Analiza Foreign Affairs discută scenarii și consecințe pentru Europa și SUA ale intervenției militare a Rusiei în Ucraina. Un text semnat de Liana Fix (Resident Fellow la German Marshall Fund,) și Michael Kimmage (profesor la Catholic University of America, Visiting Fellow la German Marshall Fund; între 2014 și 2016, a făcut parte din departamentul de planificare politică al Departamentului de Stat al SUA, însărcinat cu spațiul Rusia-Ucraina).
<< Implicarea Rusiei în războiul civil din Siria, în vara lui 2015, șoca SUA și partenerii săi. Președintele american de la acea dată, Barack Obama, reacționa afirmând că Siria ar fi urmat să devină o „capcană” pentru Rusia și pentru președintele rus, Vladimir Putin, în sensul în care Siria va fi Vietnamul Rusiei ori Afganistanul lui Putin, adică o gravă eroare care, în cele din urmă, ar fi urmat să se răsfrângă asupra intereselor rusești.
Totuși, Siria nu s-a transformat într-o capacană pentru Putin. Rusia a schimbat cursul războiului, salvându-l pe președintele sirian, Bashar al-Assad, de la o înfrângere iminentă și transformând, ulterior, forța militară în avantaj diplomatic. A menținut costurile și pierderile la un nivel sustenabil. Acum, Rusia nu poate fi ignorată în Siria. Deși nu a existat niciun acord diplomatic, Moscova a acumulat o influență regională majoră dinspre Israel și Libia și a câștigat loialitatea lui Assad pentru proiecția puterii Rusiei. Astfel, în cazul Siriei, Administrația Obama a eșuat în a anticipa posibilitatea ca intervenția Rusiei să fie un succes.
Iarna lui 2021–2022 regăsește SUA și Europa, din nou, în situația de a gestiona o intervenție militară majoră a Rusiei, de data aceasta chiar pe continentul european. Și de această dată, analiștii avertizează asupra consecințelor nefaste pentru agresor. La 11 februarie, ministrul britanic pentru Europa, James Cleverly, atenționa că un război în Ucraina s-ar transforma într-o capcană periculoasă pentru Rusia. Într-o asemenea cheie interpretativă, o analiză cost-beneficii ar releva că prețul unui război la scară largă în Ucraina ar fi extrem de mare pentru Kremlin și ar implica o vărsare de sânge semnificativă: 50.000 de victime civile, potrivit estimărilor SUA, dublate de subminarea, în rândul elitei ruse, a sprijinului acordat lui Putin care ar avea de suferit personal urmare a relației tensionate cu Europa. În plus, printr-un război împotriva Ucrainei, Putin ar periclita semnificativ economia rusă și și-ar îndepărta populația. În egală măsură, o asemenea situație ar atrage apropierea trupelor NATO de granițele Rusiei, lăsând Rusia să lupte cu rezistența ucraineană pentru o lungă perioadă. Potrivit unei asmenea interpretări, Rusia ar fi prinsă într-un dezastru pe care și l-a autocauzat.
Cu toate acestea, calculele costuri-beneficii ale lui Putin pare să favorizeze răsturnarea status quo-ului european. Leadership-ul rus își asumă tot mai multe riscuri și, depășind rutina politicii cotidiene, se găsește într-o misiune istorică de consolidare a influenței Rusiei în Ucraina (după cum, de altfel, a procedat recent în Belarus și Kazahstan).
În viziunea Moscovei, o victorie în Ucraina este concretizabilă. Desigur, Rusia ar putea prelungi criza din Ucraina evitând o invazie terestră sau găsind o modalitate convenabilă de a se dezangaja. În situația în care calculele Rusiei se vor dovedi corecte, așa cum s-a întâmplat, în cele din urmă, în Siria, atunci Statele Unite și Europa ar trebui să fie pregătite pentru un alt context decât cel al unei Rusii prinse în impas. Ce se va întâmpla dacă Rusia câștigă în Ucraina?
