Strategiile PNL și USR pentru abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat că toţi parlamentarii formaţiunii politice pe care o conduce vor demisiona din funcţie pentru a nu beneficia de pensii speciale, iar liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, solicită dezbaterea în regim de urgenţă a proiectului PNL care prevede abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, transmite News.ro. Potrivit lui Roman, această iniţiativă legislativă este blocată de PSD.

La rândul său, Dan Barna a precizat că o condiţie pentru participarea la viitoarea guvernare o reprezintă abrogarea prevederilor privind pensiile speciale.

„După cum ştiţi, timp de patru ani de zile, USR a solicitat în Parlamentul României eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor şi eliminarea pensiilor speciale, le-am cerut şi pentru aleşii locali. Timp de patru ani de zile, proiectul PLX 282/2017, unul din primele proiecte ale USR în Parlament, care viza exact acest lucru, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, a fost blocat şi ţinut în sertarele Parlamentului, în sertarele Camerei Deputaţilor tocmai pentru că vechea clasă politică nu-şi dorea în niciun chip ca acest deziderat de morală pentru societate să se realizeze”, a mai afirmat liderul USR.

Premierul Ludovic Orban a comentat, luni seară, anunţul liderului PSD, Marcel Ciolacu, că va demisiona înainte de finalizarea mandatului, pentru a nu beneficia de pensie specială: „O minciună mai gogonată mai rar mi-a fost dat să aud”. Orban susţine că parlamentarii beneficiază de pensia specială şi dacă nu duc la îndeplinire mandatul, iar Marcel Ciolacu are deja un mandat întreg, în perioada 2012- 2016.

1 COMENTARIU

  1. Poate ar fi momentul sa intelegem problema legala ce face parte din mecanismul de atribuire a acestor pensii numite speciale . Demisia unor parlamentari nu rezolva absolut nimic este doar o chestiune de imagine ce se adreseaza celor nepregatiti .Singura solutie este votul in parlament a unei noi legi ce inlatura efectele legii in vigoare .Daca se face acum este ok , daca nu , deja PNL a afirmat modificarea, acestei legi in functiune, imediat dupa alegerile ce vor crea o noua majoritate parlamentara .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here