Valul Omicron lovește puternic China rurală. DER SPIEGEL dezvăluie înapoierea și situațiile absurde la care a dus politica stupidă a lui Xi

<< În loc ca timpul câștigat prin politica zero-COVID să fie folosit pentru a consolida asistența medicală în mediul rural, în realitate serviciile s-au deteriorat în această zonă, în ultimii ani. Acum, valul Omicron face ravagii în mediul rural chinez >>, scriu Georg Fahrion și Christoph Giesen, pentru Der Spiegel

<< Din livada lui de piersici, fermierul Shang Ruitai privește autostrada din zona rurală spre Zanhuang, care trece chiar pe cealaltă parte a unui șir dens de plopi. Drumul leagă satele împrăștiate în colțul de sud-vest al provinciei Hebei, din China, un element vital pentru regiune. În ultimele săptămâni, însă, a devenit o alee a morții.

Aproape în fiecare zi, există o înmormântare de-a lungul drumului, iar bărbați cu  târnacoape și lopeți săpă morminte în pământul înghețat. Dacă este posibil, fermierii chinezi îngroapă pe proprietățile lor urnele cu cenușa membrilor familiei. Iar mormintele proaspete pot fi văzute peste tot, pe câmpurile care se întind de-a lungul autostrăzii. Mici movile de pământ sunt decorate cu flori de plastic viu colorate – verde, portocaliu și violet.

Lumi paralele

Mulți dintre ei au murit de febră. Începând cu jumătatea lunii decembrie, s-au îmbolnăvit brusc, coronavirusul răspândindu-se„fulger” prin satele din jur. „Cel puțin 95% dintre oamenii din satul nostru au fost infectați”, spune Shang, în livada sa de piersici, în timp ce tunde ramurile și lăstarii care au dat roade anul trecut. „În sat trăiesc aproximativ 1.800 sau 1.900 de oameni”, spune el. „Cunosc patru oameni din satul nostru care au murit de COVID, luna trecută. În satul vecin, unde locuiesc cam tot atâtea persoane, s-au înregistrat peste o duzină de morți”.

La o lună după ce guvernul de la Beijing a abandonat brusc politica zero COVID, China se trezește trăind în două lumi paralele. În multe dintre cele mai mari orașe ale țării, care au fost lovite mai întâi de marele val Omicron, valul de infecție va începe să covoare de la vârfâul atins.

În locuri precum Beijing, Shanghai și Guanghzou, normalitatea revine, iar metrourile, restaurantele și centrele comerciale sunt din nou pline. Anul Nou a fost sărbătorit în cartierul vieții de noapte din Beijing, Sanlitun, la un nivel nemaivăzut din 2019.

Situația în secțiile de terapie intensivă din marile orașe rămâne disperată, dar în stradă viața a revenit la normal. Dacă nu ieși din oraș, poți avea impresia superficială că a trecut ceea ce a fost mai rău. „Toată lumea rezistă cu tărie, iar lumina speranței este chiar în fața noastră”, a spus președintele Xi Jinping, în discursul său de Anul Nou.

Dar în zonele rurale din China, catastrofa abia acum începe să se desfășoare, Omicron lovind o populație remarcabil de nepregătită. Rata de vaccinare în mediul rural din China este mai mică decât în orașe, iar sistemul de sănătate este mult mai rău. Luni, Comisia Națională de Sănătate a avertizat, la televiziunea de stat, că virusul s-ar putea răspândi în toate zonele țării, din cauza călătoriilor de Anul Nou Chinezesc, din 22 ianuarie.

Compania britanică Airfinity, care analizează datele de sănătate, consideră că, în prezent, China cunoaște 16.000 de decese COVID pe zi. Până pe 23 ianuarie, rata mortalității ar putea atinge un vârf de 25.000 de morți pe zi, ceea ce ar însemna că 1,7 milioane de oameni din China își vor pierde viața ca urmare a coronavirusului, până la sfârșitul lunii aprilie. Desigur, statisticile oficiale chineze nu dezvăluie nimic de acest fel. Între 1 decembrie și 4 ianuarie, respectivele statistici au documentat doar 25 de decese cu COVID-19. Pentru întreaga țară.

