Se întețește războiul comercial dintre China și Occident pentru vehicule electrice. Cum a scăpat Musk?

Sursa: www.tesla.com

Dar producătorul de automobile al lui Elon Musk reușește cumva să scape de cele mai rele efecte, notează The Economist.

<< În războiul comercial dintre Occident și China a început o bătălie pentru vehiculele electrice (EV). În luna mai, ca parte a unei acțiuni mai ample împotriva tehnologiei chineze, America a impus o taxă de 100% pe vehiculele electrice chinezești. Pe 2 iulie, Canada a lansat o consultare cu privire la ceea ce a numit „practici comerciale neloiale ale Chinei” în industria vehiculelor electrice (EV). Două zile mai târziu, în UE a intrat în vigoare o taxă provizorie de 37,6% pe vehiculele electrice chinezești. Pe 10 iulie, la câteva zile după lovitura simbolică de deschidere a unei investigații anti-dumping împotriva brandy-ului european, Ministerul Comerțului din China a semnalat că nu va accepta această agresiune fără a reacționa. Acesta a declarat că va studia dacă taxele impuse de UE creează bariere în calea comerțului liber.

Companiile auto occidentale cu afaceri mari în China se tem să nu fie prinse la mijloc. Ele s-ar alătura altor victime anterioare ale conflictului care acum se intensifică. Agențiile guvernamentale chineze au fost instruite să elimine software-ul și hardware-ul produse de firme americane precum IBM, Microsoft și Oracle, aparent din motive de securitate națională. Unor oficiali li s-a spus chiar să nu cumpere iPhone-uri produse de Apple.

În acest schimb de măsuri privind vehiculele electrice, ținta cea mai evidentă a Chinei este Tesla. Pionierul american al vehiculelor electrice are o prezență uriașă în China și concurează constant cu BYD, un rival local, pentru statutul de cel mai mare producător mondial de mașini alimentate de baterii. Și totuși, departe de a fi marele perdant al conflictului tarifar, în China Tesla pare să înregistreze succese unul după altul.

În aprilie, șeful său, Elon Musk, a încheiat un acord pentru a utiliza datele de cartografiere ale unei companii locale pentru un nou sistem de conducere autonomă. În iunie, compania a obținut aprobarea pentru a testa un astfel de sistem în Shanghai. Și mai surprinzător, la începutul acestei luni, guvernul provinciei Jiangsu a adăugat Tesla pe lista sa oficială de furnizori – în ciuda relatărilor anterioare care susțineau că vehiculele Tesla erau interzise în locuri sensibile, precum aeroporturile, deoarece senzorii lor colectau prea multe informații. Decizia din Jiangsu le permite entităților de stat și celor care țin de Partidul Comunist de a achiziționa vehicule Tesla și oferă companiei un statut aproape similar cu cel al unui producător local.

Nu este clar de ce Tesla pare invulnerabilă. Poate că, în cursul întrevederii lor din aprilie, la Beijing, Musk l-a convins pe premierul Chinei, Li Qiang, că vehiculele Tesla nu reprezintă o amenințare pentru securitate. Sau, așa cum suspectează unii apropiați ai fabricii Tesla din Shanghai, succesele companiei sunt legate de recenta apropiere a lui Musk de Donald Trump, care pare să aibă șanse mari să revină la Casa Albă după alegerile prezidențiale din America, din noiembrie. Dacă șeful Tesla va deveni consilier prezidențial, așa cum speculează unii, ar putea să-l convingă pe principalul critic al Chinei din America să-și modereze poziția.

Există și o explicație mai puțin conspirativă, pentru seria de succese a Tesla. Felul în care a fost tratată firma lui Musk ilustrează situația incomodă în care se află guvernul chinez. Pe de o parte, trebuie să pară dur față de puterile străine ostile care acuză companiile chineze că inundă piețele cu produse subvenționate. Pe de altă parte, pe măsură ce economia Chinei încetinește, încearcă să semnaleze că rămâne deschisă investițiilor străine. În acest context, reprimarea unuia dintre cei mai importanți investitori externi ar transmite un mesaj greșit.

Guvernul chinez ar putea, așadar, să opteze pentru o contra-lovitură mai calibrată. Un rezultat probabil este acela de a face uz mai mare de arma preferată a Americii – restricțiile la export. China a restricționat deja exporturile de galiu și germaniu, două minerale a căror producție este controlată de firme chineze și care sunt cruciale pentru diverse tipuri de electronice, inclusiv cele din mașinile electrice. De asemenea, China ar putea să-și actualizeze lista de exporturi controlate în domenii în care firmele occidentale se bazează pe proprietatea intelectuală chineză. În decembrie, Lidar, o tehnologie laser asemănătoare radarului, utilizată în senzorii vehiculelor autonome, a apărut pe acea listă alături de inovații în editarea genelor și biologia sintetică. E de așteptat și mai multă concentrare de tip laser la acest capitol. >>

Studiu: China a cheltuit cel puţin 230 de miliarde de dolari pentru a-şi construi industria vehiculelor electrice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here