Spania, în dezacord cu decizia Bruxelles-ului de suspendare a ajutorului UE pentru palestinieni

Guvernul de stânga spaniol şi-a exprimat luni ”disconfortul” şi ”dezacordul” în urma deciziei anunţate de Comisia Europeană de suspendare a ajutorului UE pentru palestinieni după atacul Hamas, informează AFP, citată de Agerpres.

Şeful diplomaţiei spaniole ”’José Manuel Albares (foto) a avut o discuţie telefonică cu comisarul (european Oliver Varhelyi) pentru a-i comunica dezacordul său faţă de această decizie”, cerând ca ea să fie introdusă pe ordinea de zi a reuniunii de marţi a miniştrilor de externe din UE, a indicat Ministerul de Externe.

Extrema stângă spaniolă, membră a guvernului condus de Pedro Sanchez, a atacat luni vehement suspendarea ajutorului european pentru palestinieni şi a refuzat să condamne fără echivoc atacul Hamas, provocând o controversă aprinsă în ţară, a mai relatat AFP.

Suspendarea anunţată de Bruxelles a ajutorului pentru dezvoltare este „o decizie ruşinoasă şi contrară dreptului internaţional, care interzice pedeapsa colectivă”, a transmis Ernest Urtasun, purtătorul de cuvânt al Sumar, o coaliţie de extremă stânga condusă de numărul trei al guvernului, Yolanda Diaz, pe X (fostă Twitter).

„UE trebuie să-şi intensifice eforturile pentru pace, nu să pedepsească poporul palestinian şi să dea mână liberă represaliilor teribile ale Israelului”, a spus el.

Comisia Europeană a anunţat luni că suspendă toate plăţile şi amână „până la noi ordine” toate bugetele pentru proiecte în teritoriile palestiniene, din cauza „terorii şi brutalităţii” ofensivei Hamas.

Secretarul general al partidului, Enrique Santiago, care este un apropiat al Yolandei Diaz, membră a Partidului Comunist, a refuzat, în faţa presei, să descrie Hamas drept un „grup terorist”, condamnând în acelaşi timp atacul său.

Podemos, principalul partid de extremă stânga până când a fost absorbit de Sumar în primăvară, a declarat sâmbătă, imediat după atacul Hamas, că „situaţia violenţei şi a deceselor din Israel şi Palestina (este) rezultatul ocupaţiei şi apartheidului”.

Acest refuz al extremei stângi de a condamna fără echivoc ofensiva Hamas pune într-o situaţie stânjenitoare guvernul socialistului Pedro Sanchez, care a fost aspru criticat de opoziţia de dreapta.

Partidul Popular, conservator, a acuzat o parte a guvernului spaniol că „justifică atacul terorist asupra Israelului” şi regretă „dependenţa politică a dlui Sanchez” de stânga radicală.

„Guvernul Sanchez nu poate (…) fi divizat în faţa unei astfel de barbarii” comisă de Hamas, a declarat una dintre reprezentantele sale din Parlamentul European, Dolors Montserrat.

În faţa atacurilor din partea dreptei, socialiştii, ai căror miniştri au condamnat cu toţii „atacul terorist” al Hamas, au reiterat că politica spaniolă este prerogativa lor, şi nu a Sumar.

Guvernând împreună din 2020, socialiştii şi extrema stângă şi-au arătat deja diferenţele în trecut în ceea ce priveşte politica externă, fie că este vorba de sprijinul militar pentru Ucraina sau de problema Saharei Occidentale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here