Nici măcar OMS nu are încredere în statisticile din China

Până și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în ciuda reticenței sale obișnuite când vine vorba de China, a anunțat miercuri că nu crede că cifrele oficiale furnizate de Beijing reflectă realitatea. Din cauza focarului necontrolat din Republica Populară, numeroase țări au introdus testarea călătorilor care sosesc din China, ministrul german al Sănătății, Karl Lauterbach, anunțând joi că Germania urmează și ea exemplul. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, s-a referit la astfel de măsuri ca fiind „de înțeles”.

Pentru a-ți face o impresie cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla în țară, în general, în următoarele săptămâni, poate fi utilă o excursie în provincia Hebei, vecină Beijingului, sau în mediul rural din jurul metropolei Tianjin. Ambele sunt zone rurale suficient de strâns legate de orașele mari pentru a fi fost deja afectate la începutul valului Omicron, dar care au și o infrastructură de sănătate inadecvată.

Fermierii din satul New Delight (am păstrat forma origilială din versiunea în limba engleză a articolului – n.tr.), din provincia Hebei, cultivă grâu iarna și soia vara. Liang Huibing, un asistent medical, conduce aici împreună cu soția sa un mic cabinet medical de sat și amândoi fac tot posibilul să lupte împotriva răcelii, infecțiilor gripale și a cazurilor mai ușoare. Trimit cazurile mai grave în oraș.

Așa au stat lucrurile până pe 12 noiembrie, când au fost nevoiți să-și închidă activitatea. Pentru închidere, de vină a fost politica zero-COVID a țării, încă în vigoare la acea vreme. Deoarece satul fusese declarat „zonă de mare risc” după descoperirea câtorva infecții, autoritățile au închis totul – magazine, școli, măcelării și singurul cabinet medical activ. Lui Liang i s-a permis să-și deschidă din nou cabinetul abia pe 7 decembrie, ziua în care guvernul de la Beijing a suspendat toate restricțiile legate de coronavirus.

„Obișnuiam să iau temperatura tuturor pacienților mei și să raportez imediat cazurile pozitive, astfel încât să poată fi aduși într-o unitate de carantină”, spune el. „Acum, îi tratăm”. Sau, mai degrabă, încearcă. Patru bătrâni stau, în micul cabinet înghesuit, pe o bancă metalică de genul celor pe care le-ați putea vedea într-o gară sau într-un aeroport – toți primesc perfuzii cu soluție salină.

Liang își amintește bine primul pacient infectat cu COVID. „Totul a început în dimineața zilei de 10 decembrie. O femeie de peste 50 de ani avea febră, îi era greață și avea diaree. Am testat-o de Covid și a ieșit pozitiv. I-am făcut o injecție pentru a-i scădea temperatura. Zilele următoare au apărut și soțul ei și cei doi copii ai lor, toți fuseseră infectați”. Și în scurt timp, întregul sat era infectat. „Peste 90% dintre oamenii din satul nostru au fost infectați”, estimează Liang. Încă putea să-i testeze pe acei primi pacienți și să le dea puțin ibuprofen. Acum însă, nu mai are deloc provizii, nu mai poate face nimic altceva decât să administreze ierburi chinezești și infuzii saline.

„Pe 17 decembrie, am avut și eu o durere în gât, așa că am făcut un test și am constatat că eram pozitiv. Am închis imediat cabinetul pentru a nu infecta pe nimeni”. Au redeschis după câteva zile. Întrebat câți oameni au murit în sat în ultimele săptămâni, el spune: „Nu avem un număr. Dar cu siguranță a existat un număr mai mare de decese în acest an decât media”.

La o oră de mers cu mașina spre sud-est de centrul orașului Tianjin, cu o populație de 13 milioane de locuitori, cu zgârie-nori și centre comerciale, se află un sat într-un peisaj monoton, de iarnă, înconjurat de turbine eoliene și puțuri de petrol. Satul face parte din regiunea administrativă a orașului, dar pare ca o lume complet diferită. Aici, Zhang Baoli își desfășoară activitatea medicală din zona rurală.În acest articol, numele ei a fost schimbat.

