Shani Louk, tânăra răpită de teroriștii Hamas, a fost găsită moartă

Sursa: X

Cadavrul unei cetăţene germano-israeliene, Shani Louk, răpită de combatanţi Hamas în atacul de la 7 octombrie în Israel şi adusă în Fâşia Gaza, a fost găsit, anunţă luni Ministerul israelian de Externe, relatează AFP şi CNN, citate de News.ro.

Tânăra în vârstă de aproximativ 20 de ani, se afla la o petrecre rave, una dintre ţintele teroriştilor Hamas la 7 octombrie.

Shani Louk a fost văzută în imagini postate în ziua atacului, inertă, pe jumătate dezbrăcată, în spatele unei camionete.

În aceste videouri, care au făcut înconjurul lumii, era imposibil să se spună dacă tânăra era încă în viaţă.

Mama lui Shani Louk declara câteva zile mai târziu că fiica sa era în viaţă şi era ţinută într-un spital, la Gaza.

Sursa: X

Luni dimineaţa, mama tinerei a declarat postului german RTL/Ntv că a fost informată, duminică, cu privire la faptul că fiica sa nu mai era în viaţă.

Autorităţile israeliene au confirmat că cadavrul a fost găsit şi identificat.

”Shani, care a fost răpită la un festival de muzică, torturată şi exhibată în toată Gaza de către terorişti din Hamas, a trăit orori de nesusţinut”, denunţă pe X autorităţile israeliene.

”Suntem devastaţi să împărtăşim că corpul germno-israeliencei în vârstă de 23 de ani Shani (Louk) a fost găsit şi identificat”, scrie luni pe X Ministerul israelian de Externe, citat de CNN.

Ea se afla la petrecerea rave de la Nova, în sudul Israelului, la 7 octombrie, când combatanţi Hamas au spart bariera de securitate dintre Fâşia gaza şi Israel.

Ei au blocat drumul de la petrecere în nord şi sud şi au cutreierat locul pe jos, potrivit unor înregistrări video.

Combatanţi au încercuit mulţimea din trei părţi, au deschs focul şi au obligat particoipanţii la petrecere să fugă pe câmp, către est.

Peste 260 de cadavre au fost găsite numai la ptrecerea rave de la Nova, potrivit ONG-ului israelian Zaka, însă potrivit unei analize CNN bilanţul este mai mare.

”Fie ca amntirea (lui Shani Louk) să fie binecuvântată”, scrie Ministerul israelian de Externe.

În bătălia din Gaza, Israel se confruntă cu alegeri agonizante. Cele patru obiective aflate în tensiune unul cu celălalt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here