Statul italian, dat în judecată de 500 de familii. Despăgubirile cerute: 100 milioane euro

Aproximativ 500 de familii italiene cer despăgubiri în valoare de 100 de milioane de euro Guvernului, acuzând autorităţile sanitare de o ”neglijenţă sistematică” în gestionarea pandemiei covid-19, într-un proces care a început la Roma, relatează The Guardian, preluat de News.ro.

”Italia a întârziat să impună măsuri în vederea opririi epidemiei covid(-19). Iar când a făcut-o în sfârşit, măsurile nu erau adecvate”, a acuzat joi o reprezentantă a acestor familii, Consuelo Locati.

Avocaţii au adunat – într-un dosar de 2.000 de pagini – mărturii şi probe ale unei ”neglijenţe” a autorităţilor sanitare, care ar fi cauzat, acuză ei, numeroase morţi.

”Planul împotriva pandemiei şi strategiile implementate în vederea opririi infecţiilor nu au ţinut cont de deficienţe structurale ale spitalelor şi sistemului de sănătate italian”, acuză Consuelo Locati.

Un document întocmit de către Biroul OMS la Veneţia – publicat la 13 mai şi retras a doua zi – sublinia caracterul depăşit al planului de pregătire în lupta împotriva pandemiilor în Italia, care data din 2006.

În acest dosar al familiilor unor victime figurează, de asemenea, ultime descoperiri, potrivit cărora covid-19 circula înainte să fie anunţat primul caz de transmitere locală, la 20 februarie 2020.

Un bărbat a fost internat într-un spital din Lombardia, la sfârşitul lui ianuarie 2020, cu o pneumonie bilaterală.

Medici din această regiune au declarat că au văzut încă de la sfârşitul lui decembrie 2019 cazuri de ”pneumonie stanie”.

Aceste cazuri au fost ignorate de către autorităţi, deşi ar fi putut conduce la evitarea multor morţi, apreciază avocaţii familiilor.

Consuelo Locati consideră că ”aceast dosar civil pune în discuţie responsabilitatea politicienilor şi instituţiilor şi cere ca ei să-şi asume responsabilitatea în faţa cetăţenilor pe care trebuia să-i apere şi cărora le-u încălcat drepturile, atât dreptul la sănătate, cât şi dreptul la viaţă”.

Taxa Globală | Diavolul se află în detalii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here