Un scandal între două studente la Medicină din Iași s-a încheiat cu dosar penal după ce una dintre fete a încercat să o şantajeze pe colega sa cu fotografii indecente.

Ambele fete lucrau la un studio de videochat, relatează Mediafax, care citează Ziarul de Iași.

Tânăra șantajată a făcut plângere la Poliţie, iar poliţiştii i-au recomandat să intre în jocul şantajistei pentru a putea organiza flagrantul.

Când a primit suma de 1.000 de lei cerută pentru a opri şantajul, tânăra studentă le-a spus poliţiştilor că nu are actele la ea şi a oferit datele unei alte persoane.

Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele respectivei persoane, dar şi-au dat seama rapid că au fost păcăliţi.

Astfel, pe lângă acuzaţia de şantaj, studenta de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi a fost acuzată și de fals în acte. Tânăra a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare. Sentinţa nu este definitivă, astfel că studenta a făcut recurs.

În timpul procesului, au fost prezentate mai multe discuţii purtate prin intermediul unui cont fals de Facebook pe care studenta şantajistă îl folosea: „Te sfătuiesc ca data viitoare să răspunzi la telefon, chiar dacă eşti apelată de un număr ascuns. Mai ales când ştii ce slujbă interesantă şi chiar excitantă ai. Ştiu ce faci, dragă fată norocoasă, sau dear lucky girl, nu ştiu cum îţi place mai mult. Ştiu unde, ştiu pe ce site-uri, la ce studio. Târgul meu: 1.000 de lei pană mâine, la ora 15:00, sau o postare interesantă va apărea peste tot. Asta pentru că nu-ţi vreau răul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here