Dacă Rusia va prelua controlul Ucrainei sau va reuși să o destabilizeze major, va începe o nouă eră pentru Statele Unite și pentru Europa. Liderii americani și europeni se vor confrunta cu o dublă provocare, aceea de a regândi securitatea europeană și de a evita să fie atrași într-un alt război cu Rusia. Toți actorii implicați vor trebui să ia în considerare potențialul adversarilor cu putere nucleară într-o confruntare directă. Aceste două provocări – apărarea păcii europene și evitarea prudentă a escaladării militare cu Rusia – nu vor fi neapărat compatibile. Statele Unite și aliații săi s-ar putea dovedi nepregătite a construi o nouă arhitectură europeană de securitate ca urmare a acțiunilor militare ale Rusiei în Ucraina.
Multe căi de a câștiga
O potențială victorie a Rusiei în Ucraina s-ar putea concretiza în instalarea unui guvern conformist (marionetă) la Kiev sau în împărțirea țării. Alternativ, înfrângerea armatei ucrainene și negocierea unei capitulări ucrainene ar conduce efectiv la transformarea Ucrainei într-un stat eșuat. De asemenea, Rusia ar putea recurge la tactica atacurilor cibernetice și a dezinformării, dublate de amenințarea cu utilizarea forței, pentru a paraliza țara și a forța o schimbare de regim. Cu oricare dintre aceste rezultate, Ucraina se va fi desprins, practic, de Occident.
Dacă Rusia își atinge obiectivele politice în Ucraina prin mijloace militare, Europa nu va mai fi ceea ce fusese înainte de război.
Nu numai că primatul SUA în Europa va fi descalificat; ideea că Uniunea Europeană sau NATO pot garanta pacea pe continent va deveni desuetă, iar securitatea în Europa va fi redusă la apărarea membrilor de bază ai UE și NATO, statele din afara acestui „club” urmând a rămâne izolați în demersul lor de apărare, cu excepția Finlandei și Suediei. Este posibil ca aceasta să nu fie neapărat o decizie deliberată de a pune capăt politicilor de extindere sau de parteneriat; dar va fi o politică de facto, în măsura în care – sub un asediu perceput al Rusiei – UE și NATO nu vor mai avea capacitatea de a duce politici ambițioase dincolo de propriile frontiere.
Statele Unite și Europa vor fi, de asemenea, într-o stare de război economic permanent cu Rusia. Occidentul va încerca să aplice sancțiuni radicale, pe care Rusia le va contracara, cel mai probabil, cu atacuri cibernetice și șantaj energetic, date fiind asimetriile economice. Și China ar putea să se poziționeze de partea Rusiei în acest schimb de replici economice. Între timp, politica internă a statelor europene va semăna cu un mare joc al secolului XXI, în care Rusia va monitoriza Europa pentru a exploata orice breșă în angajamentul față de NATO sau față de relația transatlantică.
Rusia va uzita de toate mijloacele pentru a profita de orice ocazie i se va ivi pentru a influența opinia publică și procesul electoral din țările europene. Rusia va fi o prezență anarhică – reală ori prezumată – în fiecare moment de instabilitate politică europeană.
Analogiile cu Războiul Rece nu vor fi de mare ajutor într-o lume cu o Ucraină rusificată. Frontiera Războiului Rece în Europa a avut momentele sale de intensitate critică, care, însă, au fost stabilizate într-o manieră reciproc acceptabilă prin Actul Final de la Helsinki din 1975. Prin contrast, suzeranitatea rusă asupra Ucrainei ar deschide o zonă vastă de destabilizare și insecuritate din Estonia până în Polonia, în România, în Turcia. Atât timp cât va dura, prezența Rusiei în Ucraina va fi percepută de vecinii Ucrainei ca fiind provocatoare și inacceptabilă și, pentru unii, chiar ca o amenințare la adresa propriei securități. Pe fondul acestei dinamici schimbătoare, ordinea în Europa va trebui regândită în principal în termeni militari ceea ce – dat fiind avantajul Rusiei în domeniul militar în raport de cel economic – va fi în interesul Kremlinului.