Așa cum au procedat cu sute de mii de sate chineze, autoritățile au distrus unele dintre vechile ferme pentru a face loc clădirilor de apartamente. În acest sat, acea schimbare pare să fi avut loc cu câteva decenii în urmă. Clădirile rezidențiale cu patru etaje arată precar, la și magazinele din jurul lor.

Cabinetul lui Zhang Baoli este situat într-un garaj. Include o canapea, un fotoliu din piele și scaune din plastic, unde stau pacienții și membrii familiei lor. Și aici, patru femei primesc perfuzii, cea mai în vârstă având 91 de ani. La masa ei de lemn din colț, Zhang amestecă într-un castron mic o pulbere maronie și un lichid, înainte de a le întinde pe un bandaj și de a-l lipi de șoldul expus al unei tinere.

Un sistem rural de sănătate slăbit

„Strict vorbind, acest loc este ilegal”, spune ea. Autorizația oficială se aplica doar fostei ei clinici, pe care a folosit-o aproximativ 20 de ani în același loc, dar care a fost închisă anul trecut. Cât timp a fost în vigoare politica zero-COVID, Zhang nici măcar nu a avut voie să le dea pacienților aspirină sau sirop de tuse, deoarece ar fi putut fi folosite pentru a acoperi simptomele COVID. Autoritățile au mai ordonat ca în clădire să fie doar câtea un pacient odată. Ceea ce însemna că menținerea clinicii în funcțiune nu mai avea sens. „Am închis clinica pentru că erau atât de stricți”, spune Zhang. În schimb, ea și-a găsit un loc de muncă în oraș administrând teste PCR. Și-a deschis actuala clinică provizorie după ce politica zero-COVID a fost ridicată.

„În vechea mea clinică, puteam oferi pacienților și oxigen, dar asta nu este posibil în acest garaj”, spune ea. Femeia spune că încă mai are acces la clădirea clinicii, „dar nu are nici electricitate, nici încălzire. Nu pot trata niciun pacient în vârstă acolo”.

Este absurd: în loc să folosească timpul câștigat prin politica zero-COVID pentru a consolida infrastructura de asistență medicală subdezvoltată din zonele rurale, guvernul a reușit să o slăbească și mai mult cu politica sa rigidă. La urma urmei, experiența lui Zhang Baoli din timpul pandemiei este departe de a fi unică. Mulți medici de sat au avut experiențe similare. Iar ei reprezintă primul loc în care locuitorii din mediul rural merg pentru a se trata, iar în zonele îndepărtate, pot fi singura opțiune.

Complet nepregătiți pentru valul Omicron

De obicei, municipalitățile pun la dispoziție gratuit clădirile în care sunt găzduite clinicile, dar în multe locuri statul nu plătește salariul medicilor. De asemenea, nu au voie să factureze mult pentru examinări și diagnostice. În schimb, medicii din sat percep, în general, o suprataxă de 15 până la 30 la sută pentru medicamente, pe care le cumpără angro și apoi le vând pacienților. Rezultă o plată de aproximativ 30 de yuani per pacient, echivalentul a aproximativ 4 euro.

Termenul de „medic” este, în multe cazuri, cam generos. În China, aproximativ 42 la sută dintre profesioniștii din domeniul medical nu au o diplomă universitară. Mulți dintre cei care oferă asistență medicală în zonele rurale au terminat, în cel mai bun caz, un program de formare a asistentelor medicale sau au lucrat ca asistent al unui medic mai în vârstă din sat. Cei mai mulți dintre ei erau complet nepregătiți pentru valul Omicron.

Ușa garajului se deschide și un bărbat cu barbă albă sub mască se repede să intre în cameră. „Vreau un control!”, cere el, fără să se prezinte. „De-abia pot să respir!”. Zhang Baoli îi indică să ia loc pe un taburet. După un timp, respirația lui încetinește.

