Scriitorul american Russell Banks a murit la vârsta de 82 de ani

Sursa: Twitter

Scriitorul american Russell Banks, a cărui literatură este legată de portretizarea celor umili şi marginali în America secolului al XX-lea, a murit sâmbătă la vârsta de 82 de ani de cancer, scrie AFP, citată de News.ro.

O altă mare romancieră americană, Joyce Carol Oates, care a descris şi ea societatea bolnavă de violenţă şi inegalităţile ei, i-a adus un omagiu, anunţând pe Twitter că prietenul său Russell Banks „a murit în pace, în locuinţa lui din nordul statului New York”.

„L-am iubit pe Russell şi i-am adorat talentul imens şi inima generoasă. „Cloudsplitter” a fost capodopera lui, dar toată munca lui este excepţională”, a scris pe Twitter Oates, care a predat ca şi Russell Banks la Universitatea Princeton (New Jersey).

De la „Affliction” (1989), un portret psihologic întunecat al unui ofiţer de poliţie adaptat pentru cinema de Paul Schrader în 1997, până la „The Sweet Hereafter” (1991), o poveste pe mai multe voci ale unui oraş din statul New York traumatizat de un accident al unui autobuz de şcoală, romanele lui s-au axat pe viaţa claselor muncitoare, din care provenea.

Romancier, scriitor de nuvele şi poet, lui Russell Banks îi plăcea să povestească greutăţile clasei muncitoare prin intermediul personajelor care se luptă cu sărăcia, dependenţa de droguri, problemele de clasă şi rasă.

Printre cărţile sale cele mai cunoscute se numără „Cloudsplitter” (1998), un roman istoric despre aboliţionistul american John Brown, sau „The Darling”, un portret asemănător al unei femei americane din burghezia de stânga care pleacă în exil în Liberia. Ultimul său roman, „Foregone”, a fost lansat în 2022.

Activ politic, Russell Banks a luat atitudine împotriva intervenţiei militare americane în Irak şi împotriva Patriot Act. De asemenea, a condus Parlamentul Internaţional al Scriitorilor creat de Salman Rushdie şi a fondat organizaţia Cities of Refuge North America, o reţea de locuri de azil pentru scriitorii exilaţi sau ameninţaţi.

Câştigător al premiului John-Dos-Passos în 1985, a fost membru al Academiei Americane de Arte şi Litere. Russell Banks scrisese, de asemenea, o adaptare a cărţii lui Jack Kerouac „On the Road” pentru cinema. Şi îi plăcea să spună că literatura nu era singura formă de povestire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here