Șeful DNA respinge plângerea lui Cristian Ghinea și impune cheltuieli judiciare de 500 de lei

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, a respins, joi, plângerea depusă de ex-ministrul
USR, Cristian Ghinea, în dosarul achiziţiei de automobile BMW de către Ministerul Afacerilor Interne, potrivit Mediafax.

Plângerea depusă de Ghinea în 14 decembrie a fost declarată inadmisibilă. Procurorul-șef al parchetului anticorupție arătând că, potrivit CPP, „împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de către acesta poate face plângere orice persoană, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare intereselor sale legitime”.

Șeful DNA mai arată că „de asemenea, în privinţa soluţiilor de clasare, alineatul 4 al art. 336 C.p.p. stabileşte că termenul în care se poate face plângere este de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia”. S-a constatat că demersul lui Cristian Ghinea este tardiv, în condițiile în care ordonanţa de clasare a fost emisă la 16 octombrie, iar plângerea fostului ministru a fost formulată după aproape trei săptămâni, la 14 decembrie.

Totodată, la examinarea pe fond, șeful DNA a constatat că criticile aduse sunt neîntemeiate, în sarcina petiționarului Cristian Ghinea fiind stabiite astfel cheltuieli judiciare de 500 de lei.

Pasaje din ordonanța de respingere a plângerii lui Ghinea:

  • Infracţiunea prevăzută in art. 181alin. 1 din Legea nr. 78/2000, fiind o infracţiune de rezultat, impune ca subiectul activ să fi urmărit prin acţiunea ilicită (circumscrisă folosirii sau prezentării de documente ori declaraţii inexacte sau incomplete) obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene, un asemenea scop a1 activităţi desfăşurate fiind esenţial şi în cazul comiterii faptei penale in forma tentativei, incriminate conform art. 18‘ din aceeaşi lege.
  • Iniţial, în cauză a fost începută urmărirea penală in rem prin ordonanţa din 04.10.2022 cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 18′ alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000, procurorul de caz fundamentându-şi măsura, cu precădere, pe materialele apărute la acea vreme în mass-media în legătură cu împrejurările achiziţiei aflate în discuţie, care centrau subiectul pe existenţa unor date şi indicii de natură a prefigura o presupusă fraudă a bugetului Uniunii Europene.
  • Ulterior, ca urmare a actelor de urmărire penală efectuate în raport cu obiectul cauzei, prin ordonanţa din 12.09.2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei cercetate din infracţiunea anterior menţionată în infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. 1 C.p. rap la art. 13′ din Legea nr. 78/2000.
  • Procurorul de caz a avut în vedere că, în esenţă, resursele financiare utilizate până în acel moment în derularea proiectului proveneau din bugetul de stat, astfel că analiza legalităţii derulării procedurii de achiziţie publică se impunea a fi realizată din perspectiva modalităţii în care funcţionarii publici implicaţi si-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.
  • Prin soluţia de clasare adoptată în cauză, procurorul a reţinut că din actele de urmărire penală efectuate nu au rezultat indicii temeinice care să confirme săvârşirea vreunei fapte de natură penală în legătură cu procedura de achiziţie publică cercetată, desfăşurarea acesteia realizându-se cu respectarea cerinţelor impuse de legislaţia specifică.
  • Totodată, referitor la abaterea constatată de către Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Transport din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, constând în încălcarea prevederilor pct. 11 lit. A din Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 519/2014 (utilizarea unor specificaţii tehnice care nu sunt discriminatorii, dar care ar restricţiona accesul unor operatori), în cuprinsul aceleiaşi ordonanţe de clasare s-a argumentat corect că neregularitatea în cauză reprezintă un aspect de natură administrativă, susceptibilă de referitoare prin eventuale remedii administrativ- jurisdicţionale, dar irelevante din perspectiva ilicitului penal sub aspectul căruia s-a efectuat urmărirea penală.
  • Prin argumentarea utilizată, procurorul de caz a achiesat la considerentele deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, dând consideraţie adecvată principiului potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul ”ultima ratio”.
  • În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală”,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here