În noua situație de pandemie cu care se confruntă, Zhang și-a stabilit rapid o rutină. Când a început activitatea în garaj, în decembrie, oamenii s-au pus rapid la coadă în fața acestuia, încă de la ora 7 dimineața. Adesea, spune ea, a lucrat până la ora 23:00, tratând până la 200 de pacienți pe zi – într-un sat de doar 2.000 de locuitori. Toți asistenții săi s-au îmbolnăvit. „Noi, medicii din sat, suntem făcuți din oțel”, spune Zhang, adăugând că a continuat să lucreze chiar și atunci când s-a infectat.

Ea spune că oameni oameni cu febră încă mai apar zilnic, dar valul din Tianjin începe să se diminueze. Ea nu are cifre precise despre numărul de oameni care s-au îmbolnăvit sau care au murit. Dar și aici este clar: „Au murit mai mulți bătrâni anul acesta decât în anii trecuți”.

Priveghi pentru bunicul

În curtea de lângă cabinet sunt două sobe din fontă, pe cărbune, iar o femeie care poartă batic pregătește mâncarea în wok-uri. Bărbații vin și pleacă, luând împreună porții în pungi de plastic. Este bucătăria unui restaurant? De fapt, face parte din priveghi. Bărbații poartă centuri albe pe șolduri și veșmântul tradițional de doliu pentru minoritatea musulmană Hui.

Pe masă sunt farfurii pline cu pâine coaptă în ulei, creveți cu țelină și caju, și o tocăniță de miel proaspat tăiat în acea zi. A trecut o săptămână de când bunicul de 93 de ani a fost incinerat. În ziua a șaptea, după tradiție, familia s-a adunat în doliu.

Cum a murit? „De COVID”, spune imediat nepotul său, în vârstă de 62 de ani. „Era sănătos, dar apoi a făcut febră și, 20 de zile mai târziu, era mort”. Femeia cu batic îl contrazice: „Vârsta a fost de vină”, spune ea. Nu vor afla niciodată cauza exactă, deoarece nu a fost niciodată testat pentru COVID. Știu doar că cu toții au făcut febră în decembrie.

În China, oamenii care mor sunt incinerați în crematorii de stat, care au fost înființate în toată țara, în ultimii ani. China este dens populată, spun, nesentimental, oficialii, și pur și simplu nu există loc pentru cimitire mai mari. Excepții se fac doar pentru musulmani, dacă aceștia solicită în mod expres, sau în zonele în care nu au fost încă înființate crematorii.

(…)

În Republica Populară, ceremonia funerară tinde să dureze aproximativ 45 de minute. În Hong Kong, unde tradițiile antice chineze sunt încă păstrate, oamenii tind să creadă că practicile din China sunt prea pe grabă.

Dar coronavirusul a accelerat și mai mult procesul. În loc de 45 de minute, multe crematorii permit membrilor familiei doar cinci minute de reculegere înainte ca sicriul să fie introdus în incinerator. În unele locuri, membrii familiei decedatului trebuie să aștepte la rând.

„Rapid și convenabil”

La crematoriul unde sunt incinerați defuncții din satul New Delight, din provincia Hebei, sunt parcate în jur de 100 de mașini. Aerul fierbinte de evacuare iese pe coș. La intrare, un bărbat tuns în stil „flattop”. „Fără fotografii”, mormăie el. Ține în mână o foaie de calcul și un walkie-talkie.

El este portarul și de el depinde când i se permite familiei să intre în crematoriu. Zeci de oameni în speciale albe de doliu așteaptă afară la minus 5 grade Celsius (23 grade Fahrenheit) pentru a le fi în sfârșit permis accesul în unitate.

Cineva – probabil înainte de izbucnirea epidemiei de coronavirus – a lipit un slogan de marketing pe una dintre uși, cu litere mari, scrise cu albastru: „Rapid și convenabil”. Probabil că se referă la serviciul oferit de unitate, dar pare că nimeni nu a simțit nevoia să-l îndepărteze.

Pe pereții crematoriului este atârnat și un afiș de propagandă de pe vremuri. „Epidemia este în mandatul nostru. Prevenirea și controlul sunt responsabilitatea noastră”. Control si prevenire? Au fost abandonate nu demult, dar parcă a trecut o eternitate. >>

Secretomania Partidului Comunist, „piratată”. Ce spun datele de căutare online despre șocul Covid din China

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here