Șeful Pentagonului vorbește de „angajamentul nostru de a ajuta Ucraina să se apere”

Sursa: Flickr

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a reafirmat, joi, angajamentul Statelor Unite de a furniza „asistenţă defensivă” armatei ucrainene, în contextul în care discuţiile dintre Rusia şi occidentali nu au reuşit să reducă tensiunea de la frontierele Ucrainei, notează AFP, preluată de Agerpres.

În cursul unei discuţii telefonice cu omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, Lloyd Austin s-a referit la „întărirea nejustificată a poziţiei militare ruse în Ucraina şi la frontierele acesteia”, a indicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

El „a reafirmat sprijinul de neclintit al Statelor Unite pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv eforturile în curs de a întări capacităţile forţelor ucrainene prin furnizarea de asistenţă defensivă”, le-a precizat John Kirby jurnaliştilor.

Cei doi nu au discutat despre vreun armament anume, şeful Pentagonului pur şi simplu „reafirmând angajamentul nostru de a ajuta Ucraina să se apere”, a adăugat el.

Washingtonul a oferit Ucrainei arme uşoare, nave de patrulare şi lansatoare de rachete antitanc Javelin, dar mulţi congresmeni ar dori ca administraţia Biden să facă mai mult.

Senatori democraţi americani influenţi au dezvăluit miercuri un nou proiect de sancţiuni care vizează să îl pedepsească pe preşedintele rus Vladimir Putin şi să ofere ajutor financiar Kievului în cazul unei invazii ruse a Ucrainei.

Legea numită „A apăra suveranitatea Ucrainei” mai prevede un ajutor militar suplimentar în valoare de 500 de milioane de dolari acordat Ucrainei pentru a face faţă unei invazii ruse, mai mult decât dublu faţă de ceea ce administraţia preşedintelui Joe Biden a oferit Kievului anul trecut.

Potrivit Wall Street Journal, administraţia Biden are în vedere să furnizeze Kievului elicoptere destinate iniţial armatei afgane.

Occidentalii acuză Moscova că a desfăşurat în ultimele săptămâni circa 100.000 de soldaţi, tancuri şi artilerie la frontierele Ucrainei pentru a pregăti un atac împotriva acestei ţări, intenţie negată de autorităţile ruse.

John Kirby a precizat joi că două treimi dintre aceşti soldaţi ruşi vin din alte regiuni militare şi că doar o treime erau deja staţionaţi în regiune.

„Rămânem foarte preocupaţi de prezenţa Rusiei în apropierea frontierei cu Ucraina”, a adăugat el. „Rămânem foarte preocupaţi de ceea ce pare a fi un refuz din partea lor de a găsi o modalitate de dezescaladare”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

„Nu am văzut niciun semn de reducere a acestei poziţii militare”, a adăugat el. „Şi o urmărim foarte atent”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP.

Discuțiile ruso-americane pe Ucraina. Unde se află România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here