Șefa diplomaţiei franceze: Opt francezi ucişi, 20 dispăruţi în atacurile din Israel, conform unui nou bilanţ

Bilanţul victimelor în rândul cetăţenilor francezi în atacurile din Israel este acum de opt morţi şi 20 dispăruţi, dintre care unii „au fost foarte probabil răpiţi”, a anunţat marţi ministrul de Externe francez, Catherine Colonna (foto), avertizând că acest bilanţ ar putea creşte, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Din păcate, pe măsură ce autorităţile israeliene efectuează verificări şi identificări, numărul victimelor creşte”, a declarat ea înaintea unei audieri în faţa Adunării Naţionale.

„Cu mare tristeţe trebuie să vă informez că în acest moment deplângem moartea a opt compatrioţi în aceste atacuri teroriste şi nu avem veşti despre 20 dispăruţi”, a adăugat ea, precizând că unii dintre ei au fost „foarte probabil” răpiţi, între care „cel puţin un copil şi poate mai mulţi”.

Ministrul a anunţat, de asemenea, „crearea unui zbor special de către Air France în această joi, ca parte a unei operaţiuni coordonate de centrul de criză” din Quai d’Orsay pentru repatrierea cetăţenilor francezi.

Catherine Colonna a subliniat mobilizarea ministerului său „pentru a clarifica situaţia” francezilor şi „a face totul pentru a-i găsi, (…) pentru a-i elibera dacă sunt ostatici”.

De asemenea, şefa diplomaţiei franceze a reiterat că nu există „nicio justificare posibilă pentru terorism” şi a denunţat „acte de teroare comise împotriva civililor şi a soldaţilor”.

Luarea de ostatici „sunt acte abjecte care demonstrează natura teroristă a Hamas şi cerem eliberarea necondiţionată” a acestor ostatici. Înainte de aceste declaraţii, deputaţii francezi au ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor atacurilor din Israel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here