Sesiune de finanţare pentru proiecte editoriale

Foto: Pixabay

A treia sesiune anuală de finanţare dedicată proiectelor editoriale a fost anunţată, luni, de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Bugetul sesiunii III/2022, alocat prin subvenţie de la Ministerul Culturii, este de 1.300.000 de lei, cu o creştere de 500.000 de lei a bugetului alocat culturii scrise, transmite News.ro.

„Este pentru prima dată în cinci ani când acest tip de finanţare depăşeşte cifra de 1 milion de lei. Restricţiile impuse în perioada pandemică au afectat întreg sectorul cultural-creativ şi cred că este de datoria noastră să venim cu soluţii concrete în sprijinirea acestuia. Mai mult, costurile producţiei de carte au crescut, afectând cultura scrisă, unul dintre segmentele importante ale culturii româneşti”, a afirmat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Proiectele pot fi propuse de către edituri şi redacţii de publicaţii culturale, persoane juridice de drept privat care, potrivit actelor constitutive, desfăşoară activităţi editoriale şi/sau persoane juridice de drept public, până la data de 31 mai.

„Sperăm ca de acum înainte să remarcăm o tendinţă de creştere a bugetului şi să reuşim astfel, cu sprijinul Ministerului Culturii, să restabilim importanţa acordată proiectelor editoriale, atât de necesare spaţiului cultural românesc. Am analizat împreună cu colegii din Consiliu evoluţia recentă a costurilor şi s-a decis pentru această sesiune o creştere cu 20% a plafoanelor de finanţare pentru fiecare secţiune”, a precizat Aura Corbeanu, preşedinta consiliului AFCN.

Consiliul AFCN a stabilit trei secţiuni în cadrul cărora se pot propune proiecte:
– Carte (inclusiv ediţii critice),
– Reviste şi publicaţii culturale,
– Ediţii de poezie.

Au fost definite priorităţi specifice disjunctive, fiind suficientă adresarea unei singure priorităţi pentru a putea obţine punctajul maxim.

Criteriile de eligibilitate au rămas aceleaşi: contribuţia de 10% şi tirajul minim obligatoriu. De asemenea, titlurile editate sau reeditate în ultimii 15 ani nu sunt admise pentru finanţare.

Tot pe 2 mai se deschide şi aplicaţia de depunere a candidaturilor pentru comisiile de evaluare. Candidatura se depune individual, prin completarea unui profil personal în aplicaţia online, accesibilă la www.afcn-experti.ro, urmată de selectarea butonului de înscriere la sesiunea curentă şi selectarea a maximum două arii tematice de expertiză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here