Rusia deține cea mai mare armată convențională din Europa, pe care este mai mult decât pregătită să o folosească. Politica de apărare a UE – spre deosebire de cea a NATO – este departe de a fi capabilă să asigure securitatea statelor membre. Prin urmare, garanțiile militare, acordate îndeosebi statelor estice ale UE, vor fi esențiale. A răspunde unei Rusii revanșarde prin sancțiuni și retorica ordinii internaționale bazate pe reguli va fi insuficient.
Estul Europei, în pericol
În cazul unei victorii a Rusiei în Ucraina, poziția Germaniei în Europa va fi puternic amenințată. Germania este o putere militară marginală ce și-a fondat identitatea politică postbelică pe respingerea războiului; cercul de prieteni cu care s-a înconjurat, în special în est cu Polonia și statele baltice, riscă să fie destabilizat de Rusia. Franța și Marea Britanie își vor asuma roluri de lider în afacerile europene în virtutea armatelor lor relativ puternice și a unei îndelungate tradiții în materie de intervenții militare. Factorul cheie în Europa va rămâne, totuși, America. NATO va depinde de sprijinul SUA, ca de altfel și statele din estul Europei, națiunile de pe linia frontului dispuse de-a lungul unei linii de contact extinse și incerte cu Rusia, inclusiv Belarus și acele părți din Ucraina controlate de Rusia.
Statele estice, inclusiv Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și România, vor avea un număr substanțial de trupe NATO staționate permanent pe teritoriul lor. O solicitare din partea Finlandei și Suediei de a obține un angajament în temeiul articolului 5 și de a se alătura NATO a fi imposibil de refuzat. În Ucraina, țările UE și NATO nu vor recunoaște niciodată un nou regim susținut de Rusia și creat de Moscova. Dar se vor confrunta cu aceeași provocare pe care o au în cazul Belarusului: să exercite sancțiuni fără a pedepsi populația și să îi sprijine pe cei aflați în nevoie fără a avea acces la ei. Unii membri NATO vor sprijini o insurgență ucraineană, la care Rusia va răspunde prin amenințări la adresa membrilor NATO.
Situația dificilă din Ucrainei se va exacerba, cu milioane de refugiați îndreptându-se în mai multe direcții și cu părți ale armatei ucrainene care, neînfrânte direct, vor continua să lupte, ca o replică a luptei partizanilor ce a sfâșiat această regiune a Europei în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Perpetuarea tensiunilor dintre Rusia și Europa, chiar și în situația în care nu se materializează în conflict militar explicit, va avea în mod cert repercursiuni economice.
Sancțiunile impuse Rusiei în 2014, rezultat al diplomației formale (Acordurile de la Minsk), nu au fost draconice. Ele au fost atât reversibile, cât și condiționate. Urmare unei invazii rusești în Ucraina, noi sancțiuni privind activitatea bancară și transferul de tehnologie ar fi semnificative, permanente și efecte ale negocierilor diplomatice eșuate.
Ca răspuns, Rusia va riposta, cel mai probabil, în domeniul cibernetic și energetic, limitând, de pildă, accesul la bunuri critice precum titanul, pentru care Rusia este al doilea mare exportator la nivel mondial. Un asemenea război de uzură va pune la încercare ambele părți. Rusia va fi necruțătoare în încercarea de a determina unul sau mai multe state europene să renunțe la sancțiunile economice, legând o relaxare a acestora de interesul propriu al acestor țări, subminând astfel consensul în UE și NATO.
Punctul forte al Europei este influența sa economică. Atuul Rusiei va fi orice sursă de divizare sau perturbare internă în Europa sau printre partenerii transatlantici ai Europei. În acest caz, Rusia va fi proactivă și oportunistă. Dacă apare o mișcare politică sau un candidat pro-rus, acel candidat poate fi încurajat direct sau indirect. Dacă un punct nevralgic, economic sau politic, diminuează eficacitatea politicii externe a Statelor Unite și a aliaților săi, acesta va fi o armă pentru eforturile de propagandă rusească și pentru spionajul rusesc.
