile” sale sexuale din Tunisia.  

Foucault, un blazon al neomarxismului, este cel mai citat savant din lume, adesea asociat cu ascensiunea politicii identitare în America, unde MC Hammer, rapperul, este unul dintre fanii săi.

În America anilor 1980, „foucauldienii”, așa cum sunt cunoscuți admiratorii academici ai filosofului, „l-au consacrat pe Foucault ca un fel de patron sacru, a cărui autoritate au invocat-o în mod obișnuit pentru a legitima în termeni academici propriul lor brand de politică progresistă”, a scris Miller în biografia sa.

Sorman, un autor prolific, și-a difuzat mai întâi afirmațiile despre Foucault în „Dicționarul meu de prostii”, o carte pe care a publicat-o luna aceasta, și s-a referit din nou la fărădelegile sexuale ale filosofului în Tunisia într-o emisiune de televiziune. Gazda emisiunii a rămas înmărmurită: „Vorbești despre Foucault, după cuvintele tale, ca despre un pedofil, nu cel pe care și-l amintesc de obicei oamenii.”

Afirmațiile lui Sorman i-au surprins pe specialiștii din Marea Britanie, unde ultimul volum din istoria sexualității în patru părți a lui Foucault tocmai a fost publicat pentru prima dată în limba engleză.

„Există un mare potențial pentru ca acest lucru să aibă un impact asupra lui”, a spus Phil Howell, un specialist de geografie istorică al Universității Cambridge. „Foucault a fost interesat de sexualitate și a scris despre asta, dar abuzul asupra copiilor este un alt lucru.”

Pentru Sorman, comportamentul lui Foucault era simptomatic pentru o mentalitatea bolnăvicioasă franțuzească ce datează din vremea lui Voltaire. „A crezut că există două moravuri, una pentru elită, care era imorală, și una pentru oameni, care ar trebui să fie restrictivă.”

„Franța nu este încă o democrație, am avut revoluția, am proclamat o republică, dar există încă o aristocrație, este intelighenția și a avut un statut special. Totul îi este permis”, a adăugat Sorman.

Foucault nu era singura vedetă franceză cu sentimentul gonflat că i se cuvin anumite privilegii. În ultimii ani, câteva relatări clare au condus la anchete penale cu privire la figuri ale lumii literare și artistice acuzate de abuzuri sexuale asupra copiilor în urma revoltelor studențești maoiste din mai 1968.

Destăinuirile au început în 2016, când Flavie Flament, prezentatoare de radio și televiziune, a scris o carte în care îl acuza pe David Hamilton, fotograful britanic, că a violat-o când avea 13 ani. „La acea vârstă încă îmi sugeam degetul”, a spus ea într-un interviu.

Hamilton s-a sinucis câteva zile mai târziu.

În urmă cu un an, Vanessa Springora, în vârstă de 48 de ani, editoare, a descris într-o carte cum a fost „îngrijită” în adolescența sa din anii 1980 de Gabriel Matzneff, un romancier la modă în acei ani. Matzneff se lăuda cu pedofilia sa la televizor și câștigase premii literare pentru cărțile în care promova acest subiect.

Când a explodat tema, elita pariziană era deja șocată de dezvăluirile făcute de Camille Kouchner, în vârstă de 46 de ani, fiica lui Bernard Kouchner, fost ministru de Externe, potrivit căreia tatăl ei vitreg, Olivier Duhamel, în vârstă de 70 de ani, un intelectual public foarte influent, l-a abuzat sexual pe fratele ei geamăn la sfârșitul anilor 1980, când el avea 13 ani.

Nici Matzneff, nici Duhamel nu au admis acuzațiile și nici nu au fost condamnați pentru vreo infracțiune.

Mai-68-iștii sunt acum în defensivă. Luc Ferry, în vârstă de 70 de ani, filosof și fost ministru al Educației, susține că contemporanii săi trebuie să dea socoteală pentru multe lucruri. „Oamenii au uitat că gândirea din 1968 a promovat pedofilia”, a scris el în Le Figaro. „Orice adult avea dreptul chiar și datoria, susțineau ei, să trezească sexualitatea pe care o ascundea burghezia.”

Acuzațiile au determinat un nou proiect de lege – aflat acum în dezbatere în Parlament – care va incrimina orice relație sexuală cu un minor sub 15 ani. Însă săptămâna trecută s-a discutat despre un așa-numit amendament „Clauza Romeo și Julieta”, destinat adolescenților. Amendamentul susține excepția de la incriminare a relațiilor sexuale cu o persoană sub 15 ani dacă diferența de vârstă dintre cei doi „protagoniști” este mai mică de cinci ani.

Președintele Macron a susținut schimbarea legislației – ceea ce a stârnit chicote despre modul în care Brigitte, soția sa, ar fi putut să cadă în ilegalitate atunci când relația lor a început în anii 1990: el avea 15 ani și ea avea 40 de ani.

În ceea ce îl privește pe Foucault, el nu ar trebui „anulat”, a argumentat Sorman. „Am o mare admirație pentru munca sa, nu invit pe nimeni să-i ardă cărțile, ci pur și simplu să înțeleg adevărul despre el și cum el și unii dintre acești filosofi și-au folosit argumentele pentru a-și justifica pasiunile și dorințele”, a subliniat Sorman. „A crezut că argumentele lui îi pot permite să facă tot ce vrea”.

Michel Foucault a murit în spitalul Salpêtrière din Paris la 25 iunie 1984, la vârsta de 57 de ani. Comunicatul de presă al spitalului a raportat că avea septicemie, cu „mai multe centre de supurație în creier”.

Nici unul dintre necrologurile despre Foucault nu a menționat faptul că avea SIDA. Foucault însuși a ales să nu-și recunoască boala și a refuzat orice tratament.

Șase ani mai târziu, fostul său partener, Hervé Guibert, a provocat un scandal cu romanul autobiografic To the Friend Who Did Not Save My Life, dezvăluind oribilele zile de sfârșit ale lui Foucault și că obsesia lui pentru „orgii violente în saune” continuase chiar și atunci când riscurile de a da mai departe boala erau clare.