Semne pozitive în Europa. Creștere puternică pe burse, cea mai bună săptămână din ultimele două luni

Sursa: Pexels

Acţiunile marilor companii europene au încheiat vineri cea mai bună săptămână din ultimele două luni, investitorii cumpărând titluri bancare, ale producătorilor auto şi ale companiilor din sectorul călătoriilor, pe fondul semnelor tot mai numeroase că economia globală afectată de pandemia de coronavirus îşi revine, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Indicele pan-european STOXX 600 a închis vineri în urcare cu 2,5%, fiind stimulat în a doua parte a şedinţei de informaţiile privind creşterea numărului de locuri de muncă în SUA, în luna mai, după scăderea record din aprilie.

Activele riscante au crescut la nivel global în această săptămână, economiile continuând să iasă din măsurile de izolare, în timp ce programul de stimulare peste aşteptări al Băncii Centrale Europene şi speranţele legate de un program de măsuri fiscale la nivelul UE au dat un nou impuls pieţelor de pe continent.

Indicii sectoarelor petrol şi gaze, auto, călătorii şi petrecerea timpului liber au avansat cu 4,9%-5,8%.

Indicele german DAX, dominat de sectorul auto, este cu numai 6,7 puncte procentuale sub un maxim istoric.

Analiştii Bank of America au estimat vineri că acţiunile eurpene vor creşte cu încă 10% până la sfârşitul lunii septembrie, pe fondul aşteptărilor că activităţile economice se vor intensifica.

Acţiunile IAG, proprietarul British Airways, au urcat cu 13,6%, în timp ce titlurile easyJet, Lufthansa şi Air France au avansat cu 5,5% – 12,5%.

Titlurile Airbus au crescut cu 12,5%, după ce operatorul australian Qantas a anunţat că intenţionează să reia planurile de comenzi pentru avioane.

Acţiunile casei de modă Hugo Boss au crescut cu 11,4%, în urma confirmării discuţiilor de a angaja un nou director general, pe Daniel Grieder, fost şef al Tommy Hilfiger Global & PVH Europe.

viewscnt


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here