Mare parte din aceste situații se produc deja. Dar un război în Ucraina crește miza. Rusia va apela la mai multe resurse din arsenalul său de instrumente. Fluxurile masive de refugiați care vor ajunge în Europa vor exacerba politica nerezolvată a UE privind refugiații, oferind teren fertil pentru populiști. Punctul culminant al confruntării informaționale, politice și cibernetice va fi alegerile prezidențiale din 2024 din Statele Unite. Viitorul Europei va depinde de aceste alegeri. Alegerea lui Donald Trump sau a unui candidat „trumpian” ar putea distruge relația transatlantică în momentul de maximă primejdie al Europei, punând sub semnul întrebării poziția NATO și garanțiile sale de securitate pentru Europa
Rîntoarcerea la misiunea originară a NATO
O victorie a Rusiei ar avea efecte profunde asupra marii strategii a Americii în Europa, Asia și Orientul Mijlociu. În primul rând, succesul Rusiei în Ucraina ar impune Washington-ului să se orienteze spre Europa. Nu va fi permisă nicio ambiguitate cu privire la articolul 5 al NATO (de tipul celei experimentate în Administrația Trump). Numai un angajament puternic al SUA față de securitatea europeană va împiedica Rusia să divizeze țările europene unele de altele. Acest lucru va fi dificil, având în vedere prioritățile concurente, în special cele cu care se confruntă Statele Unite într-o relație deteriorată cu China. Însă interesele în joc sunt fundamentale. Statele Unite au activități comerciale consistente în Europa. Statele Unite ale Americii au activități comerciale foarte mari în Europa. Uniunea Europeană și Statele Unite sunt unul dintre cei mai mari parteneri comerciali și de investiții ai celuilalt, comerțul cu bunuri și servicii totalizând 1,1 trilioane de dolari în 2019. O Europă pașnică și funcțională sporește politica externă americană – în ceea ce privește schimbările climatice, neproliferarea, sănătatea publică globală și gestionarea tensiunilor cu China sau Rusia. Dacă Europa este destabilizată, atunci Statele Unite vor fi mult mai singure în lume.
NATO este mijlocul logic prin care Statele Unite pot oferi garanții de securitate Europei și pot descuraja Rusia. Un război în Ucraina ar reînvia NATO nu ca pe un demers de construcție democratică sau ca pe un instrument pentru intervenții în afara zonei euro-atlantice, cum a fost cazul războiului din Afganistan, ci ca pe o alianță militară defensivă fără precedent, așa cum a fost concepută. Deși europenii vor cere un angajament militar mai mare față de Europa din partea Statelor Unite, o invazie rusă mai amplă a Ucrainei ar trebui să determine fiecare membru NATO să își augmenteze cheltuielile pentru apărare. Pentru europeni, acesta ar fi apelul final de îmbunătățire a capacității defensive a Europei – în tandem cu Statele Unite – pentru a ajuta Statele Unite să gestioneze chestiunea sino-rusă.
Pentru o Moscovă aflată într-o confruntare permanentă cu Occidentul, Beijingul ar putea servi drept sprijin economic și partener în opoziția față de hegemonia americană. În cel mai rău caz pentru marea strategie americană, China ar putea fi încurajată de asertivitatea Rusiei și ar putea amenința cu o confruntare în Taiwan. Dar nu există nicio garanție că o escaladare în Ucraina va fi benefică pentru relația sino-rusă. Ambiția Chinei de a deveni nodul central al economiei eurasiatice va fi afectată de un război în Europa, din cauza incertitudinilor produse de război. Iritarea chineză față de o Rusie „mărșăluind” nu va aduce neapărat o apropiere între Washington și Beijing, însă ar putea facilita un nou dialog.
