Snoop | Călin Georgescu are cont nou pe TikTok. Cum a ajuns la 4,5 milioane de vizualizări într-o zi

Călin Georgescu și-a anunțat urmăritorii că poate fi găsit pe TikTok la o nouă adresă. Motivele sunt multiple, însă, în principal, audiența vechiului cont scăzuse, după ce a fost vizat de măsuri luate de platforma socială (interdicție ShadowBan). Candidatul extremist Georgescu a acuzat „o formă de cenzură care a redus drastic vizibilitatea” contului său inițal, dezvăluie Snoop.

Într-o singură zi, noul cont calin.georgescu.real a urcat un videoclip cu candidatul independent la alegerile prezidențiale. Până luni seară, la ora 00:00, acesta adunase 4,5 milioane de vizualizări, 562,4 mii de aprecieri și peste 44.000 comentarii.

Specialistul în securitate cibernetică Andrei Bușe, citat de Snoop, a scanat zona de comentarii a primului video publicat de Călin Georgescu pe contul proaspăt.

Bușe a observat un tipar: conturi care i-au atras atenția și le-a identificat ca fiind false. Profiluri care nu postează imagini video, ci doar repostează clipuri cu Călin Georgescu. Utilizatori cu nume și prenume românești, dar și unii care imită pagini, cu nume false sau, simplu, utilizator (user) urmat de un număr (cod) lung.

Articolul integral – AICI

FOTO | ”Nu l-am întâlnit personal”. Minciuna lui Călin Georgescu, demontată de fotografii cu el la masă cu mercenarul Horațiu Potra