Șocul unei ample intervenții militare din partea Rusiei va ridica întrebări și la Ankara. Turcia președintelui Recep Tayyip Erdogan s-a bucurat de venerabilul joc al Războiului Rece de a juca la aceeași masă cu superputerile. Cu toate acestea, Turcia are o relație substanțială cu Ucraina. În plus, ca stat membru NATO, Turciei nu îi va fi convenabilă militarizarea Mării Negre și a Mediteranei de Est. Acțiunile rusești ce destabilizează regiunea ar putea reapropia Turcia de Statele Unite, ceea ce ar putea, la rândul său, să creeze o prăpastie între Ankara și Moscova. Acest lucru ar fi de bun augur pentru NATO și ar deschide, de asemenea, posibilități mai mari pentru un parteneriat americano-turc în Orientul Mijlociu. Mai degrabă decât un inconvenient, Turcia ar redeveni aliatul de odinioară.
O posibilă consecință a unui război amplu în Ucraina ar fi că Rusia și Statele Unite s-ar întâlni acum ca dușmani în Europa. Cu toate acestea, vor fi dușmani care nu își pot permite să ducă ostilitățile dincolo de un anumit prag. Oricât de îndepărtate ar fi viziunile lor asupra lumii, oricât de opuse sub aspect ideologic, cele mai importante două puteri nucleare ale lumii vor trebui să-și țină sub control indignarea. Acest lucru va însemna un act de jonglerie fantastic de complicat: o stare de război economic și o confruntare geopolitică pe continentul european, dar o stare de lucruri care să nu permită escaladarea până în punctul declanșării unui război total.
În același timp, confruntarea dintre SUA și Rusia se poate extinde, în cel mai rău caz, la războaie prin intermediari (proxy) în Orientul Mijlociu sau în Africa, în cazul în care Statele Unite decid să își restabilească prezența după retragerea catastrofală din Afganistan.
Menținerea comunicării, în special în ceea ce privește stabilitatea strategică și securitatea cibernetică, va fi crucială. De remarcat continuitatea cooperării dintre SUA și Rusia în materia infracțiunilor cibernetice chiar și în timpul tensiunilor actuale. Necesitatea menținerii unor acorduri riguroase de control al armelor va fi și mai mare după un război în Ucraina și regimul de sancțiuni care îl va urma.
Nicio victorie nu este permanentă
Pe măsură ce criza ucraineană se derulează, Occidentul nu trebuie să subestimeze Rusia. Nu trebuie să se bazeze pe narațiuni inspirate de iluzii. Victoria Rusiei în Ucraina nu este de domeniul fantasticului.
Chiar dacă Occidentul nu poate împiedica o cucerire militară rusă, ar putea influența ceea ce se va întâmpla ulterior. Adesea, originea problemelor se află sub aparența unei victorii militare. Rusia poate eviscera Ucraina pe câmpul de luptă și o poate transforma într-un stat eșuat doar printr-un război criminal și prin devastarea vieții unui stat-națiune ce nu a atacat niciodată Rusia. Statele Unite, Europa, aliații lor și alte părți ale lumii vor trage concluzii și vor fi critice față de acțiunile Rusiei. Prin alianțele lor și prin sprijinul acordat poporului ucrainean, Statele Unite și Europa pot întruchipa alternativa la războaiele de agresiune și la etosul „puterea face dreptatea”. Eforturile rusești de a semăna dezordine pot fi contrapuse eforturilor occidentale de a restabili ordinea.
La fel cum Statele Unite au păstrat proprietățile diplomatice ale celor trei state baltice la Washington, D.C., după ce acestea au fost anexate de Uniunea Sovietică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Occidentul se poate plasa de partea decenței și a demnității în acest conflict. Războaiele nu sunt niciodată câștigate pentru totdeauna. Prea des, țările s-au înfrânt singure, inițiind și apoi câștigând războaie greșite. >>
Cetățenii-soldați și canalizările din Kiev. Câteva detalii despre importanța insurgenței
